Frumoasa Lumii

Frumoasa Lumii

de Mihai Eminescu

         Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseste, ca-nainte mult mai este. Era odata un vanator s-avea trei copii si era sarac-sarac, cat numai cu-atata se tinea, ca-mpusca cate-o pasaruica, o vindea s-atata era hrana lui, saracul. Acu era o padure pe-acolo pe-aproape, de-i zicea Padurea neagra. s-au apucat oamenii din satul cela a zice ca nu s-a putea sa s-apropie nime de padurea ceea. s-asa era parasita, nime nu se ducea, ca ziceau ca la miezul noptii vin dracii.

        Acu bietul omul ist sarac a zis intr-o zi catre femeia lui:

        - Mai femeie, tot o moarte-am sa mor, ia sa ma duc eu in padurea ceea, sa vad ce-oi gasi acolo.

        Asa, i-a facut nevasta o turta-n traista si s-a pornit el; a luat pusca-n spate. Ajungand el acolo, lui ii era foarte frica... da' omul sarac saracia-l impinge a se duce oriunde ca sa castige.

        Iaca, mergand el asa, ajunge la un copac nalt si tufos strasnic, nu stiu cum s-o fi chemat, si vede-o pasare asa de frumoasa - era de aur. Acu el ce sa faca, ca doar sa n-o-mpuste, s-o poata prinde, ca, vanzand-o vie, mai multe parale ar fi luat. Alungand-o el prin copac, ea se vara-ntr-o borta... s-o prinde. El n-a mai statut catre noapte, ca s-a temut de draci, ci a luat pasarea s-a venit acasa s-a facut o cusca buna s-a pus pasarea-n cusca.

        Acu el in ziua ceea, era sambata, care-o prins-o, si duminica dimineata s-a ouat un ou. Oul era de aur. Da' el zice:

        - Ei, mai femeie, eu n-oi vinde pasarea asta, ca ea s-a oua si eu oi avea cate-un ou si m-oi hrani din zi-n zi.

        El ia oul si se duce-n targ si-l intreaba negustorul:

        - Ce ai de vandut si cat ceri?

        - Am un ou si cer o mie de lei.

        Da' un jidan zice (tot ei is mai mehenghi):

        - Ia sa vad oul.

        Cand vede oul cel de aur - facea mai mult decat o mie de lei - (ii da mia de lei). Ia el mia de lei, cumpara cele trebuincioase pentru copii si femeie si se duce-acasa. Da pe gusa pasarii era ceva scris, da' omul nu stia carte.

        Cand in a doua duminica iar s-a ouat un ou de aur. si el s-a dus si iar a cerut o mie de lei. Da' sa iei sama, d-ta, ca tot jidanul cela i-a iesit inainte!

        in a treia duminica, cand a dus oul, a pus pe ganduri pe jidan. si s-a gandit asa jidanul: l-a intrebat unde sede, sa se duca sa vada de unde are el oua de aur. Vine jidanul; da' el tinea cusca in coltul casei.



        Cum a intrat jidanul in casa - el stia carte - odata si-arunca ochii-n fundul casei. Pe gusa pasarii asa scria: "Cine-a manca inima are sa fie-mparat; cine-a manca ranza, de cate ori s-a trezi pe noapte, de-atatea ori are sa gaseasca cate o punga de bani sub cap; cine-a manca maiurile are sa fie om cu noroc in lume, oriunde va merge el, orice pas a face el, tot cu noroc are sa fie". Acu jidanul, tot cu dusmanie asupra crestinului:

        - Vinde-mi mie pasarea!

        - N-o pot, jupane. Asta-i castigul meu, toata viata pentru mine si pentru copii.

        in sfarsit, cat s-a pus jidanul, n-a vrut bietul om s-o vanda. Jidanul a zis ca i-i rau si c-are sa maie la om. Vanatorul a doua zi s-a sculat de dimineata si s-a dus cu pusca dupa vanat. Da' jidanul - siret, da' femeia, ca de-a noastre, proasta - si-i zice-asa femeii:

        - Nevasta, ce sa traiesti c-un om asa de sarac, vin' sa te iau eu, ca te-oi tine bine si ti-oi tine si copiii. Da' femeia zice:

        - Daca te-i boteza! Apoi, zice, cum la noi, nu se poate sa se desparteasca.

