Amicului F.I.
de Mihai Eminescu
Visuri trecute, uscate flori Ce-ati fost viata vietii mele, Cand va urmam eu, cazande stele. Cum ochiul urma un meteor, V-ati dus cu anii, ducu-va dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viata mea curge uitand izvorul. Candela stersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Ma topesc tainic, insa mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vant, Alerg pe calea vietii mele, O buha care, tipand a jele, Bantuie urma unui mormant. Viata-mi se scurge ca si murmura Ce-o sufla-un crivat printre pustii, Ma usc ca crucea pusa-n campii Si de blesteme mi-e neagra gura. Imi tarasc soarta ca un vultur Ce isi taraste aripa franta, Viscolul iernii moarte ii canta, Moarte, ii rade tot de-mprejur. Am uitat mama, am uitat tata, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seaca, gandul netot. Pustiul arde-n inima-mi beata. Numai prin caos tu imi apari, Cum printre valuri a navei vela, Cum printre nouri galbena stela, Prin neagra noapte cum un fanar. Te vad adesea frunte senina Ca si gandirea lui Dumnezeu, Sufletu-ti arde-n sufletul meu C-o flama dulce, tainica, lina. Gandind la tine nu voi sa mor, Imi blastam insusi eu mantuirea, Orb, nebun, care blastama firea, Ce-ar vrea din frunte-i sa sting-un nor. Dar daca gandul zilelor mele Se stinse-n mintea lui Dumnezeu, Si daca pentru sufletul meu Nu-i loc aicea, ci numa-n stele: Voi, cand mi-or duce ingerii sai Palida-mi umbra in albul munte, Sa-mi pui cununa pe a mea frunte Si sa-mi pui lira de capatai.
Amicului F.I.
Aceasta pagina a fost accesata de 5939 ori.
