Ce soptesti atat de tainic ...

Ce soptesti atat de tainic ...

de Mihai Eminescu

Ce soptesti atat de tainic, Tu, izvor de canturi dulci? Repezind balaia unda, Floarea tarmului o smulgi. Si o duci, o duci cu tine, Vajaind incet pe prund; Ale tale unde floarea Cine stii unde-o ascund? Astfel trece si viata-mi, Dar o floare-n valuri nu e, Nici nu spun ca tine doru-mi Nimaruie, nimaruie. Ci eu trec tacut ca moartea, Nu ma uit la vechii munti; Scrisa-i soarta mea in cretii Intristatei mele frunti. Numai colo, unde teiul Lasa floarea-i la pamant, Eu incep sa misc din buze Si trimit cuvinte-n vant. Vis nebun, desarte vorbe! Floarea cade, rece cantu-i Si eu stiu numai atata C-as dori odat- sa mantui!




Ce soptesti atat de tainic ...


Aceasta pagina a fost accesata de 2571 ori.
{literal} {/literal}