        Da' jidanul zice:

        - Lasa-l pe mana mea, ca eu il omor pana maine. ii da nu stiu ce si omoara omul. De-acolo zice-asa:

        - Femeie, te-oi lua, dar mai intai taie-mi pasarea si mi-o frige.

        Da' sa nu lipseasca nimica din pasare, toata s-o mananc eu. si femeia, dobitoaca, ea s-a potrivit. A taiat si a fript pasarea s-a pus-o pe vatra, a strans-o si ea iese din casa cu treaba, si copiii, tustrei, intra-n casa. Zice unul dintr-insii:

        - Ma, tare mi-i foame... Mama a fript pasarea ceea, hai sa mancam cate-o bucatica.

        - D' apoi dac-a fript-o jidanului, ne-a bate!

        - Hai sa mancam dinauntru, ca nu s-a vedea.

        Ia cel mare inima, cel mijlociu ranza, cel mic maiurile. Pasarea acu nu mai platea nimica daca le mancase acelea. Da' copiii, dupa ce-au mancat:

        - Mai, hai sa fugim, ca ne-a bate.

        si era o borta-n dosul casei si s-au varat acolo.

        Vine jidanul. Da' la pasare cele nu-s intr-insa. Apoi incepe-a striga, bate pe biata femeie.

        - De buna seama, au mancat copiii, caci altul nime n-a fost in casa.

        Jidanul indata striga dupa copii, sa-i taie, sa manance el din copii. I-au cautat, i-au cautat, in sfarsit nu i-au gasit. Dac-a vazut jidanul ca nu-s si nu-s, s-a dus dracului - cruce de aur in casa! - a lasat si pe femeie si tot. Ca el tot asa era sa faca, d-apoi Dumnezeu a lasat mai bine sa manance copiii decat dansul, ca Dumnezeu nu doarme. Acu, acel mare a umblat ce-a umblat si s-a facut imparat pe tara aceea. Acu numai aista era micusor de tot, tot la ma-sa sedea, ist care mancase maiurile, si pesemne unde avea el sa aiba asa noroc, tare era lenes.

        Cel ce a mancat ranza gasea tot pungi de bani si se facuse strasnic om de rau. ii erau dragi numai petrecerile, sa ierti mata, ii erau dragi cucoanele cele frumoase. Acu, acolo, strasnic era de frumoasa una de-i zicea Frumoasa Lumii. La soare te puteai uita, da la dansa ba.

        Acu el tot umbla, ca doar i-ar da-o boierul cela, da nici ca vrea sa i-o dea. Iaca vine el acasa la ma-sa:

        - Mama, ce mi-s buni mie banii daca nu pot eu lua pe ceea ce mi-a picat draga!

        Da' ma-sa zice:

        - Dragul mamei, du-te si tot te-i putea intalni cu ea. (Sa vorbeasca cu dansa, poate i-ar fi fost si ei drag.) Da' ea era vicleana. Acu aist ce-a mancat maiurile se juca cu niste bulgarasi cu alti baieti pe-afara. Vine un mosneag.

        - Dragul mosului, ce faci tu aici?

        - Ia ma joc, mosule!

        - Hai cu mosu, ca ti-a da pere si mere (stii, ca la copii) - inseala pe baiat si-l ia cu dansul.

