Confesiune ( Aratand un cran)

Confesiune ( Aratand un cran)

de Mihai Eminescu

Aciea este lumea… de-o sfaram ­ e sfarmata.
De sfaram pe vecie acest idol de lut
Eterna pace-ntinde imperiul ei mut
Si soarele pe ceruri se-nchide ca o rana
Ce arde-n universul bolnav de viata vana.
Si marea tace-nceata; cantau strigoi; miscare;
O noapte condensata, in veci nepieritoare,
Ca noaptea din sicriuri, din groapa, din caverne ­
Povestea linistita a mortii cei eterne…
Nu vezi ca desi chipu-mi arat-a fi de gheata,
Un vis al meu caldura-i, lumina si viata?
V-am inselat, nemernici, v-am inchegat in vreme,
V-am aruncat in viata plecati sub anateme
Sa va urati din leagan, sa v-omorati in vain,
V-am semanat in spatiu pe voi samanta Cain,
Sa curat am vrut sanu-mi de tot ce-i crud, spurcat
Si pentru voi anume creai al vietii iad.
Si sa va-nsele vecinic l-am imbracat frumos
Cu nopti senine-n stele, cu soare auros.
in samburii durerii eu pus-am fericire,
in vicii am pus miere si in pacat zambire.
Tot ce-aspirati in lume, toate-au acelasi fine.
in mantie de rege m-am imbracat pe mine
Si de va-ntindeti mana dup-a mea umbra-avara,
Las mantia sa-mi cada si ma revedeti iara.
Coroana, aur, glorii, cantare si comori,
Istorie si nume, iubire si onori
Sunt basmele ce-nconjur, razande, chipul meu:
Atingeti-le numai si veti vedea ca-s… eu.
Din frazele istoriei mirosul meu v-atinge…
Am zugravit in ochii-ti semanaturi de stele.
Moarte si nemurire sunt numai umbre a mele.



Ca sa va-nsel privirea am nascocit eu timpul.
El va arata iadul, imperiul, Olimpul
Si cu mandrie poarta a veciniciei masca
Cand mama lui e-o clipa, care cand sta sa-l nasca
il si ucide. Totusi, in clipa suspendata,
Daca din noapte-eterna o fiinta se arata,
El vede cer si stele, oceanul, universul;



El nu-mi zareste ochii, el nu-mi aude mersul
Ce-l sperie ­ trecutul ­ gigant cu visuri sumbre.
Viitorul gol, nimica si umbra unei umbre.
A clipelor cadavre din carti el sta s-adune,
in petice de vreme catand intelepciune.
Ce inteles au ele… ce este a lor fire?
Nimicnicie, umbra, mizerie, pieire.

Nu vrei s-asculti de mine. ­ Nu stii s-asculti. ­ Mi-e mila.
Nu este dat ca omul cel muritor, in sila
Sa poarte-n a lui suflet confesia-mi cumplita,
Sa duca-n piept durerea ­ aceea ce menita
A fost ca sa o poarte o omenire toata,
Prea grea pentru un om e… ea trebuie sfarmata
in mii bucati, ca astfel sa o puteti purta.
Nefericite iata confesiunea mea.


Confesiune ( Aratand un cran)


Aceasta pagina a fost accesata de 2092 ori.
{literal} {/literal}