Fantana Blanduziei - R. Popea - Michail Eminescu

Fantana Blanduziei - R. Popea - Michail Eminescu

de Mihai Eminescu


Surprinderea si durerea ce ne-a pricinuit izbitoarea stire a mortii lui Eminescu ne lasase pentru un moment aproape muti. Abia ne mai ramasese timpul sa inregistram in numarul precedent enorma pierdere nationala. Ceea ce n-am putut face insa atunci, o facem acum, implinindu-ne una din cele mai sfinte datorii ce ne impune pe de o parte admiratiunea si iubirea pentru marele om al natiunei, pe de alta insasi fiinta acestei foi, care a inceput sa apara sub auspiciile nemuritorului raposat.
Am cules pe cat am putut o mica parte din ceea ce s-a zis si scris despre Eminescu de catre oameni competenti, care l-au cunoscut foarte d-aproape, spre a invedera si mai bine cat de mareata a fost figura pe care o soarta nemiloasa a dus-o asa de vreme in mormant. In tot si in toate ale lui Eminescu, gasim pe omul care prin adanca-i cugetare, prin vastitatea cunostintelor si prin avantul poetului devenise strein societatii in care trebuia sa traiasca. Pe cand dansul isi framanta creierii cu statornicia unui om incapatanat ca sa gaseasca vre-o solutiune pentru inaltele probleme ale vietei, marea ceata a pigmeilor mergea si merge linistita pe calea batuta, fara ca sa-si mai bata capul cu intrebari ca: de unde, incotro si cum?
Dar ce sa-i faci necazului? Asa a fost inainte si asa va fi si dupa asta. Oamenii mari sunt rari, iar cei mici fara numar. Pentru acestia prejuditiile sociale cu tot cortegiul lor de absurditati sunt un element de viata, pe cand cei d-intai se gasesc in continua revolta cu ele. Astfel a fost si Eminescu, pururea in revolta cu obiceiurile si formele societatei actuale. De tot rar se intampla insa ca un singur om sa poata tine piept puternicilor valuri ale torentului social; de regula el cade invins, lasand in urma numai samanta care sa dea roade dupa vremuri mai indepartate.
Si multe seminte sanatoase se gasesc rasfirate pe scurta cale ce Eminescu a parcurs! Acum din zi in zi se descopera marea si nepretuita comoara ce el ne-a lasat, de idei, de limba si de invapaiata iubire pentru neamul sau. Dar cand ne gandim cat nu s-ar fi putut imbgati inca aceasta comoara, daca Eminescu in timp de 6 ani, in cea mai frumoasa varsta a barbatiei, n-ar fi fost pus intr-o imposibilitate aproape desavarsita d-a mai continua firul activitatii sale cu mintea limpede! La multe ne-am mai fi putut astepta de la dansul, caci tocmai in timpul dinainte d-a fi izbit de prima sa boala, se arata pe deplin armat pentur a pasi cu siguranta si in alte directii ale spiritului omenesc. Era un filolog de frunte si un excelent cunoscator al istoriei, cu puterea de judecata a filosofului; afara de aceasta se misca destul de nejenat si pe alte taramuri stiintifice. Era, cu alte cuvinte, un om universal, dar geniul lui n-a avut timp de ajuns ca sa se manifeste astfel precum a fost; s-a scaldat mai mult in lumina poeziei.
Toate aceste calitati superioare nu l-au putut insa ridica in viata la inaltimea ce cu drept cuvant i se cuvenea in societatea romaneasca. Eminescu, partea cea mai mare din viata a petrecut-o in amaraciune si mizerie si nebagat in seama de multimea carturarilor romani, afara de un mic cerc de oameni cari, cunoascandu-l mai de apropae, s-au putut convinge din zi in zi tot mai mult de uriasele proportii ale acestei fiinte impinse continuu spre culmile adevarurilor eterne. A trebuit sa se fi izbit de o cruda boala pentru ca el sa impuna atentiunei publice; iar moartea i-a impletit cununa veciniciei.
Eminescu n-a fost, ci va fi.


In ce priveste biografia lui Eminescu, cu multa parere de rau, trebuie sa spunem, ca incercarile noastre d-a putea culege un sir mai bogat de date ne-au fost zadarnice. Dansul in viata a fost foarte scump la vorba cand era vorba de persoana sa si de familia sa. Poate mai tarziu, prietenii care l-au cunoscut inca din copilarie si pana la ultimele lui zile, sa izbuteasca a compune un intreg sir de date din amintirile lor. Deocamdata ceea ce putem spune despre Eminescu este ca dansul s-a nascut in Botosani in anul 1849 din parinti razesi, Pe mama sa a pierdut-o de timpuriu; tatal sau a murit in timpul primei sale nenorociri; un frate al sau ofiter, de un talent extraordinar, dupa ce a terminat cu un succes stralucit studiile sale militare in Berlin, si-a curmat singur viata; acum nu mai traieste decat o sora, care in toate timpurile de criza ale nenorocitului poet si filosof, i-a dat cele mai sarguincioase ingrijiri, ingrijiri de adevarata sora.
Mihail Eminescu si-a facut studiile liceale in Blaj si Cernauti; iar cele universitare in Viena, Berlin si Heidelberg. Cand era in varsta de 18 sau 19 ani a fost si sufleur la teatru, la 1868, daca nu ma insel era sufleur in trupa lui M. Pascaly, care pe atunci venise la Brasov.
Activitatea lui de publicist incepe inca din varsta de vr-o 17 ani, continuand tot cu mai mult spor. Dupa ce s-a intors din streinatate in tara, a ocupat pentru scurt timp functiunea de revizor scolar la Iasi. Dupa aceea a intrat pe cariera ziaristica si pana la 1883a fost prim redactor al ziarului conservator Timpul, unde s-a distins prin limpezimea ideilor, prin logica stransa in argumentare si prin vigoarea si originalitatea expresiunilor in polemica. La 1883 a fost apucat pentru prima oara in vartejul boalei, care acum, la a treia sa ivire, a pus capat firului vietei sale.

(25 iunie 1889)




Fantana Blanduziei - R. Popea - Michail Eminescu


Aceasta pagina a fost accesata de 1436 ori.
{literal} {/literal}