Din Odisseia

Din Odisseia

de Mihai Eminescu

Spune-ne, muza divina, de mult iscusitul barbat, ce Lung rataci dupa ce-au daramat Troada cea sfanta. Multe cetati de oameni vazu si datini deprinse, Multe-n inima lui suparari pe mare avut-au, Chibzuind pentru sufletul lui, alor sai inturnare. Dar pe tovarasi el nu mantui cu toat-a lui grija. Singuri ei gatira pieirea prin faradelege, Caci, nebuni, ei boii-au taiet luminosului fiu al Lui Hyperion, incat le lua a-ntoarcerii ziua De-aste vorbeste-ne asemeni putin a Cronidului fiica. Toti ceilalti precat de pieire-au scapat, pre acasa Ei erau, mantuiti de razboaie si de apele marii. Numai pre el, doritul de patrie si de sotie Nimfa mareata-l oprea, minunata zana Calipso-n Pestera cea boltita, ravnind de barbat ca sa-l aiba. In rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi, De cand zeii-ntoarcerea-n tara ii randuise In Itaca si tot de nevoie el mantuit nu-i La iubitii lui. Toti zeii-l plang. Poseidaon Singur tine manie intr-una el lui Odisseus, Celui de-o sama cu zeii, nainte de-a ajunge in tara-i.





Din Odisseia


Aceasta pagina a fost accesata de 2843 ori.
{literal} {/literal}