Dona sol
de Mihai Eminescu
Te rog ramai o clipa inca Ca sa te strang duios la piept. Din fericirea mea adanca As vrea sa nu ma mai destept. Si totusi, luna iese-n zare, Albeste zidul nalt si gol... Da-mi cea din urma sarutare Si inca una, Dona Sol! Ma-ntrebi cu ochiul tau cuminte Unde ma duc si ce ma fac, Cand de pe ceruri stele sfinte Patrund in codru, bat in lac.
.................................... Au nu esti tu la inaltime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu ma stie nime, Nici chiar tu insati, Dona Sol. Ades cand frunzele pe craca Soptesc ca zgomotul de guri Ce se saruta si se-mpaca In umbr-adanca de paduri, Eu stau unde patrunde luna Pe alb izvor, sunand domol; De canta pasarile-ntr-una, De tine-mi canta, Dona Sol. Si pe oglinda miscatoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi calatoare Pe chipu-mi ce ramane-n loc. S-au desprimavarat padurea, Suspina pasarile-n stol... Si numai eu, gandind aiurea, Gandesc la tine, Dona Sol. De ce doresc singuratate Si glasul tainic de izvor, De ce cand codrul frunza-si bate Adorm pe verdele-i covor? Ca prin lumina cea rarita Prin umbra moale de pristol Sa mi se-arate linistita A ta ivire, Dona Sol. Sa vaz cum mana ta indoaie In arc o ramura de fag Si ca Diana cea balaie Iti faci in codru mandru prag; Sageti de aur pe-al tau umar, Gonesti vanatul tau in stol, Dar peste frunze far- de numar Nu-mi lasi o urma, Dona Sol. Chiar de luceafarul de seara Te tem, caci dulce arde el, Cand treci frumoasa si usoara In umbra negrului castel... De as zacea ranit de moarte, Intr-un genunchi eu tot ma scol; Tinzandu-mi dreapta de departe, Ma-nchin la tine, Dona Sol. ................................. Cand luna trece in uimire Spre-a face-al marilor ocol, Ea, luminand a mea iubire, Te lumineze, Dona Sol.
Dona sol
Aceasta pagina a fost accesata de 3804 ori.
