Visul unei nopti de iarna
de Mihai Eminescu
Ai venit sa petreci, prostule? Asa se petrece? Trebuie sa sai, sa joci, sa sicanezi mastile, sa zici: Ce faci, frumoasa masca? Si sa-ti raspunza: Merci, monsieu! Dar d-ta? Sa le dai bratul, sa le faci confesii si sa le primesti, sa ... sa... o, Maria! E ...nu-mi mai iese din minte ... Si cu toate astea e o nebunie. E bine, cand auzi muzica, sa-ti inchizi ochii si sa-ti inchipuiesti ce vrei ... Suna, mereu, suna sunetele, cand picura, cand cad in valuri spumegande pareca, si din valurile acelea rasar capete incununate ... blonde, oachese, Marie! ... E! iar? ... Si tocmai de-asta am venit aci, s-o gonesc din minte ... S-o uit ... s-o uit, da!... Prea e frumoasa ... Ochii atat de copilaresti, atat de stralucitori ... atat de blanzi ... pentru toti. Ei, si? Nu e lumea plina de femei? Plina, da, cum e plina de masti, cum e plina de morminte, cum e plina de dez(i)luzii. La danse macabre ... jocul mortilor ... Privesc peste ei toti, cum rad, cum susuie matasa, cum glumesc, cum soptesc cu soaptele lor calde si imbatatoare? Si peste o suta de ani ce-o sa fie toti, toti din sala aceasta? O, ochi frumosi, o suta de ochi stralucitori, o, sute de guri surazatoare, o, sute de inimi tinere ... ce-o sa ramaie din voi?... Marie! E ceva penibil in mastele astea ... danse macabre... Ah, cate virtuti n-a murit aci, cate inimi! Si fiecare din ele ar fi putut face un om fericit... unul! As! unul? ... Tu esti o frumoasa moarta, Marie, o moarta frumoasa... Tu n-ai inima ... Murit-au si inima ta intr-un bal mascat... de-ai ramas rece ca marmura? Iar? Aide... sa uit... In povestile lui Hoffman unul indrageste un chip d ceara ce sta intr-o fereastra... Degeaba se-nchina la luceafarul diminetii sale, degeaba la luceafarul serilor... Luceafarul era o papusa... coeur de marbre. Marie... Iar? Sa m-arunc in vartejul mastilor...
...calea acelui castel... ajung la lac... incepuse a insera... eu ma sui in luntre si-ncep a trece incet, incet prin papura si stuful lacului spre mijloc, luna rasarea din padurile seculare si dura* o carare de vapaie* pe dealurile***. Era vara, o noapte de vara imbatatoare, si-n mijlocul apei adormii in luntre... Parea insa ca pleoapele mele sunt deschise, ca nu dormeam. Deodata vaz ca din varful unui copac din zare pana la luntrea mea se tese o panza subtire si diamantina si ca pe acest navod* minunat* coboara, imbracata-n alb, o fata tanara, foarte frumoasa si foarte blonda... Cum pasea incet isi netezea parul despletit cu mana dreapta si venea incet, pareca ar fi dormind... Veni langa mine si-mi zise:
-Sa vii mani la noi si sa-ntrebi de mine... si sa stii ca ma cheama Maria...
Ea era cu mult mai mare decat mine, poate cu zece ani...
Visul meu se-ntuneca incet si dormii pan a doua zi de dimineata... A doua zi m-apropiai de tarm, de ingraditura parcului, rupsei din el si-mi facui trecere, ma tarai pe pamant in gradina si ce vazui? O frumusete de gradina cu flori, cu carari nisipite curate, cu mere mari domnesti si... nimenea acolo... Incepui sa sui dealul... cand si* vad ca o usa despre gradina se deschide si vad o femeie... Atunci stau locului si sed pe-o banca... Ea venea incet, era ea, pe care-o vazusem asta-noapte, numai* mult mai frumoasa... Si avea niste ochi... si avea o gura cu gropite la unghiurile ei si avea niste par atat de blond s-atat de moale si niste mani atat de albe si tot cu gropite si niste picioruse mici... Ah! n-oi uita-o niciodata!
Ea s-apropie de mine, se uita mirata:
-A cui esti tu, mai baiete?...
-A mamei, zisei, nici nu stiu cum il cheama pe tata...
-Daca esti a mamei, vin la tata, zise ea, si ma lua de mana...
Intrai in niste odai frumoase cu covoare pe jos, cu divanuri de jur imprejur... iar un boier batran sedea pe divan si bea ciubuc.
-Uite, tata, ce-am gasit in gradina, zise ea.
Batranul ma dezmierda si ma intreba de stiu sa cant. Stiam sa cant, dar mi-era rusine... In sfarsit, stiu ca-mi dete portocale, ca ma descultai si-ncepui s-alerg pe divan(uri)* de jur imprejur... Boieriul zise-n gluma:
-Vezi, fata, ce voinic a venit sa te peteasca ... Vrei sa iei pe Maria?
