Ca si Stoa, ce pretinde...
de Mihai Eminescu
Ca si Stoa, ce pretinde
Sa fim mandri si integri,
Cand plutesc deasupra noastra
Cu-a lor visuri ochii negri;
Ca si basmele pagane
De iubire ce-ard himeric
Cu nesatiul lor de visuri
si cu-atata intuneric;
Cand atrasi de a lor noapte
Ne suntem straini de lume,
Dusi pe marginea uitarii
De-un avant fara de nume;
Cand gandire nu mai este
si cand inima e trista
si afara de-acel farmec
Cand nimic nu mai exista:
Parasesc si veac si tara
Pentru umeri de femeie
si o rog astfel in jetu-i
Dulce locului sa steie,
Sa ma pierd privind-o vecinic
De la crestet la picioare,
Mandra ca o-mparateasa,
Calda, cu senin de soare,
De pe ochii-i sa ridice
Languroase lunge gene,
Sa-ngenunchi naintea zanei
Venus Anadyomene,
Genele dand intuneric
Voluptos cautaturii,
Iar gropitele cochete
Dulci rad la mijlocul gurii.
Ca si Stoa, ce pretinde...
Aceasta pagina a fost accesata de 3552 ori.
