Cugetarile Sarmanului Dionis

Cugetarile Sarmanului Dionis

de Mihai Eminescu

Ah! garafa pintecoasa doar de sfesnic mai e buna!
si mucoasa luminare sfiriind saul si-l arde,
si-n aceasta saracie, te inspira, cinta barde —
Bani n-am mai vazut de-un secol, vin n-am mai baut de-o luna.

Un regat pentr-o tigara, s-implu norii de zapada
Cu himere!… Dar de unde? Scirtiie de vint fereasta,
in pod miauna motanii — la curcani vinata-i creasta
si cu pasuri melancolici meditind umbla-n ograda.

Uh! ce frig… imi vad suflarea, — si caciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravan — iar de coate nici ca-mi pasa,
Ca tiganul, care baga degetul prin rara plasa
De navod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.



Cum nu sunt un soarec, Doamne — macar totusi are blana,
Mi-as minca cartile mele — nici ca mi-ar pasa de ger…
Mi-ar parea superba, dulce o bucata din Homer,
Un palat, borta-n parete si nevasta — o icoana.

Pe pareti cu colb, pe podul cu lungi pinze de painjen
Roiesc plosnitele rosii, de ti-i drag sa te-uiti la ele!
Greu li-i de mindir de paie, si apoi din biata-mi piele
Nici ca au ce sa mai suga. — intr-un roi mai de un stinjen

Au iesit la promenada — ce petrecere gentila!
Plosnita ceea-i batrina, cuvios in mers paseste;
Cela-i cavaler… e iute… oare stie frantuzeste?
Cea ce-ncunjura multimea i-o romantica copila.

Bruh! mi-i frig — Iata pe mina cum codeste-un negru purec;
Sa-mi moi degetul in gura — am sa-l prind — ba las’, saracul!
Pripasit la vreo femeie, stiu ca ar vedea pe dracul,
Dara eu — ce-mi pasa mie — bietul „ins!“ la ce sa-l purec?

si motanul toarce-n soba de blazat ce-i. — Mai motane,
Vino-ncoa sa stam de vorba, unice amic si ornic.
De-ar fi-n lume-un sat de mite, zau! ca-n el te-as pune vornic,
Ca sa stii si tu odata, boieria ce-i, sarmane!

Oare ce gindeste hitrul de sta ghem si toarce-ntr-una?
Ce idei se-nsira dulce in miteasca-i fantazie?
Vreo cucoana cu-alba blana cu amoru-i il imbie,
Rendez-vous i-a dat in sura, ori in pod, in gavauna?



De-ar fi-n lume numai mite — tot poet as fi? Totuna:
Mieunind in ode nalte, tragic miorlaind — un Garrick,
Ziua tologit in soare, pindind cozile de soaric,
Noaptea-n pod, cerdac si stresini heinizind duios la luna.

Filosof de-as fi — simtirea-mi ar fi vecinic la aman!
in prelegeri populare idealele le apar
si junimei generoase, domnisoarelor ce scapar,
Le arat ca lumea vis e — un vis sarbad — de motan.

Sau ca popa colo-n templul, inchinat fiintei, care
Dupa chip s-asemanare a creat mitescul neam,
As striga: o, motanime! motanime! Vai… Haram
De-al tau suflet, motanime, nepostind postul cel mare.

Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motanimei il desfasura nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul s-a lui Duhuri — liliecii?

Anathema sit! — Sa-l scuipe oricare motan de treaba,
Nu vedeti ce-ntelepciune e-n faptura voastra chiara?
O, motani fara de suflet! — La zgiriet el v-a dat gheara
si la tors v-a dat mustete — vreti sa-l pipaiti cu laba?

Ii! ca in clondir se stinge capetelul de lumina!
Mosule, mergi de te culca, nu vezi ca s-a-ntunecat?
Sa visam favori si aur, tu-n cotlon si eu in pat
De-as putea sa dorm incalea. — Somn, a gindului odina,

O, acopere fiinta-mi cu-a ta muta armonie,
Vino somn — ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-nca cu mite si cu pureci si cu luna,
Or de nu — cui ce-i aduce? — Poezie — saracie!




Cugetarile Sarmanului Dionis


Aceasta pagina a fost accesata de 2630 ori.
{literal} {/literal}