Ca o faclie

Ca o faclie

de Mihai Eminescu

Prin tomuri prafuite ce mesele-i incarca,
Edgar trece cu gandul prin veacuri ca-ntr-o barca.
Nimica nu opreste a gandurilor graba,
Din cand in cand in cale-i pe sine se intreaba:
La ce folos ca timpul si spatiul strabate
Si ce folos ca vecinic ravnind singuratate,
El de nimic in lume viata-i n-o s-o lege,
Ca-ntelegand desertu-i, problema-i n-o-ntelege…

Ce cauta talentu-i in sirele s-arate?
Cum luna se iveste sau vantu-n codru bate?
Dar de-o va spune-aceasta sau daca n-o va spune,
Padurile si luna vor face-o de minune.
Ba ele vor intrece de-a pururi pe-autori
Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori.
O, capete pripite, in colbul trist al scolii,
Cetiti in foliante ce roase sunt de molii
Si viata, frumuseta, al patimei nesat
Nu din viata insasi ­ din carti le invatati.
in capetele voastre, de semne multe sume,
Din mii de mii de vorbe consist-a voastra lume.

Ca o faclie stinsa de ce mereu sa fumegi,
De ce mereu aceleasi gandiri sa le tot rumegi
Si sarcina de ganduri s-o porti ca pe un gheb,
Astfel ades in taina durerii ma intreb…
Nu aflu unde capul in lume sa mi-l pun:
Caci n-am avut taria de-a fi nici rau, nici bun,
Caci n-am avut metalul demonilor in vine,
Nici pacinica rabdare a omului de bine,
Caci n-am iubit nimica cu patima si jind ­
Am fost un creier bolnav s-o inima de rand.

Demult de vorbe goale nici voi sa mai ascult.
Nimic e pentru mine ce pentru lume-i mult.
Ce este viitorul? Trecutul cel intors
E sirul cel de patimi cel pururea retors.
Am azvarlit in laturi greoaie, veche carti,
Cari privesc viata din mii de mii de parti
Si scrise in credinta ca lumea tot se schimba
Cu dezlegari ciudate si cu franturi de limba.
Nu-i foliant in lume din care sa inveti
Ca viata pret sa aiba si moartea s-aiba pret…
Si de pe-o zi pe alta o tarai uniform
Si nici sa pot de somnul pamantului s-adorm.




Pustie, sura, rece si fara inteles…
Nu apar adevarul, nu apar un eres,
Nu sunt la inaltime si nu sunt dedesupt,
Cu mine nu am lupta, cu lumea nu ma lupt
Sa-nving eu adevarul sau sa-ntaresc minciuna,
in cumpenele vremii sunt amandoua una.
Sa tin numai la ceva oricat ar fi de mic…
Dar nu tin la nimica, caci nu mai cred nimic.

in manta nepasarii ma-nfasor dar si tac
Si zilele vieti-mi in siruri le desfac,
Iar visurilor mele le poruncesc sa treaca
Iar ele ochii-albastri asupra mea si-i pleaca,
Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii:
Vapaia-n ochi unita-i cu farmecul palorii.
Trec, pier in adancimea iubirii s-a genunii,
Icoanele frumoase si dulci a slabiciunii
Ca flori cu vestejite si triste frumuseti:
Uitarea le usuca sarmanele vieti…
S-apoi!? Ce-mi pasa!? Fost-am in lume poate unic
Ce fara sa stiu unde pe-a lumii valuri lunec?

Multimea nu se naste decat spre a muri…
Rusine-i al ei numar cu unul a spori?
Ferice de aceia ce n-au mai fost sa fie,
Din leaganul carora nu s-a durat sicrie,
Nici in nisip vro urma lasar-a lor picioare
Neatinsi de pasul lumii trecute, viitoare,
De-a pururi pe atatia cati fura cu putinta:
Numele lor e nimeni, nimic a lor fiinta.
Ei dorm cum doarme-un haos patruns de sine insusi,
Ca cel ce-n visu-i plange, dar nu-si aude plansu-si
S-a doua zi nu stie nimic de acel vis.
Vai de acel ce ochii in lume i-a deschis!
Blestem miscarii prime, al vietii primul colt.
Deasupra-i se-ndoira a cerurilor bolti,
Iar de atunci prin haos o muzica de sfere,
A carei haina-i farmec, cuprinsul e durere.



 
O, genii, ce cu umbra pamantul il sfintiti
Trecand atat de singuri prin secolii robiti,
Sunteti ca acei medici milosi si blanzi in viata
Ce parca n-au alt bolnav decat pe cel de fata.
Oricui sunteti prieteni, dar orisicui ii pare
Ca numai pentru dansul ati fost in lumea mare.
in orice veac trairati neincetateniti,
Si totusi nici intr-unul straini nu o sa fiti,
Caci lamura vietii ati strans-o cu-ngrijire
Si dandu-i acea haina de neimbatranire,
Oricat se schimbe lumea, de cade ori de creste,
in dreapta-va oglinda de-a pururi se gaseste.
Caci lumea pare numai a curge trecatoare.
Toate sunt coji durerii celei nepieritoare,
Pe cand tot ce alearga si-n siruri se asterne
Repaosa in raza gandirii cei eterne.
Iar adevarul, ca si pacatul mumii Eve,
De fata-i pretutindeni si pururea aieve.




Ca o faclie


Aceasta pagina a fost accesata de 1979 ori.
{literal} {/literal}