        Da' acela era un vrajitor grozav - ingheta apa. s-acu el, tot vrajind prin Padurea neagra, a dat de ceva strasnic, care el nu putea face, numai c-un copil. Se duce-acolo cu baiatu-n mijlocul padurii si da de-o piatra mare. si bate de trei ori in piatra si se deschide pamantul. si el zice baiatului asa:

        - Mai baiete, du-te pe scarile ieste intr-acolo sub pamant (erau niste scari) si-ai sa cobori intr-o gradina asa de mandra, si-ai sa dai de-o casuta acolo-n gradina. Sa intri-n casa s-ai sa vezi un horn facut acolo si pe vatra ai sa vezi o cheie. Sa iei cheia ceea, s-o pui in brau si sa vii inapoi la mine. Da' na-ti s-o veriguta de fier, ca far' de veriga asta nu poti intra. (Acolo era pe ceea lume, zice-ca.) Baiatul se ia, merge-ncetisor si intra pan' in gradina ceea.

        Da' acolo asa era o mandreata, gradina cu pomi cu poame de aur... incat baiatul s-a mirat cand a intrat acolo si, stii, ca copilul, mai degraba a alergat la pere si la mere decat la cheia mosneagului. stii cum e treaba noastra - era cu camesoi si cu curelusa buna-ncins, s-o umplut sanul de mere si de pere. El pornise sa iasa, cand si-aduce aminte de cheie, merge intr-acolo s-o ia - da cheia era strasnic de ruginita... Cine stie ce-ar fi facut el cu cheia ceea, si astazi am fi fost sub mana lui poate... Se ia baiatu-ncetisor, se suie iar pe scara sa ias-afara - ca stii d-ta ca el, batranul, desi avea putere, nu putea intra in rai, dar ista ca copil...

        Cand a ajuns in gura sa iasa, mosneagul a strigat:

        - Stai, nu iesi! Da-mi cheia!

        Baiatul zice (era mic, da tot cu cap):

        - Ba lasa-ma sa ies intai afara!

        - Ba nu te las.

        - Nu-ti dau cheia! (stii d-ta, nici mana nu putea vari, ca era pacatos.)

        - Am sa te omor.

        - Omoara-ma, numai daca poti!...

        El face tranc! cu picioru-n pamant si se-nchide pamantul. Ce s-a faca bietul baiat? Ia sa se-ntoarca, sa se duca iar prin gradinile cele. Cand colo, era-nchis pamantul, nu mai era mandreata ceea. incepe baiatul a plange. Plangand asa, isi freca mainile. sterge pe veriga ceea ce i-o dat-o mosneagul si vine-un om. Omul cela era de fier. Era duh necurat; om de-ai nostri de fier, unde se poate?

        - Mai baiete, cine te-a adus pe tine-aici?

        - Iaca cum si iaca cum, spune baiatul tot.

        - Eu te-oi scoate, baiete, da-intai sa te duci de-aici, sa-mi tai vreo douazeci de vaci, sa-mi frigi, sa am de mancat pe drum, cand te-oi duce (ca stii d-ta, noua ni s-a parut ca era-n gura, da el era tocmai-n fundul pamantului, cand a-nchis el piatra).

        Frige el, si-l pune pe baiat dupa cap, si pune pe o mana douazeci de vaci fripte si pe alta mana cateva poloboace cu apa, cu vin - cu ce-o fi fost nu stiu - si baiatului ii da un cutit s-o ulcica. - Cand mi-a fi foame, sa tai cu cutitul din carne, sa-mi dai sa mananc, si cand mi-a fi sete, sa-mi dai cu ulcica apa. si merge el, merge - zi si noapte tot mergea, decat asa era de-ntuneric, de nu zareai cat un fir de colb, daca era sub pamant! Acu apropia vacile de gatat demancatul si apa de baut. Da' duhul cel necurat i-a zis asa: - Daca tu-i avea noroc sa nu gatesc demancatul si apa, eu nu te voi manca, dar dac-oi gata, te mananc. Ia uita-te tu in sus, vezi soarele? - il vad cat o zare de chibrit. - Ia! deci mai este! Merge el - ca acu ramasese numai o jumatate de vaca. - Ia uite-n sus, catu-i soarele de mare? - il vad pe jumatate. - E, apoi iaca tot mai am o bucata buna! Cand acu era mai aproape de iesit afara, demancatul se gatise, apa tot mai era. - Da-mi demancat, ca mi-i foame! Baiatul, ce sa faca el? Ia cutitul si-si taie o bucat' de pulpa si-i da apa si porneste iar. Iaca, a iesit pe iasta lume. Cand il pune jos: - Sa-mi spui tu drept, de unde mi-ai dat tu de-am mancat la urma? - Drept ti-oi spune, pulpa mi-am taiat-o! - Drept sa-ti spun, sa fi stiut ca esti asa dulce, nu te mai scoteam. - Acu nu ma poti manca? - Hei, acolo era largul meu si stramtul tau - de-acu esti prea bun la D-zeu si nu te lasa sa te mananc! (stii d-ta, ca sub pamant era locul dracilor.) si omul se face nevazut. Da' baiatul era saracul flamand, da el uitase ca are merele cele-n san si cheia ceea. Se ia el s-alearga, s-ajunge la casa mane-sa. Da, stii

