Cine esti ?

Cine esti ?

de Mihai Eminescu

Nici luna plutitoare, nici stelele din ceri
N-or sa patrunza-n umbra trecutelor dureri,
N-or sa patrunz-amarul pierdutei tinereti,
Chiar de-as avea de-acuma s-o suta de vieti,
Caci sufletu-mi e-atata de-ntunecat de-atunci...
Tu numai o privire in visul meu arunci.

Ca toamna cea tarzie e viata mea, si cad
Iluzii ca si frunza pe undele de vad
si nici o bucurie in cale-mi nu culeg,
Nimic de care-n lume iubirea mea sa leg,
Ca pe batranul Cain, pustiuri ma cuprind...
Doar bratele-ti de marmur in visul meu se-ntind.

As vrea a mea viata sa aib-un inteles,
Sa apar adevaruri, minciuna ori eres,
Pentr-un nimic oricare, cu lumea sa ma lupt
De-ar fi sa ma striveasca puterea-i dedesupt,
Dar nu tin la nimica, caci nu mai cred nimic...
Doar genele-ti umbroase in visu-mi se ridic.

Putin imi pasa daca cu mine voi spori
Multimea care numai se naste spre-a muri,
Din leaganul acelor sicriu nu s-a facut
Ce-avura fericirea de-a nu se fi nascut
si sa ajung ca dansii atata am visat...
Ci doar de nemurire in vis mi-ai revarsat.

Precum corabii negre manate sunt de vant
Cu panzele umflate departe de pamant,
Cum intre cer si mare trec paserile-n stol,
Plutesc a mele ganduri pe-a sufletului gol
si-ntind a lor aripe spre negre departari,
Tu nu treci, cum nu trece luceafarul pe mari.




Am blastamat in haos intaiul vietii colt...
Pe care se-naltara a cerurilor bolti,
El fu incepatorul eternelor dureri,
El e eternul astazi, si-a fost eternul ieri,
Am blastamat viata in insusi al ei miez...
Ci tu, intrand in visu-mi, te binecuvintez.

De noaptea cugetari-mi, de ganduri ce gandesc,
Pustiul se intinde, paduri imbatranesc
De aspra viscolire salbatecului cant
isi scutura copacii frunzisul la pamant,
Caci sufletu-mi copil e al viscolelor reci...
Tu, ramura-nflorita, pe visul meu te pleci.

Mai e inca in mine ceva de amagit?
Au moartea ca s-o merit destul n-am suferit,
Trecutu-mi de durere prea este uniform
Ca sa am drept de somnul pamantului s-adorm?
N-am izbutit de mine destul a-mi bate joc
De mai apari in visu-mi... o raza de noroc?

Dar cine esti tu oare cu ochii de ma minti,
Ai caror raze lucii sunt dulci fagaduinti
De-amor fara de margini, de drage fericiri
Cari nu sunt in lumea aceasta nicairi?
De ce cu aratarea-ti ingreui al meu gand,
Cu farmecul in visul vieti-mi strabatand?

De ce? E iarasi umbra iubirii cei de veci
Ce trece cu intregul ei farmec pe cand treci
Caci e biruitorul amor atat de trist
Ce-au luminat in umbra durerilor lui Crist
Oriunde fug a tale priviri tot ma ajung;
Din cadrul de-ntunerec nu pot sa te alung.






Cine esti ?


Aceasta pagina a fost accesata de 2910 ori.
{literal} {/literal}