Manuscrisul 2289

Manuscrisul 2289

de Mihai Eminescu


326.
Despartirea a doi iubiti


La tufa de maracine
Cum grabeste orisicine
Roaba durerilor vine
Sa planga si sa suspine.

Sboara ca o turturica
Suspinand inima-si strica
Si din ochii-i lacrimi pica
Nestiind ce mai zica.

Plange dup-a sa sotie,
Veselia n-o mai stie.
Oh! vai! nu se poate scrie,
Mai mult moarta decat vie.

Asa si eu plang de jele
De plansul iubitei mele.
Amar si necazuri grele,
Cum sa pot trai cu ele?

Oh! jalnica despartire
Faca sa-mi tin chinuirea,
Face dorului praznuirea,
Inimei mele peire

Pre intristatoarea soarte
Rau se bate sa ma poarte,
Dorul ma ajunge foarte,
Vai, necazuri pan' la moarte.

Ilenuta bobocica,
Ce despartire ne strica.
Greu nour se mai ridica
Intr-o varsta subtirica.

Ma grabesc de-a ma aduce
Tarziul sa nu m-apuce;
Face-mi-s-ar calea cruce
Ca fata sa nu-mi usuce.

Te-mbratisez cu-ntristare,
Lacramez cu sarutare,
Murgul m-asteapta afara
Sa pun piciorul in scara,
Sa ma duc la ceea tara,
Ramai sufletul meu para.

Ceru-ti tie iertaciune,
Ce ti-am gresit fata-mi spune,
Cuvinte-n dor numai spune,
Nu ma da lumii minune.

Ca din multe esti aleasa
Dragostea rau ma apasa,
Sa ma departez nu ma lasa,
Ma duc, iara, viu acasa.

Macar cine ce graieste,
Altul alta indrageste,
Dar inima-mi cat traieste
Tot la tine ma grabeste.

Fii cu noroc incercata
Cu dragoste imbracata
Si de mine neuitata
Ca-ti raman sluga plecata.

A iubi altul mai cu dreptate
Cu cuvinte mai legate,
Stiu, Dumnezeu te va bate
Ca n-am fost de rautate.

Purta-voi camesi de jele,
Lacrimi hainele sa-mi spele,
Am ajuns, vad, zile grele,
Necazuri si ganduri rele
Vai, inima imi stricai
Cat pe murgu-ncalecai,
Striga: sai, murgule, sai,
Pe cati pasi atatea vai.
Ilenuta lacrimeaza,
Tare plange si ofteaza,
Cine poate sa nu creaza,
O lacrima sa nu-i caza.

Eu sezand asa calare,
Ea striga cu glasul mare:
Oh! nu pasi asa tare,
Nu-mi da pasi de alergare.

Oh! vai, nu-mi duce dulceata
Si nu-mi intrista viata,
Nu mai vesteji verdeata
Ca soarele rujii fata.

Leaganul bratelor tale
Il duce si nu cu cale.
Oh! amar, necaz si jale
Cum curg lacrimile vale.

Mai saruta-ma o data
Sa ma lasi mai mangaiata,
Ca ramane suparata
Inima mea cea stricata.

Mai pica-mi din buze miere
Ah! miere fara putere.
Mai pleaca-ti buzele tale
De imi da doua migdale.

Asa-ti poftesc voie buna
Vai, mersul tau ma-mpreuna.
De plansul meu valea suna
Scaldand ochii in furtuna.

327.
Frunza verde de sulcina
Am ramas de tot straina,
Voinicii s-o departat.
Barbatul mi-am ingropat,
Ibovnicul m-o lasat.
Zac cu fata la parete
Cu gura arsa de sete,
N-are cine sa ma adape,
Sa-mi puie mana la cap,
Sa ma-ntrebe de ce zac.
Ca nu zac de nici un rau
Zac numai de dorul tau.





Manuscrisul 2289


Aceasta pagina a fost accesata de 3565 ori.
{literal} {/literal}