        d-ta, el era lenes,da era de duh, nu asa (parca numai la dv. sunt de duh? Sunt si dintre noi!). Intra-n casa, da ma-sa era saraca strasnic, ca, stii d-ta, ca la boierul cand ajunge la marire, n-o lua pe biata ma-sa s-o tie, desi era-mparat. - Mama, n-ai vreo bucatica de lumanare s-aprinzi? - Am, dragul mamei, de la Paste! (O tine, Doamne fereste, de tunet, s-aprinda.) Aprinde lumanarea. Da' el zice: - Doamne, mama, tare mi-i a manca! Am niste pere si niste mere, da' m-a durea la inima sa mananc. Da' el n-a luat seama ca ele-s de aur. Le-a zvarlit sub o laita. Mama, iaca, am o cheie, decat tare-i ruginita, mama, sterge-o si vinde-o si cumpara-mi o paine. N-a apucat a o freca oleaca, si-au intrat vreo cinci oameni de fier in casa. - Ce vreti, stapanilor? (El era sa-nconjure lumea cu cheia aceea; c-atunci avea cheia iadului, putea face cu dracii orice.) Femeia strasnic s-a infricosat de dansii. Da' baiatul, mehenghi, indata s-a priceput: - Masa vrem si vin bun! indata au venit niste sufragii si-au pus masa, si ce n-au pus! si dupa ce-au ospatat ei bine, au strans aceia si s-a dus. - Ei, mama! Cheia asta o strang eu! Acu se facuse holtei, bun de-nsurat. - Mama, eu am auzit ca fata-mparatului e frumoasa. Ma duc s-o iau eu. - Dragul mamei, tu, un baiat asa sarac, sa iei pe fata-mparatului? Ce mai vorbesti nebunii? - Daca eu vreau asa?! Du-te, mama, staroste. - Da' cum, dragul mamei, sa intru eu acolo? - Du-te, mama!

        El o mana. - Cum sa ma duc eu cu mana goala? - Mama, ia vezi merele si perele cele, n-au putrezit? Du-i-le acelea! - Bine zici, dragul mamei. Se ia baba si se-mbraca cu pestiman, pune-un stergar frumos in cap, ia-n basma acelea si se porneste. Ajunge la poarta-mparatului. imparatul sedea-n cerdacul cel nalt. Vede-mparatul ca se luptau ceia cu dansa, n-o lasau sa intre. imparatul cela era milostiv, nu ca ista de pe-acu. A gandit ca a venit sa ceara ceva. - Lasati-o, bre! Cand au auzit porunca-mparatului, au lasat-o. - Ce vrei, matusa? - Apoi prenaltate-mparate, am venit dupa un lucru mare. - Ca ce fel, matusa? - Poftim intai colacii. Vede-mparatul perele si merele de aur s-a stat in mirare. Sa vada la o baba de-a noastra! Numai la curtile lor sunt de-acelea. - Feciorul meu vrea sa ieie pe fata d-tale, imparate! Da-mparatul a stat olecuta si pe urm-a gandit: "Baba asta-i nebuna." - Daca feciorul tau, zice, pana maine dimineata, in locul casei tale, va face un palat ca al meu s-o gradina ca a mea, c-o cararusa de pomi pan' la curtea mea, si-n fiecare pom sa cante pasarile, eu i-oi da fata. - Ramai sanatos, imparate! Se porneste-inapoi femeia. - Iaca, dragul mamei, ce-a zis. - Bun, mama, le fac pana maine. sterge cheia si vin iar cinci oameni de fier. - Ce vrei, stapane?

