Manuscrisul 2277

Manuscrisul 2277

de Mihai Eminescu


311.
Nu stiu luna-i luminoasa
Ori e puica mea frumoasa,
Nu stiu luna-n ceruri trece
Ori puica la apa rece.
Nu stiu luan s-au ivit
Ori puicuta mi-au zambit.
Nu stiu luna s-au ascuns
Ori puica nu-mi da raspuns.

312.
Cu cat beu, cu-atat ma ieu,
Cu cat beu ma-nveselesc,
Cu-atata ma racoresc.
De n-as bea, n-as veseli,
Pe loc mama-as nebuni.

313.
Frunza verde stuf  de balta
Lasa vantul sa ma bata
Si sorele sa ma arda,
Singura sunt vinovata
Ca m-am cerut maritata,
Sa fiu de barbat mustrata
Si de soacra judecata.
Ca mila de la barbat
Ca frunza de par uscat;
Cand voiesti sa te umbresti
Mai tare te dogoresti;
Iara mila de la soacra,
Strugurel de poama acra
De s-ar cocace cat s-ar coace,
Dulce tot nu se mai face;
Iar mila de la parinti
Pururea vie tine-o minte.
Cand eram la mama fata
Mancam turta coapta-n vatra,
O radeam pe razatoare,
Mi-era fata ca o floare.
Dar de cand m-am maritat,
Mananc pane si beau vin,
La inima pun venin;
Mananc pane si beau bere,
La inima numai fiere.
Ochi plangeti si lacramati
Ca voi sunteti vinovati
Ca n-ati catat ce luati.

314.
Nu-i condeiul -
Tot temeiul
Cu condacu
Impli sacu,
Da cu gramatica
N-ajungi la nimica.

314. bis
Pentru tine sunt in stare
Sa ma plang la mic si mare.






Manuscrisul 2277


Aceasta pagina a fost accesata de 971 ori.
{literal} {/literal}