Corespondenta Veronica Micle catre Mihai Eminescu (20 februarie 1881)
de Mihai Eminescu
Domnul Eminescu,
Nu sunt in stare sa-mi masor nenorocirea pe care mi-a pricinuit-o cunostinta si relatiunea D-tale, rusinea, despretul oamenilor, (rand sters), desperarea, toate, toate m-au cuprins astfel incat nici nu stiu pe ce lume ma aflu. Pe D-ta sa te calific – regret ca esti sub orice critica – daca prin o fericita intamplare ai perde inteligenta care o ai, te las sa judeci la ce valoare ar fi redusa persoana D-tale. D-le Eminescu, sa nu ti se para amara scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care ma simt cuprinsa, numai cand gandesc, la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intentiunea bine meditata si bine premeditata cu care m-ai facut (abuzand de increderea mea) sa devin o groaza pentru toata lumea, caci m-ai facut ca fara rusine sa afisez relatia mea cu D-ta si multe alte pe care de mai ai putina constiinta trebuie sa te ingrozesti cand iti vei aduce aminte de ele, si care iti mai repet nu le-ai facut decat cu scopul sa-ti bati joc de mine si din cat eram de nenorocita sa ma faci astfel incat sa-mi vie nebuneala.
D-le Eminescu, n-as voi sa-ti rapesc asa mult timp cu scrisoarea mea, insa trebuie sa-ti spun ca o datorie de onoare, daca mai stii D-ta intelesul macar al acestui cuvant, o datorie de onoare, zic, iti impun si ce e mai mult eu o reclam: este sa-mi inapoieşti toate scrisorile mele dimpreuna cu fotografia mea, si eu la randul meu va voi inapoia tot bagajul D-Voastra de scrisori care nu cuprinde decat minciuni pe care ai talentul de-a le scrie in mod foarte frumos.
D-le Eminescu, inca de la sfarsitul lui Dechembrie am inteles si planul, si tactica si purtarea care ai tinut-o fata cu mine, pentru ca sa obtii rezultatul pe care astazi desi tarziu totusi ti-l trimit. Nu am nevoie sa te declar liber de orice angajament fata cu mine, caci tu ai fost si atunci si esti si acum, vorbele acele au zburat, si sa nu crezi ca ma voi acata ca scaiul de D-ta si imi pare rau ca m-ai împins cu purtarea D-tale pana la atata încat sa-ti spun ca: fie Princesa sau proletara, t-o jur ca nu voi invidia fericirea pe care o vei pricinui nici unei femei!
Ramai dar cum ai fost si in trecut si continua tot cu atat succes fizic si moral viata de holtei de pana acum, si sa-ti dispara din cap acel nour care-ti ingreuia mintea si-ti incurca intrucatva deprinderile de mai-nainte.
D-le Eminescu, nici un cuvant n-ai la adresa mea, eu am fost atat de sincera cu D-ta încat nici un cuvant al meu n-a fost minciuna.
Zdrobita de amar si de desperare înca odata te mai rog sa-mi trimiti in plic toate scrisorile mele, eu imediat la randul meu le voi trimite pe-ale dumitale.
V.Micle 19/20 Februarie [1881] Iasi
Corespondenta Veronica Micle catre Mihai Eminescu (20 februarie 1881)
Aceasta pagina a fost accesata de 4047 ori.
