Ondina (fantazie)

Ondina (fantazie)

de Mihai Eminescu

L-al orelor zilei sirag razator Se-nsir cele negre si mute Ce poarta in suflet mistere de-amor Palite, sublime, tacute Si noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge usoara, cu gandul, Pamantul. Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc, Din ceata pustie si rece, Un june pe vanturi, cu capul in joc, Cu clipa gandirei se-ntrece Si calu-i turbat Zbura necurmat Manat ca de-a spaimelor zana Batrana. Pe aripi de munte si stanci de asfalt Castelul se nalta, se-ncrunta Si crestetu-i negru si crestetu-i nalt De nouri si ani se-ncarunta, Dar astazi e viu Si-n ton auriu Rasuna din umbra cea mare Cantare. In mii de lumine ferestrele ard, Prin care se vad trecatoare, Prin tactul cantarei sublime de bard, Cum danta la umbre usoare, Cum danta usor Dulci vise de-amor, Palatul parea in magie Aurie. Ca cerbul ce s-alta in crestet de stanci, Urmat de sageat-arzatoare, E calul ce sare prapastii adanci In zboru-i puternic si mare, Cu nara arzand, Cu coama pe vant, O data-nca pinten l-impunge Si-ajunge. Iar junele sare usor de pe el Sub manta-i purtand mandolina, Cu inima plina de-amoru-i fidel, Cu mintea de visure plina, De grile de fier Al meu cavaler



 S-avanta catand pe fereasta Si-adasta: Ca ganduri palide din ore dalbe Zboara dantandele fiinte albe, Par aromatele suflete line Duse de zefirii de prin gradine, In coruri nimfele canta la hore Si gem in lirele blande, sonore, Ascunse gandure de dor de duca Triste si palide ca o naluca, Apoi in citere ele-ncordara Si plin si limpede incet cantara Glas a trecutului ce insenina Mintea cea turbure de ganduri plina. Pe raul dorului, manat de vanture, Veni odat' Pe-un vas cu vaslele muiate-n canture, Lin-imparat. Venit-a regele sa calce vaile Catand o sor', Eroi se-ninima si plang femeile De-a lui amor. El fura muntilor ecouri tinere, Cantul la dor, Rapeste buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munti in negura, pe stanci de cremene, El a catat O alba vergina, sa-i fie gemene Si te-a aflat. Tu esti cantarilor sorora gemene, Sufletul lor, Regele inimei trebui sa-ti semene Ca vis cu dor. In tine vede-se ca e in ceriure Un dumnezeu, Purtand simetria si-a ei misterure In gandul sau. Mana dar coardele unele-ntr-altele, Mana-le lin. Caci ca in sufletu-ti n-a gasit altele Regele Lin. Canta cu doliul, ce-l varsa belele Cand plang de-amor, Sa creada lumile, sa creada stelele Ca-i tactul lor. Cum zboara ingerii din stele-n stele, Barzii zbor, flutura printr-a lor bele; Din lungul horelor amestecate Barzii ridic a lor glasuri barbate. Arpele-n cantece par ca se sfarma Cand gem cu sufletul, cand zic de-alarma. Muzica sferelor: Serafi adoara Inima lumilor ce-o incongioara, Dictand in cantece de fericire Stelelor tactul lor sa le inspire. Si cum colorile ce se imbina Naste a soarelui alba lumina, Astfel prin vocile rasunatoare Curge-asta mistica, dulce cantare: Ondina, Cu ochi de dulce lumina, Cu bucle ce-nvaluie-n aur Tezaur! Idee, Pierduta-ntr-o palida fee Din planul Genezei, ce-alearga Nentreaga! Sa-nvii vii Si stanca de care rad timpii Si tot ce mai e-n nesimtire In fire? Vin' dara, Caci ochiu-ti e viata si para, Si sufletu-ti, blanda magie Ce-nvie. Sa cante Ce secoli tacu inainte, Si-a muntilor crestete-nalte Sa salte. Si din amestecul de vise dalbe, Dintre dantandele fiinte albe, Iese cum cantecul dintre suspine Regina albelor noptii regine. Paru-i ca aurul fata-ncadreaza, Cununa-n undele-i se furiseaza. Pe-o lira gingasa si argintie Manuta-i coardele le-ncurca vie Si cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremura, dulce usor: Lira sparta-n stanca lume, Suflet stins, muiat in nor,



Plans amar luat de glume, Adevarul vrajitor, E fiinta-mi tremuranda Care trece-n infinit, Ca un fulger fara tinta, Ca un cap fara zenit. Si din chinuri ce ma-neaca, Eu sorb mirul cel curat, Cum o lebada se pleaca Band din lacul inghetat. Si cu moartea cea adanca Am schimbat al vietei gand, Am fost vultur pe o stanca, Sunt o cruce pe-un mormant. Care-i scopul vietii mele, Intreb sufletu-mpietrit? Ochiu-i stins, buzele mele De dureri a-nvinetit. Crucea-mi pare ganditoare, Parca arde-a vietii-mi tort Si prin neguri mormantare Privesc fata mea de mort. Dar atunci cand albe zane S-or privi-n sufletul meu, A! Ganditi, ganditi la mine Ca am fost in lume eu. Un murmur feeric dezmiarda doios A salei tacere senina, Prin bolta ferestrei, arcata pompos, S-aude vibrand mandolina, S-un eco usor, Setos de amor, Se-neaca-ntr-a mandolei strune Nebune. Si toata viata lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Il pierde in coardele sale. Varsandu-l cu dor, Plangand razator, El canta cu buze de miere Durere: ,,De ce nu-s o floare uscata de vant Si pala ca fruntea pe moarte, Ce mila o pierde prin cruci de mormant Cu miros strivit, fara soarte, C-atunci m-ai lua, La mine-ai cata Gandinda, cum e trecatoare O floare. Dar eu nu-s, copila, decat un amor Ce arde-n o inima juna, Un glas de pe buze aprinse de dor, O minte pustie, nebuna Si dulce descant Pe coarde de-argint, Cand palida mea nebunie Invie. Dar am o campie ce undoie-n flori, Campia sperantelor mele. Acolo te-asteapta razandele zori, Pletindu-ti coroana de stele. S-aduci prin amor De viata fior, In campul sperantelor vina, Ondina!





Ondina (fantazie)


Aceasta pagina a fost accesata de 2688 ori.
{literal} {/literal}