Locul aripelor

Locul aripelor

de Mihai Eminescu

Strecor degetele mele printre buclele-ti de aur,
Raze cari cad in valuri pe un san ce n-am vazut,
Caci corsetul ce le-ascunde e o straja la tezaur,
Iara ochii-ti, gardianii, ma opresc si ma sumut.

Ochii tai, inselatorii! A ghici nu-i pot vreodata,
Caci cu doua intelesuri ma atrag si ma resping
Ma atrag cand stau ca gheata cu privirea desperata,
Ma resping cand plin de flacari eu de sanul tau m-ating.

O, atunci mana ta-i tare si respinge cu putere
Mana mea, care profana ar intra in santuar
Sa se-ascunda-n sanii-ti tineri, pe cand eu plin de placere
Sa uit lumea-n sarutarea-ti si in ochii tai de jar.

Astazi insa nu-s ca flama cea profana si avara,
Inima mi-e santa astazi, cald si dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugaciunea si timid ca primavara,
Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu.



Tu surazi cu nencrezare?... Cat de rea esti tu, copila!
Lasa ca sub gazul rosu eu la sanii-ti sa patrunz,
Sa deschei corsetul ista... Tu rosind sa razi gentila,
Eu s-apas fruntea-mi arzanda intre pieptii albi, rotunzi

Si sa strecor a mea mana dupa gatu-ti de zapada!
Tu rosesti... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai sti ce caut eu...
Ai surade si-al tau umar ai lasa ca sa se vada,
Sa-ti privesc in ochi cu capul rezemat pe pieptul tau.

Cungiurand c-un brat molatec gatul tau cel alb ca zarea,
Apasand fata-ti rosita pe-al meu piept batand mereu,
Eu cu ceealalta mana pe-ai tai umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe le-as cata-n delirul meu!

Locul ciunt unde aripa se-nalta alba c-argintul
Cand tu inger inca-n ceruri pluteai dulce, fericit,
Locul de-unde-apoi cazura cand tu, vizitand pamantul
Te-ai uitat... si-n lumea asta ca copila te-ai trezit.




Locul aripelor


Aceasta pagina a fost accesata de 2105 ori.
{literal} {/literal}