Istorie miniaturala

Istorie miniaturala

de Mihai Eminescu


Si, pareca, repetandu-mi-se atat de des cumca pe icoana este un sfant, mi se parea firesc lucru ca acel sfant gandeste, altfel la ce ar fi stat asa serios in cadrul lui, cu fruntea plesuva cu ochii rotunzi si cu barba creata si alba. El era demult amic cu dansul ... si indat*, cand ramanea singur-singurel in casa se pornea la vorba cu mosneagul si-i povestea tot, tot ce-i trecea prin cap si batranul parca zambea a rade. Dar de zis nu zicea nimica. Altfel, cumca icoana era vie, de asta nu se-ndoia de fel. Stia ca o icoana stearsa si veche nu se pune pe foc, ca sa arda, ci daca nu incape-n parete, i (se) da drumul, cel mult, pe parau la vale ... caci sfantul (stie) ce sa faca daca i (se) da drumul in lume. Gaseste pe drum vro biserica pustie si intra(-n) ea si se face preot... or intra-ntr-un copac si, dupa multa vreme, ciobanii il gasesc sub coaja si fac in acel loc manastire inchinata lui ... si icoana face minuni, lumea se mira. "De aceea s-a* fi stergand icoanele, gandi el, pentru ca vor sa mearga-n lume sa faca minuni". "Asa-i, Sfinte NIcolaie?" El nu raspunde. "Adica-i drept... ca* un copil sarac, mie nu-mi raspunde. Dar a, sa-l; chinuiesc, poate ca mi-a spune ceva". Ii puse o musca pe barba, batranul parca clipea din ochii... "Il supara, de nu raspunde". Dar ce-i trebuia lui sa-i raspunda, numai sa-l asculte. Si cioana-l asculta s-ar fi ascultat cat lumea cate i-ar fi spus. Si el ii si spunea povesti, planuri, ce-i trecea prin minte.
Sunt ochi in lumea aceasta care au deosebita plecare pentru tot ce (e) miniatura. Daca iarna ti-ai inchipui ca copacii de gheata din geamul ferestrei sunt un codru verde si-n ele petrec zane din povesti, el s-apropie cu fata adancita si zice, uite, sub tufa aceea, un titirez s-a amorat foc intr-o zana, uite cum se ridica din calcaie si se uita la ea. Si daca ti se pare c-auzi cantec de bucium si fluier din acel codru verde, el va asculta cum ii tiuie pin ureche si-ti va spune anume aria ce s-aude. Un asemenea om face cucosi de hartie si-i pune sa joace comedie pe masa, e-nstare sa-ti spuie daca o musca surade, ce planuri diplomatice imbla pin capul unui painjen, ce idei asupra lumei are un gansac. Si daca-ti spune vo anecdota or vo istorie, ea se-ntampla totdeuna pe terenul naturei minime. Daca o foaie de trandafir a cazut pe un gandacel smaltuit, a fost cu intentie... regina a aruncat batista, in taina, uimitului ei servitor... daca painjeni inconjura c-un voal diamantin capul unei flori pe cari cad apoi margaritarele de roua, el zice: vezi ce frumoasa miereasa. Si painjeni tes de la o tufa de flori la cealalta un pod de diamant la mirele ce sade departe - pe alta tufa - s-aduca nuntasii, un card intreg de musculite albastre ca otelul... furnicile sunt servitori, caci aduc saci albi cu miere si faina, ba tin cate o iarba in gura, cu care sa apere de razele soarelui capul mieresei. Clopoteii albastri a florilor suna de liturghie, albinele canta ca lautari, bondarul in vestmant de catifea murmura pe nas ca un popa batran, fluturii, donjuanii gradinelor, vin in carduri la nunta - ci ceea ce nimeni n-aude a auzit miniaturistul meu, o nunta in taina firei.
Daca se uita la icoana, zice ca a zambit peste noapte si c-a ramas inca urma zambetului. Dar unde? Unde n-o poti vedea, dar eu o vad. Vasazica icoanele traiesc?... Se-ntelege. Oare pictorul nu si-a pus in ea o bucata din suflet si cand icoana s-a uitat la el nu se uita el insusi la el insusi? Pentru ca zeci de maistri si(-au) pus sufletul intreg in ea si le-auzi apoi, o armonie de suflete. De ce lemnul sa fie neprimitor de viata.
Dar o arie? Crezi tu (ca) o arie se naste mai usor? Gandeste intai ca artistul e un inel dintr-un sir intreg de oameni ce l-au preces, apoi ca sta intr-o societate. El rasuna in arie durerea celor ce l-au preces, fara cari el n-ar fi fost, impreunata cu a celora ce sunt. De ce plang oamenii auzindu-l? Pentru ca simt ca el e o resumtiune* a lor. Cine nu-i cuprins in aceasta resumtiune* nu plange... nu are sens pentru (el) acea arie.
Cugetati (la) o copila bogata. Parinti si protoparinti a fost bogati, vasazica a adunat in mana lor sudoarea, vasazica durerea altora. Din acest pamant de osteneala, udat cu sudoare si lacrimi, iese (un) crin fragil si alb - ea. O arie-n gura ei, ca mirosul dintr-o garoafa. Nu este oare orce nota cintesenta din pamantul din care ea a crescut? Dar putea sa nu cante ... prea bine... si floarea putea sa nu miroase, asta insa nu sterge originea mirosului, care e imprejurarile din care a crescut. Si fiecare frumusete este cristalizarea suferintelor universului, prin urmare si fiecare gandire gingasa a ei, fiece vorba, fiece cantare. Iarta-mi o teorie panteista. Elemente intra in lupta. LUpta lor e miscare... le-mpaca... impacarea este o forma oarecare... cristal, floare, om... Este o conventie a lor. Cu cat mai multe elemente s-a impacat din fierberea* lor intr-un organism, cu atat el este mai perfect. Dovada toata natura organica. Este impacare complecta... atunci vezi armonia, frumusetea... e imperfecta, atunci te pomenesti c-un nas turtit, c-o mutra* suie, cu ochii incrucisati... uraciunea si boala e semnul unei impacari neperfecte, in care de es, un element are egemonia, se naste un natural nearmonic, contradictoriu... De ce frumuseta este fragila, zici tu? Pentru ca impacarea a o multime de elemente cere armonie si pace, pentru ca daca imprejurari de dinafara turbura aceasta armonie elementele nu mai pot sa refaca cele ce au facut odata, vasazica frumuseta, dar dinauntru ele nimicesc aceasta conventie a lor turburata. De aceea rolul in genere nemultamit al frumusetei, ea intra armonica intr-o lume turburata, in care elementele si organismul sunt in vecinica lupta. Ea este cristalizarea durerilor din mijlocul carora a rasarit, o armonie de ordine superioara, dar nu-nceteaza de-a contine in ea elemntele din care s-a nascut... Imi vine adesea sa scriu viata unui fir de colb, a unui miros de floare sau originile unei cantari, dar ma tem ca n-as sfarsi cat lumea. Si totusi cred ca, de la-nceput pan-la sfarsit si pin toate episoadele, ar fi foarte interesanta. Uite la Irimie: un pepelea a fost tata-sau, un pepelea strabu(nu)-sau, e acelasi Pepelea care nainte c-o mie de ani facea glose asupra unei strachine cu linte; uite la Veniamin: un nauc in vecii vecilor, si cu acelasi nauc ne-om intalni peste o mie de ani poate-n locul unde a stat odata aceasta cafenea... va fi un lac aici si noi vom (fi) stalactiti... O lacrima! ce cristal gratios! Sa storci apamntul - ah, ce! - sa storci tot sistemul solar, nu capeti o lacrima... trebuie sa treaca asemene* prin mii de faze elementele din cari se compune acel lichid scump... Ah, cine imi spune istoria unei lacrime?
Bravo! Istoria unei lacrime - spune-ne-o tu!


