Fantana Blanduziei - D. Laurian - Prieteni, confrati si tinerime

Fantana Blanduziei - D. Laurian - Prieteni, confrati si tinerime

de Mihai Eminescu


E dureroasa datoria pe care ne-o indeplinim astazi: si cu atat mai dureroasa, cu cat nu ducem la groapa numai pe un om, ducem la groapa o glorie nationala.
Eminescu n-a fost numai un confrate de talent in presa, n-a fost numai un prieten statornic la zilele grele, Eminescu a fost un rod genial al tarii, un poet care spinteca norii cu gandul si gasea dincolo de stele reforme noi pentur cugetarea romaneasca.
L-am cunoscut pe Eminescu si la bine, si la rau; mai mult la rau, decat la bine; cu binele rareori se intalnea sarmanul. Fire de poet, el nesocotea mizeria. Nici odata nu l-a vazut ingrijindu-se de ceea ce turmenta restul oamenilor. Adapost, foc in soba, hrana regulata, la dansul erau numai accidente. Ba inca atunci, cand neajunsurile pareau ca-l biruie, gandul lui Eminescu lua zbor de vultur, iar trupul lui tremurand si nemancat, uita de frig si de foame, pentru a petrece in lumea fantasiei. Sarmanul Dionis este o copie din viata lui Eminescu. Si cand te gandesti ca omul asta, in lupta zilnica cu mizeria, a impodobit cu atatea nestimate literatura romaneasca, nu stii ce sa admiri mai intai, dispretul filosofului care nesocoteste minicurile vietei, ori avanturile indraznete ale poetului care te rapeste in alte lumi.
Academia Romana si tinerimea universitara, una cu judecata rece a criticei, cealalta cu avantul inimei, au depus coroane de neuitare pe cosciugul poetului. Aceste coroane vorbesc in destul despre cine a fost Eminescu.
Iara noi, confratii lui din presa, care l-am vazut zi si noapte, lucrand cu voie buna, inflacarandu-se pentru o idee, pasionandu-se in luptele condeiului, - stim ce polemist energic, cu forme proprii ale cugetarii, era Eminescu.
Cariera sa de jurnalist este confirmata de Timpul. Aci incepu cam sfiicios, mai mult melancolic, infatisandu-ne cu fantasia sa icoane veci si icoane noi din viata Statului roman. Incetul cu incetul insa, Eminecu intra in arena luptelor de partid si aci se distinse prin vigoarea condeiului.
Tot ce scris dansul, izvora dintr-o adanca convictiune. Nmic nu era fals, nimic nu era forma goala ori ipocrizie la acest uvrier al cugetarii. Pentru nimic in lume nu s-ar fi prefacut Eminescu, Era franc in ura ca si in iubire.
Si in aceste lupte ale condeiului, nu ne-a lasat numai amintirile unui stilist eminent, ce se incalzea in polemica si concentra intr-o imagine noua o bogatie de idei, -Eminscu ne-a mai lasat unele teorii, ce poarta pecetea creerului lui.
Esti din popor, esti pasionat de talpa casei romanesti, iar ideea nationala la dansul era imaginea cea mai sfanta a cugetarii. Adversar al paturelor suprapuse, Eminescu tinea c-o dragoste din cele mai inflacarate la patura romaneasca a statului roman.
El gasea un frate in orice roman. Poate ca cresterea lui la Cernauti, la Blaj si la Viena, in cercul Ardelenilor, contribuise mult la dezvaluirea acestui sentiment, care la Emienscu lause expresiuni energice. Nu tot asa privea pe strein.
Cat despre taranime, Eminescu era un entuziast. Iar fata cu nedreptatile ce le vedea prin unele localitati, el devenea socialist. Simtirea lui de poet se impresiona repede si din graiul sau ieseau accente de revolta.
Asa l-am cunoscut pe Eminescu in luptele condeiului. Si era modest, retras de lume, multumit cu putin. Daca ar fi fost tulburat de vr-o ambitiune zadarnica, Eminescu avea intr-insul multe resorturi care sa le legitimeze ambitiunea. El era filosof si poet. Traia mai mult cu dansul si in lumea gandurilor. Zgomotul lumii reale rare ori il putea rapi.
Traiul lui si munca lui i-au slabit insa puterile de rezistenta fata cu neajunsurile, pe care el le dispretuia. Intr-o zi a cazut biruit. Prietenii lui l-au putut scapa atunci. Cu ce bucurie am salutat atunci intoarcerea lui Eminescu la viata.
Dar legile firii sunt neaimblanzite. Acum nu mai aveam dinaintea noastra decat un cadavru in care a trait o comoara de gandiri. Materia isi urmeaza prefacerea sa in nesfarsit. Prietenii lui Eminescu n-au vrut sa se desparta de poet, pana nu i-au vazut si creerii si inima. Ce organism puternic avusese Eminescu!
Acum fiinta vie, care purta numele poetului, nu mai exista. Cine stie mane ce amestecatura chimica se va face din carnurile in descompunere ale aceluia care ne-a dat atatea satire nervoase care ne-a fermecat cu Mortua est si ne-a entuziasmat cu Epigonii si tarana care-l va coplesi?
Materie! urmeaza transformarile tale! Din procesul de distructiune este scapat ceva, pe car enici groapa nu-l va inghiti, nici intemperiile nu-l vor nimici. Acel ceva este quintesenta cugetarilor lui Eminescu, prinsa in poeziile lui si fixata de tipar, care braveaza legile prefacerii. In aceasta quintesenta vei trai vesnic in neamul romanesc, iubite prietene. Si generatia tanara, care inconjura cu atat jale carul tau de moarte este chezasia nemuririi tale.
Te-ai stins prea devreme, prietine. Dar te-ai stins, dupa ce ai revarsat valuri de lumina in cugetarea romaneasca. In aceasta lumina va sta vesnica ta pomenire.


(25 iunie 1889)





Fantana Blanduziei - D. Laurian - Prieteni, confrati si tinerime


Aceasta pagina a fost accesata de 1192 ori.
{literal} {/literal}