Amintiri despre Eminescu - I. Paun Pincio - Eminescu la Botosani

Amintiri despre Eminescu - I. Paun Pincio - Eminescu la Botosani

de Mihai Eminescu


Intr-o seara frumoasa de primavara, pe cand pomii prind sa infloreasca, se raspandise in Botosani vestea ca poetul Eminescu s-a intors de la manastirea Neamtului si ca e pe deplin sanatos.
Fiecare se grabea sa-l vada. L-am vazut si eu pentru intaia oara intr-un colt de strada, strangand cu multa caldura mana lui Scipione Badescu.
Era voinic si vioi. Fara barba, fara mustati, parea foarte tanar si parca nu-mi venea a crede, ca acesta e omul, ca acesta e poetul care a suferit atata.
Raspundea zambind si fuma cu multa pofta un capat de tigara.
Purta imbracaminte de om nevoias. Straie groase de siac - desi era cald - in cap o palarie inalta, neagra si veche.
Poetul radea! era sanatos, vesel, multumit. Cand odata se plimba pe strada, intovarasit de biata lui sora, care-l iubea atat de mult. Dansa era bolnava de picioare si mergea foarte anevoie, sprijinindu-se de el...
Din cand in cand se opreau in fata unei pravalii si rugau sa li se aduce un scaun. Poposeau.
Dansa era ca si el de nalta, cu fata searbada, bolnavicioasa, ochii ei de o adanca suferinta, cautau trist, dar dulce - era dulce si privirea si zambetul ei...
Uneori il stapanea o adanca melancolie. Calca incet si rar; capul mereu lasta in jos.
Ii placea sa rataceasca prin locuri parasite, sa nu-l insoteasca nimeni. Se furisa in singuratatea aleelor din gradina Varnav. Se oprea in loc si asculta cantecul pasarilor ... apoi se pleca de culegea carabusi,ii punea in palma si statea cu mana intinsa, pana ce ei isi luau zborul, in vreme ce deasupra lui tremurau linistit florile albe, pe cari el atat de mult le iubise, si cadeau molcom peste dansul, cadeau lacrimile primaverii...
Intr-o zi ploioasa de toamna, poetul - imbracat intr-un palton terfelit si cu aceeasi palarie in cap, cu care venise de la manastirea Neamtului - se invartea jur imprejurul casei de economie. Era foarte nelinistit. Trebuia sa intre inlauntru pentru a primi pare-mi-se, oarecare suma de bani.
A stat mult in ploaie. De cateva ori a dat sa intre... De cateva ori s-a intors de la usa...
Nu mult dupa aceea auzii a poetul a plecat la Bucuresti, de unde nu s-a mai intors...
Cateva luni de la moartea poetului, intr-o dimineata, pe strada teatrului din Botosani, se scoteau in vanzare cateva lucruri: o canapea, vre-o doua sofale si niscavai carti. Era mobilierul lui Eminecu Nefericita lui sora murise si ea, si acum aceste cateva lucruri, toate vechi, toate harbuite, graiau lumii de saracia, de mizeria in care au trait cei care le-au avut...

Si canapeaua si sofalele erau de culoare rosie:
Noaptea potolit si vanat arde focul in camin
Dintr-un colt pe sofa rose eu in fata lui privesc
Pan-ce mintea imi adoarme, pan-ce genile-mi clipesc;
Lumanarea-i stinsa-n casa, somnu-i cald, molatec, lin.

(1895)




Amintiri despre Eminescu - I. Paun Pincio - Eminescu la Botosani


Aceasta pagina a fost accesata de 1286 ori.
{literal} {/literal}