Amalia
de Mihai Eminescu
Amorul lui cel dintai fusese foarte senzual. Pierdut pan' atunci intr-un platonism desert si cufundat cu capul in curiozitati romantice si subtilitati filosofice, se-ntampla sa ia o odaita la o femeie maritata care avea o fetita de 12 ani si un barbat ce toata ziua nu era aaicasa. Amalia o chema pe femeie. Era nalta, plina la faptura, cu parul blond si ochii mari verzi. Cuminte nu era tocmai, dar nasul avea ceva moquese si era nespus de gratios, asemenea gura. El, avand bani, facea cu dansa excursiuni in paduri si pe la birturi de vara imprejurul orasului universitar, impreuna cu fata, care era mare piedeca, incat nu puteau vorbi decat cu ochii. intr-o sara, pe cand rataceau in padure, el ii spuse c-ar fi avand o taina a-i spune, pe care ea o stia altfel de mult. Apoi se suira in trasura - ei in fund, fata pe banca dinainte. innoptase bine. El puse bratul imprejurul taliei ei si o stranse tare, ea nu zise nimic. Venind acasa, fata planse putin in alta odaie si ea cauta chibrituri s-aprinda lumanarea. in intuneric el o cuprinse si o saruta pe gura. Cand s-aprinse lumina amandoi aveau un aer foarte fericit. Dar ea urma iara sa plece la tara, si el se topea din picioare, caci bogatiile ei trupesti erau intr-adevar admirabile. Avand cunostinta acestor bogatii ea purta o rochie neagra de tul subtire, care lasa sa se-ntrevada niste sani de albetea marmurii, plini si rotunzi, si bratele rotunzi si pline se vedeau pan' subsuori. in sfarsit intr-o zi, inainte de-a pleca, el o azavorii* intr-o odaita, o ridica in brate, o aseza pe o masuta nalta de noapte, ii desfacu cu putere picioarele unul de altul si se-ntampla pacatul de doua ori.
Ea pleca a doua zi la tara cu fetita cu tot si el ii scrise.
Peste patrusprezece zile veni-napoi si incepu o viata vinovata.
Noaptea fetita dormea la apamanti* atunci ea intra numa-n camasa in odaia lui si sau pe jos, sau de-a-npicioarele el se-mbata de frumuset ile ei. A-i cuprinde salele, a tine mana la acele rotunzimi perfecte si pline era deja o fericire nemaipomenita, noua inca, apoi ea mai era si arusinoasai*, incat actul amorului o facea sa tremure, sa tipe, sa lesine, ceea ce-i adauga si mai mult fericirea.
Amalia
Aceasta pagina a fost accesata de 4704 ori.