        - Pana maine dimineata sa fie un palat tot de sticla si poleit cu aur si sa fie o cararusa despartita prin pomi s-un pom sa-nfloreasca, unul sa-nfrunzeasca, unul sa-i pice frunza, sa nu fie doi de-un fel. si cararusa sa fie de catifea, cu iarba de catifea. si la fiecare pom sa stea cate-un soldat cu sabia scoasa. si pasarile sa cante asa de frumos, sa nu poata dormi imparatul si fata-mparatului!... Eh! inca era mult pan-in ziua si erau toate gata. imparatul, dimineata cand se trezeste, zice fetei: - De cand sunt in palatul ista, cum ne-au cantat pasarile acum nu ne-au cantat niciodata (ca el nu s-a asteptat la aste, el gandea ca pasarile din gradina lui canta). Cand iese-afara si vede, zice: - Bre! mare putere are omul ista! Baiatul zice: - Du-te, mama, si cere-i fata sa mi-o deie! Se duce baba la-mparatul, da' el tot o purta cu vorba, ca nu-i era voia sa-si deie fata dupa d-aistia. - Apoi, matusa, de azi intr-o saptamana dac-a veni c-o trasura de aur si cai care ar manca jaratic s-ar bea para, i-oi da fata. Da' fata era sa se cunune tocmai-n ziua ceea dup-un alt imparat. - Iaca, dragul mamei, ce-a zis: - I-oi face, mama, si asta. Aude el un vuiet mare strasnic pe afara. - Oare ce s-aude, mama? intreaba ma-sa. Zice: - Se marita fata-mparatului. - Cine-o ia? - Cutare fecior de-mparat. Vezi, dragul mamei, numai m-ai facut de ras. - Ia lasa, mama, ca tot are sa mi-o deie. Ia el, sterge cheia. Da era iarna. si vine omul cel de fier.

        - Ce vrei, stapane? - Fata-mparatului s-a cununat astazi! Cand or dormi, sa iei pe mirele sa-l pui afara si pe mireasa s-o pui intr-o pivnita si-n zori de ziua sa-i aduci iar pe amandoi in casa. Dimineata intra-mparatu-n casa. - Ei, dragii tatii, cum ati dormit? Zice el: - Mie, tata, tare mi-a fost frig! - Ba, zice ea, eu nu stiu unde eram, ca cautam s-aprind lumanarea si nu gaseam, si nu era nici pat, nici nimica. - Ati visat! - Da' cum dracu, tata, ca, iaca, buricele mi-o inghetat la degete. - Eu nu-mi simt spatele. - Ce n-ati zis sufragiului s-aprinda focul? Nu v-a mai fi nimica. A doua seara, iar sterge cheia. Vine iar: - Ce vrei, stapane? - Vreau sa te duci sa-i pui pe ginerele imparatului intr-o movila de omat, cand a dormi, si pe mireasa s-o pui in varful casei! Pe casa, frig-frig, da' nu era omat. Ista a degerat. Da' tot ii era mila de dansa. - Numai jumatate de noapte s-o lasi pe varful casei. Cand a adus pe mire dimineata, era?eapan. A strans toti doftorii, n-a mai avut ce-i face - a murit, saracul! Iaca, se-mplineste saptamana. El iar sterge cheia, vin ceia... - Mane dimineata, o trasura de aur si cai care or manca jaratic s-or bea para, si mie straiele cele mai frumoase din lume sa mi le aduci. Se pune el ca boierii-n trasura a doua zi si se porneste catre-mparatul. - Cum ii, voinice? zice-mparatul. - Am venit sa-mi dai fata.