Toata viata ii trecea in tablouri naintea ochilor... si o lacrima ii curse din ochiul drept, una... ea era un cristal frumos, a cazut pe o scrisoare, scrisoarea fu inchisa si sufletul... aroma lacrimei fu conservata. De atunci acel om n-a mai plans. Nu stie de ce. Destul c-a inchis cartea cu lacrima* si s-a facut ceea ce vedeti... caci acel om-sunt eu.
Traia odata un om cu ochii uscati... Ciudat! de ce era ei uscati, pentru ca ochii oamenilor tineri sunt umezi in genere, plutitori. Trebuie sa fi fost o natura estrema* ce nu cunostea decat bucuria or desperarea. Gand* **, seriozitate*, suras, melancolie, durere, ce n'etai(e)nt pas.
S-atunci o lacrima curse... una... Era viata lui pierduta in zadar. Viata unui om, a parintilor, poate a unui sir infinit de oameni... intr-o lacrima... Dar* cazuse scursa* in cafea si *** ce romanta canta*, zise el! in aceasta noapte, la lumina dulce a tigarei mele... Este o romanta*** ... imi aduce aminte de (ce) a zis***.
*********************************** atuncea * va face glose asupra unei femei*, caci va fi in(c)antat* omul de nimic* ce este.
Nu credeti ca sunt in viata omului momente care rezuma-n ele soarta lui intreaga... si-ti spun pareca... auzi, asa, un tiuit in ureche: Sunt eu! sunt eu!...*** S-atunci dac-ai insemna bine... orce vorba dimprejurul tau este semnificativa, pentru ca-ti pare ciudata. Ba nu zau... nu ti s-a parut vodata ca(-n) o vorba oarecare sunetele ei sunt ridicole? Adesea numele tau propriu are aceasta soarte... Ti se pare nuscum ciudat si ridicol... Ei bine, sunt ore intregi asa ciudate... Pareca te cheama cineva din urma pe nume... te uiti, si nu-i nimic. Hm! Este ceva in toate astea... Cien te cheama? Razi, Pepelea, fire-ai dracului... dar nu rade... cine te cheama?






Istorie miniaturala


Aceasta pagina a fost accesata de 1087 ori.
{literal} {/literal}