Amintiri despre Eminescu - Gheorghe Eminescu - Eminescu si Carmen Sylva

Amintiri despre Eminescu - Gheorghe Eminescu - Eminescu si Carmen Sylva

de Mihai Eminescu


Prima regina a Romaniei avea veleitati literare. Sub pseudonimul Carmen Sylva a scris mult, poezii si proza, dar posteritatea nu a retinut nimic. Operele scriitorilor fara talent mor de obicei inaintea lor, ale Carmei Sylvei au murit odata cu ea. Trebuie sa amintim ca ea scria in limba germana fiind limba din care Eminescu a scos frumuseti eterne n-o invatase intr-o jumatate de veac de domnie. Raporturile dintre fosta regina si Eminescu sunt vag cunoscute. Asupra lor a staruit un fel de complot al tacerii. Ici si colo cate o informatie care nu intra niciodata in detalii. George Valinescu de pilda ne spune ca T. Maiorescu a aranjat poetului o audienta la palat, ca acesta "a incercat sa dea bir cu fugitii"; ca regina si Eminescu au ramas nemultumiti unul de altul si ca din aceasta cauza poetul a stat multa vreme suparat pe Maiorescu. Ceva mai precis este Barbu Delavrancea, care intr-un violent articol scris in 1892 si purtand titlul "Carmen Sylva si romanii" scrie: "Numai doi oameni au indraznit sa-i prezinte lui Carmen Sylva observatiile lor, batranul om de stat M. Kogalniceanu si poetul Eminescu, care, dupa ce a tradus suveranei o nuvela, i-a spus cu sinceritatea lui originala ca n-ar fi bine s-o publice". In fine, avem o laconica informatie a lui T. Maiorescu care spune: "L-am vazut pe Eminescu la palat pastrand aceeais incantatoare simplitat ca-n viata de toate zilele". Cum in tinerteea mea auzeam vorbindu-se adeseori de aceasta audienta, cum in public circulau fel de fel de variante, care de care mai fanteziste si mai neverosimile, am vrut sa stiu care este adevarul si, intr-una din zilele cand tatal meu era dispus sa stea la sfat, l-am rugat sa-mi spuna cum s-au petrecut lucrurile in realitate. Mi-a spus ca Titu Maiorescu talmaceste refinei in limba germana Scrisoarea I si II. Impresionata, Carmen Sylva si-a exprimat dorinta sa-l cunoasca si T. Maiorescu a aranjat audienta fara o prealabila consultare a lui Eminescu, care ar fi dat bucuros bir cu fugitii daca nu s-ar fi gandit ca il pune pe Maiorescu intr-o situatie delicata. In timpul audientei, regina i-a dat o poezie a ei s-o citeasca si sa-si dea parerea. Poetul a citit-o cu atentie, a recitit-o, apoi, cu "originala lui sinceritate", cum spune Delavrancea, i-a spus: "Majestate! Informa actuala cred ca ar fi mai bine sa nu fie publicata!". Nu se stie care a fost reactiunea reginei, fiindca Eminscu a pastrat toata viata o discretie desavarsita. Este foarte probabil ca ea, obisnuita cu lingusirile, cu laudele, pe care din politete si respect nu i le refuza nici V. Alecsandri, poetul ei favorit, sa fi fost izbita de indrazneala acestui boem care veena in audienta cu o redingota de imprumut. Cert este ca a fost prima si ultima audienta a lui Eminescu, la palt. A stat Eminescu suparat multa vreme pe Maiorescu, cum spune G. Calinescu? Nu. Poetul s-a multumit sa-i spuna: "D-le Maiorescu, va rog sa nu ma mai puneti in situatii de felul acesta". Pentru a-l impaca, Titu Maiorescu il propune pentru decoratia Bene Merenti. Poetul afla si fara ocoluri ii spune: "Nu ma puneti in situatia de a face refuzul public."
Una din cele mai raspandite versiuni era aceea ca regina, suparata, facand uz de autoritatea regala i-ar fi spus lui Eminescu.
-Uiti ca vorbesti cu regina Romaniei?
-Da, dar nu cu regina poeziei, i-ar fi raspun poetul.
Dar, sigur ca, in aceasta forma, versiunea este fructul imaginatiei acelora care credeau ca Eminescu aveao asa de mare usurinta de versificatie incat putea vorbi in poezie. Nu se poate o imagine mai falsa. Poetul avea in asa masura sentimentul raspunderii fata de cuvantul scris sau rostit, incat era inapt pentru improvizatii. Eminescu facea parte din acei scriitori care lasau timpul sa colaboreze la opera lor, convins ca "timpul nu respecta nimic din ceea ce se face fara el". El stia ca marii scriitori nu s-au ridicat niciodata din randul grabitilor si improvizatorilor.
Sa ne amintim faptul ca el a lucrat la poemul Luceafarul noua ani si jumatate, ca l-a trecut prin zeci de variante si ca la o poezie de circa 1.400 de cuvinte a facut 3.600 de modificari si interventii. Profesorul Alain Guillermou, care la Sorbona preda pe Emiencu, intr-o conferinta tinuta la Sofia spunea ca a citit toate poeziile si toate variantele lui Eminescu si a observat ca, oe masura ce poetul se apropia de forma definitiva, dispareau treptat toate neologismele si incheia spunand ca a incercat sa gaseasca o singura exceptie si i-a fost imposibil.
Dar vad ca m-am pierdut intr-o lunga digresiune si am uitat-o pe Carmen Sylva. Daca nu stim cum a reactionat cand Eminescu i-a spus in fata adevarul, stim in schimb cum s-a razbunat.
In aceeasi colectie, nebanuit de bogata a prof. doctor docent August Z. N. Pop, pe care eminentul istoric literar mi-a pus-o la dispozitie, am gasit o scrisoare a fiicei lui Maiorescu, pe atunci domnisoara de onoare la palat. Livia Maiorescu era o admiratoare a lui Eminescu.
In scrisoarea amintita ea scrie revoltata unei prietene ca in prezenta reginei s-a citit la palat Luceafarul lui Eminescu si ca regina si-a exprimat parerea ca nu-i decat o imitatgie nereusita dupa Vasile Alecsandri, si Livia scrie in paranteza "creier regal".
Pentur noi, aprecierea reginei are meritul ca ne scuteste de comentarii.




Amintiri despre Eminescu - Gheorghe Eminescu - Eminescu si Carmen Sylva


Aceasta pagina a fost accesata de 1749 ori.
{literal} {/literal}