        El se face ca nu stie ca i-a murit ginerele. I-o da-mparatul. Face-o nunta stralucita, si i-o da, s-o duce la palatul lui - da' lui asa-i era de draga, de-o prapadea din ochi. Iaca, aude vrajitorul ca el a iesit din pamant. Ce sa faca el, sa poata pune mana pe dansul, ca el, cat era de vrajitor si strasnic, da' el avea numai vreo doi draci, da ista cheia iadului o avea. Da' el punea cheia ceea totdeauna pe-o soba si numai sufragiul stia de dansa. Da' sufragiul nu prea avea minte destula-n cap. Iaca, s-a luat el cu fata-mparatului la primblare. Da' vrajitorul a luat o multime de chei noua si frumoase, altele de aur, de arama, de argint s-a inceput a striga pe la poarta ginerelui imparatului: - Cine-mi mai da chei ruginite, ca-i dau de cele de aur? si sufragiul, nu prea avea multa minte-n cap, a gandit sa dea cheia ceea si sa ieie una de aur, ca mai bine a prii stapanu-sau. Ehei! si cand i-a luat (cheia, i-a luat) saracul toata puterea lui. ii da. N-a apucat de-a veni el de la plimbare si palatul n-a mai fost. A ramas el saracul in camp, nici bordeiul ce-l avea inainte nu era acu. Da-mparatul i-a trimis asa raspuns pe un logofat: ca daca pan' in trei zile n-a face palatul cum a fost, ii ia fata si nu i-o mai da. Acu ti-am spus ca mai bine i-ar fi luat zilele decat sa i-o ieie pe dansa. Mare lucru-i dragostea! Ce sa faca el? Da' si fata-acu strasnic tinea la dansul. Nainte mai drag ii era cel degerat, da' acuma! A asteptat el pan' a treia zi; nu-i de chip, n-are de unde sa faca palatul. isi ea el ziua buna de la nevasta-sa: cine stie ce jelanie a fi fost acolo! - Ma duc de-acu-n lumea mea! Merge el si ajunge la o balta (cam un iaz vine). - De-acu n-am ce face, ma-nec! Dand asa, frecandu-si mainile, da de veriguta ce i-a dat-o vrajitorul cand l-a varat intai in groapa. si vine un om de fier. - Ce vrei, stapane?

        - Vreau cheia cea de la iad. - Eu cheia iadului nu ti-o pot da. - Apoi, ce sa fac eu, spune-mi macar unde-i? - Apoi vrajitorul, ca sa nu-l ajunga nime, s-a facut un palat pe Prut, s-acu, daca-i putea merge pan' acolo, el o tine ascunsa sub perina la capul lui. - Ce sa fac eu, cum oi putea s-ajung la dansul? - Na-ti, zice, bucatica asta de fier, da-te de trei ori de-a curu-n cap pe dansa si te-i face o musca - pe urma te-i pricepe cum s-o iei. si s-a facut nevazut omul cela. Se ia el, se da de trei ori peste cap si zboara ca musca pan' la Prut. Ajunge acolo, da' vrajitorul dormea de-amiazazi. Da sa intre... pe unde sa intre? Ferestrele cu obloane, cum se purta mai demult. "Ma var pe borta cheii!" Se vara si se pune pe soba. Unde se trezeste vrajitorul si unde-ncepe a bate-n mijlocul casei cu niste ciocane si unde-ncepe a iesi la draci, de te luau fiori. s-a-nceput a-i trimite pe unde sa faca rele, sa puie la cale pe oameni sa faca rele; decat, cand nu vrea D-zeu, ca el era om pamantean, i l-a luat din minte! Asa, dupa ce-a pus el trebile la cale, a iesit afara. Musca s-a sculat, a luat cheia de sub perina s-a inceput catinel-catinel, s-a zburat afara. Decat bucuria lui nu se mai povesteste, c-are sa ieie pe fata-napoi. Acu lui nu-i era de dansul, de dansa-i era ce-i era. Freaca cheia, vin oamenii cei de fier. - Sa-mi faci palatul iar inapoi cum a fost! si acu s-a-nvatat minte: purta cheia tot langa dansul. Acu ce sa faca vrajitorul? Era in satul cela o baba sfanta... Pe atunci era lume buna, erau sfinti, nu ca acu. Cand te durea capul, cand aveai vreo boala, numai daca punea mana-ti trecea. S-a dus vrajitorul s-a omorat baba si s-a imbracat el in straiele ei. S-a-mbolnavit femeia lui, fata-mparatului, decat ce boala, sa dea D-zeu sa am si eu cat oi trai, decat numai cand zicea oleaca valeu, el se prapadea. - Ia sa chemi pe baba cea sfanta.

