Nationalul - Eminescu
de Mihai Eminescu
Sau visand cu doina trista a voinicului de munte
Visul apelor adance si as tanelor carunte,
Visul selbelor batrane pe umerii de deal.
El desteapta-n sanul nostru dorul tarei cei strabune.
El revoaca-n dulci icoane a istoriei minune
Vremea lui Stefan cel Mare, zimbru sombru si regal.
...
Eminescu a murit.
Cu moartea lui se stinge cea mai mareata figura a literaturii romanesti;.
Si soarta lui a fost ca a tuturor acelora, cari aduceau o nota noua, cari esau din cararea batatorita vreme indelungata de toti.
In poezia romaneasca, Eminescu a dat nu numai un nou farmec limbei romanesti, dar e esit din banalitatile poetilor de pana atuncea, intrupand in forme noi adancile lui ganduri si simtiri.
Aceea ce mai cu deosebire reese din poeziile lui, este o dragoste nemasurata si nenorocita pentur o femeie in care parca se concentrase totul; o filosofie care respira un adanc pesimism si in sfarsit - in satire - un profund dezgust de viata de astazi cu formele, cu banalitatile, cu meschinariile ei.
Si toate astea, imbrcaate intr-o forma cu desavarsire noua poeziei romanesti, intr-un farmec pe care nu-l are nici unul din imitatorii lui.
Afara de astea, Eminescu lasa un gol adanc in ziaristica.
Ca prim-redactor al Timpului, Eminescu si-a facut un nume care nu va pieri. Polemist de o forta rara, el era admirat de adversarii lui, cari recunosteau intotdeauna, ca omul acesta este superior.
De la prima lui boala, n-a scris mai nimica.
De-atunci insa viata-i e un sir de dureri, care nu l-au parasit pana in momentul cand moartea l-a scapat de toate.
Asupra opiunilor lui politice, se stie ca a fost conservator. Si daca o singura data, in Imparat si proletar, reese o crtiica aspra a inegalitatilor socilae, aceasta se explica usor; pe de o parte mizeria care-l coplesea, pe de alta pesimismul, l-au facut sa scrie acele versuri. Dar ... si aci conclusiunea in loc sa fie revolutionara, el recade in melancolie, in oboseala si zice:
Cand stii ca visu acesta cu moarte se sfarseste,
Ca-n urma-ti raman toate astfel cum sunt, de dragi
Oricat ai drege-n lume, atunci te oboseste
Eterna alergare s-un gand te ademeneste
Ca vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi.
Aceea ce insa nu trebuie uitat, aceea ce trebuie observat la Eminescu, este dragostea nemasurata pentru trecutul acestei tari, iubirea-i adanca pentru manifestarile sufletesti ale poporului roman.
Autorul vestitelor articole din Timpul cotnra paturei superpuse, poetului care a scris aceasta admirabila poezie intitulata Doina, i se strangea inima cand vedea alterarea caracterului romanesc, disparitia totala a tuturor lucrurilor care faceau Romania veche.
...
Eminescu a fost cel mai puternic poet national al nostru iesit din adancul firei romanesti si s-a stins, dupa o viata amarata, inainte de timp.
Schopenhauerzicea, ca regretul ce simtim cand moare un om, vinde acolo ca cu fiecare om care moare se duce o lume intreaga, lumea ce o purta in creerul sau.
Ce sa zicem, cand lumea care s-a stins cu moartea lui Emienscu, era mare, frumoasa si bogata!
(1889, 15 iunie)
Nationalul - Eminescu
Aceasta pagina a fost accesata de 3817 ori.
