Ah, mierea buzei tale ...

Ah, mierea buzei tale ...

de Mihai Eminescu

Ah, mierea buzei tale am gustat-o,
A buzei tale coapte, amorul meu;
Zapada sanului eu am furat-o,
De ea mi-am racorit suflarea eu;
Ah, unde esti, demonico, curato,
Ah, unde esti sa mor la sanul tau!

Ce sunt eu azi? ­ o frunza, o nimica.
si-mi pare ca am fost un imparat;
Simtirea care sufletu-mi despica
E ca si cand o lume mi-a furat;
Ah, mierea buzei tale, pasarica,
Am nebunit de cand o am gustat!



Ah, cum nu esti, sa-ti mistuiesc viata,
Sa-ti beau tot sufletul din gura ta,
Sa-ti sorb lumina pan- ce-or fi de gheata
Frumosii-ti ochi ­ sa-ti devastez asa
Tot ce tu ai frumos… o, ma invata
Sa te ucid cu respirarea mea!

Sa murim amandoi… La ce traiesc eu,
La ce traiesti tu pe a lumii spume?
Sarmane inimi inchegate-n vreme,
Sarmane patimi aruncate-n lume;
Ah, sa murim, nu plange, nu te teme.
Ca undeva s-afla al nostru nume!

incet, incet … sa ne culcam in racla,
incet de pe pamant ne-om furisa.
O, stinge a privirei tale facla,
inchide ochii tai… asa, asa;
Ce bine e sa dormi adanc in racla,
Sa dormi adanc, sa nu mai stii ceva.

Iubito, vremea-n loc sa steie,
Sa stinga universu-ntreg in noi:
O raza inca, inca o scanteie,
s-apoi dispare tot… s-apoi, s-apoi
Simt inca gandul tau iubit, femeie,
s-apoi nu vom mai fi nimic… noi doi.




Ah, mierea buzei tale ...


Aceasta pagina a fost accesata de 2196 ori.
{literal} {/literal}