        Vine; acela era vrajitorul. incepe-a pune mana pe capul ei, ca si cum, draga Doamne, a o descanta. si cand iese el din casa, ii zice vrajitorul ei:

        - Doamne, maria-ta, cata frumusete si mandrete ai in casa si n-ai si un ou frumos de marmura!

        - Ca ce fel de ou, matusa?

        - Acela-i numai in fundul pamantului!

        - Ira! oi zice barbatu-meu, s-a trimite pe cineva sa-l caute.

        si se duce vrajitorul.

        Intra el in casa.

        - Ei, zice, iaca ce mi-a spus baba ast-sfanta.

        - Iaca sa sterg, draga, cheia.

        sterge cheia si vin doi oameni de fier.

        - Ce vrei, stapane?

        - Vreau oul cel de marmura de sub pamant.

        - D-apoi, bata-te D-zeu sa te bata (fie-i lui acolo!); cate-ti fac eu, pana si cheia iadului o ai, acum vrei sa ne iei si toata puterea noastra?...

        Vezi d-ta, vrajitorul a vrut inadins, ca doar duhul cel necurat l-a gatui.

        - Da' eu te-as omori, da pentru ca stiu ca asta nu vine de la tine, pentru asta te iert si-ti spun asa: ca baba cea sfanta-i vrajitorul si ca azi are sa vie c-un cutit mare si s-a face ca pune mana pe capul femeii tale s-are sa ti-o omoare.

        Decat, cand a auzit el asa, of! numai tremura! si se duce omul cel de fier. Acu el isi gateste iataganul, si cand vine-n casa vrajitorul, pune pe sufragiu si il dezbraca-ndata, s-adevarat gaseste-un cutit mare, stii, ca un chip de cosor, si-l ia cu iataganul si-l face bucatele. Acu era cu deplin fericiti. Acu saracul nu mai stia ce-i durerea, cum stia-nainte, si zice-ntr-o zi:

        - Ia hai, soro, sa mergem sa gasim pe fratii mei cei doi. (Da' mama lui murise!) Se iau ei si se pregatesc, si mergand ei asa, au ajuns la-mparatul. Era strasnic in razboi cu altul. Tot sa nu fie omul saracu-n pace. s-asa era el de scarbit, decat strasnic lucru. Vazand pe acesta, s-a bucurat s-a zis asa:

        - Fiindca esti ginere de-mparat, mi-i da ajutor s-oi putea sa bat pe vrajmasul meu.