-Ma-nsor, zic, am s-o iau desigur...
Dupa asta m-am intors acasa, dar n-am spus nimanui nimic de aventura mea. Si-n toate zilele mergeam acolo si-n toate zilele ma-ntorceam de la fata cu gradina frumoasa si nicicand n-am spus nimarui unde fusesem...
Dar veni iarna si nu ma mai puteam duce... Am inceput a cobi de dor si m-am imbolnavit. Stam chircit intr-o blana pe cuptor si doream sa mor... cand deodata aud zurgalai de sanie. Mama intra in casa de tors; era imbracata intr-o rochie moare neagra si pusese manusi pe manile ei foarte mici.
-Unde mergi, mama? intreb eu. Ma lasi sa mor singur...
-Nu, dragu mamei, n-ai sa mori, zise ea zambind. Ma duc in vecini la nunta...
-Cine se marita? zic.
-Maria, dar tu n-o cunosti.
-Maria se marita... Mama, draga mama, Maria-i a mea, mi-a fagaduit-o tata-sau s-am sa mor de nu va fi a mea.
Mama isi scoase manusa si-mi puse mana la frunte ... apoi se pleca si se uita lung, lung la mine, cu acea privire care linisteste pe copii.
-De unde-o cunosti tu? ma-ntreaba.
-O cunosc de mult, de mult, zisei zgribulindu-ma. Nu sade acolo unde bolta straluceste din stejari, in gradina cea frumoasa?...
Mama-si facu cruce. Dar ea era religioasa si credea ca am o viziune...
-Mama, unde-o sa dorm eu cand voi muri? o intrebai.
-Unde, dragul mamei? Unde vom dormi toti... in tintirim.
Tintirimul si biserica noastra erau alaturi cu gradina. Cum pleca mama, luai o patura si ma dusei in tintirim... Era multa si clara lumina de luna... ramurile salcamilor erau negri, gratiile de la capela noastra, cu varfurile aurite, straluceau si vantul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce si melodios...
-Vantu-mi trage clopotul, zisei.
Ma-nfasurai bine, deschisei portita de la gratii si ma culcai pe piatra mare de deasupra. De departe vedeam din ungherul* pomului desfrunzit castelul cu ferestrele luminate... auzeam pareca muzica si plangeam, plangeam incet* pana ce adormii... A doua zi ma trezii in pat acoperit cu perini si ma durea capul... Mama-ntorcandu-se acasa si negasindu-ma si-a adus amitne de ce-mi spusese si m-a cautat numaidecat in tintirim, unde m-a si gasit. Saptamani intregi am zacut in nestire, pana ce mi-a dat la scoala...
-Frumoasa istorie ... dar n-are sfarsit...
-Ba are, doamna, un sfarsit insuportabil...
-Ei bine?
-Ei bine, au trecut zece ani de-atunci, a trecut douazeci. Venisem in acest oras mare... Cate-a trecut de atunci peste capul meu! ... Cand, intr-o noapte, tot de vara, trec pe-o strada pustie ... si ... aud deodata dintr-o fereastra glasul de porumb al Mariei ... Daca * am ramas uimit ... mi-am razimat fata de zidul acelei case ... gandeam ca-nnebunesc ... Toata feeria noptii de pe lac, toata durerea copilariei se-nfatisara deodata inainte-mi... Eram beat ... eram nebun ... eram marmurit * de acest glas.
-Si-ai facut cunostinta cu ea...
-Dac-am facut? ... Se-ntelege... Era alta, altcum, dar avea acelasi glas inganat de porumbiel, avea ochii de caprioara ai dragostei, era alta si totusi era ea. Ea, care-mi inchipuisem ca va fi murit, ca nu mai poate esista alta in lume de felul acesta.
-Si nu ti-a raspuns?
-Ah! e o nerozie a-ti inchipui ca o femeie atat de gingasa n-o sa-si aibe deja amantul ei. S-apoi... Tineretea si saracia sunt doi dusmani nempacati... Manierele, arta de a vorbi si incanta, toate acestea sunt straine* omului care-a trait intre oameni comuni si care-a fost sarac. Ce folos ca iubesti... Ce folos ca ti-ai dat sufletul pentru o sarutare, cand nu te vrea... Si de ce sa te vrea? E nebuna sa se uite la un om care n-are nici avere, nici frumusete, nici spirit... Amor? Amor se gaseste pe toate ulitele... Si sunt gelos, gelos de trecutul astei femei, gelos de oamenii cu care vorbeste, gelos de tot ce-o incunjura.
Visul unei nopti de iarna
Aceasta pagina a fost accesata de 5767 ori.
