Dumnezeu si Om

Dumnezeu si Om

de Mihai Eminescu

Cartii vechi, roase de molii, cu paretii afumati,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere batrane.
Strambe ca gandirea oarba unor secole straine.
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundati.

Dar pe pagina din urma, in trasuri greoaie, seci,
Te-am vazut nascut in paie, fata mica si urata,
Tu, Christoase, -o ieroglifa stai cu fruntea amarata,
Tu, Mario, stai tacuta, teapana, cu ochii reci!

Era vremi acelea, Doamne, cand gravura grosolana
Ajuta numai al mintii zbor de foc cutezator...
Pe cand mana-nca copila pe-ochiul sant si arzator
Nu putea sa-l inteleaga, sa-l imite in icoana.

insa sufletul cel vergin te gandea in nopti senine,
Te vedea razand prin lacrimi, cu zambirea ta de inger.
Langa tine-ngenuncheata, muma ta statea-n uimire,
Ridicand frumoasa, santa, catra cer a sale mane.

in padurile antice ale Indiei cea mare,
Printre care, ca oaze, sunt imperii fara fine,
Regii duc in pace-eterna a popoarelor destine
inchinand intelepciunei viata lor cea trecatoare.

Dar un mag batran ca lumea ii aduna si le spune
C-un nou gand se naste-n oameni, mai puternic si mai mare
Decat toate pan-acuma. si o stea stralucitoare
Arde-n cer aratand calea la a evului minune.



Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate?
Fi-va visul omenirei gramadit intr-o fiinta?
Fi-va bratul care sterge-a omenimei neputinta
Ori izvorul cel de taina a luminii-adevarate?

Va putea sa risipeasca cea neliniste eterna,
Cea durere ce-i nascuta din puterea marginita
si dorinta far' de margini?... Lasati vorba-va pripita,
Mergeti regi spre inchinare la nascutul in taverna.

in taverna?... -n umilinta s-a nascut dar adevarul?
si in fase d-injosire e-nfasat eternul rege?
Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege
Rasari o stea de pace, luminand lumea si cerul...

Sarcini de-aur si de smirna ei incarca pe camile
si pornesc in caravana dupa steaua plutitoare,
Ce in aerul cel umed, pare-o aschie din soare,
Lunecand pe bolta-albastra la culcusu-eternei mile.

s-atunci inima crestina ea vedea pustia-ntinsa
si pin ea plutind ca umbre imparati din rasarit,
Umbre regii si tacute ce-urmau astrul fericit...
Stralucea pustia alba de a lunei raze ninsa,

Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de maslin
Povestind povesti batrane, au vazut pastorii steaua
Cu zambirea ei ferice si cu razele de neaua
s-au urmat sfintita-i cale catre staulul divin.

...

Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul sau,
Dara inima-i desarta mana-i fina n-o urmeaza...
De a veacului suflare a lui inima e treaza
si in ochiul lui cuminte tu esti om nu Dumnezeu.

Azi gandirea se aprinde ca si focul cel de paie
Ieri ai fost credinta simpla insa sincera, adanca,
imparat fusi Omenirei, crezu-n tine era stanca...
Azi pe panza te arunca, ori in marmura te taie.





Dumnezeu si Om


Aceasta pagina a fost accesata de 3209 ori.
{literal} {/literal}