        Asa a gatat armata grozava si-n sfarsit a dovedit pe ceala. Acu aisti doi se zice ca erau tare fericiti - numai acela, saracul, era mai necajit (cel cu ranza). Acela s-a luat si s-a dus la Frumoasa Lumii. Da sa intre-n palatul boierului celuia, nu-l lasa sa intre. Asa, el a trantit un bal stralucit s-a poftit pe toti sa vie la balul cela, intre care era si Frumoasa Lumii. Decat asa era ea de frumoasa, cat, cand a intrat in bal, a luminat balul de atata... sa ierti mata. El a inceput dupa aceea jocul pan' in zori de ziua - unde-a-ntins niste mese si s-a pus sa joace cartile. El a facut toate chipurile ca sa joace cu dansa. El avea mare noroc si se facea ca nu castiga, tot ei sa-i deie, ca nu mai putea de draga ce-i era. Acu ea, vazand atatia bani, s-a minunat s-a zis asa tatani-sau:

        - Hai, tata, sa-l poftim pe ista la noi (stii, ori de-a noastre, ori de-a d-lor-voastre, care vrea sa scurga tot la parale, trage ori pe cine). Acu el, venind la dansa-ntr-o seara cu vreo zece pungi de galbeni -, a jucat iar in carti si i-a dat toti ei, de n-a ramas macar c-un pitac. Acu ea, vazand ca n-a ramas nici c-o para, a-nceput a rade de dansul. si ploua afara. si vrute si nevrute a trebuit sa-l imbie sa maie-acolo. Dormind el, de cate ori s-a trezit, de atatea ori a gasit o punga de bani sub cap.

        A doua zi dimineata, cand a venit sufragiul sa-i deie de spalat, dupa ce-a mantuit de spalat, i-a pus in maini vreo douazeci de galbeni bacsis. Alearga la dansa sufragiul. Da' ea zice:

        - Bre! de unde are omu-aista atatea parale?

        Vine la dansu-n casa si zice-asa:

        - Eu te-oi lua de barbat daca mi-i spune de unde ai atatia bani. El zaluzise si i-a spus, prostul. Da' ea i-a facut o cafea nu stiu cu ce si s-a bolnavit el strasnic s-a inceput a varsa, s-a varsat ranza. s-a luat-o ea, a spalat-o cine stie cu ce, a parfumat-o s-a inghitit-o ea, ca sa gaseasca ea pungile cu bani. Da' fiecaruia norocul lui.



        El mai avea vreo zece pungi de bani din noaptea ceea.

        Ea l-a dat pe urm-afara. El a-ncalecat pe un cal si s-a pornit. Mergand cu calul cela, a dat pe-un camp de flori si s-a plecat calul sa manance si s-a facut un magar. El a strans un manunchi de flori si l-a pus in buzunar. Mergand el calare pe magar mai departe, a dat de un iaz. Se pleaca magarul sa beie apa si se face iar cal.

        - Ei, zice, buna-i asta!

        Ia el intr-un sip apa si se-ntoarce-napoi. Ajunge iar acolo, la Frumoasa Lumii, si din banii ce-i ramasese mai toarn-un bal strasnic.

        Da ea alearga, ca sa mai vada de unde are bani.

        - De unde bani?

        - Din manunchiul ist de flori. El i-l da. Ea, mirosind, se face magarita. El o lasa magarita si iese din casa. Asteapta sufragiul sa iasa stapana afara. Nu-i! Mare pacat! Cand se duce-n casa, o gaseste magarita. Se-ntoarce, s-o ia de-acolo si porneste calare pe dansa. ii da fan sa manance (ca magarita, da' inima de om).Ea a zis asa cu alean:

        - Nu te-oi mai insela de-acu si ti-oi da ranza-napoi, numai fa-ma cum am fost.

        El de multe ce-i facuse, acu era hapsan si s-a dus pe dansa pana la-mparatul, la frate-sau. Acu aciia era si istalalt, care tinea pe fata-mparatului. si cand le-a povestit el lor ca magarita-i Frumoasa Lumii, ei s-au pus pe langa dansul ca s-o ierte. si iertand-o, a baut apa si s-a facut iar la loc. si erau acum trei imparati pe o tara. si-au fost toti fericiti... si-am incalecat pe-o sa si ti-am spus-o asa.



Frumoasa Lumii


Aceasta pagina a fost accesata de 5373 ori.
{literal} {/literal}