E impartita omenirea ...

E impartita omenirea ...

de Mihai Eminescu

E impartita omenirea In cei ce vor si cei ce stiu. In cei dentai traieste firea, Ceilalti o cumpanesc s-o scriu. Cand unii tese haina vremei, Ceilalti a vremii coji adun: Viata unii dau problemei, Ceilalti gandirei o supun. Dar pace este intre dansii: Ce unii fac iau alti-aminte. Caci pana azi domneste-ntr-insii A cartii tale graiuri sfinte. N-a intrat viermele-ndoielii, Copil e ochiul lor cand vede, Cainta vad urmand greselii, Caci omul tot in tine crede.



 Al raului geniu arate-mi Un om din vita pamanteasca, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta sa-ndreptateasca; Caci buni si rai traiesc in tine, Cuvantul tau e calea lor De-a lor abateri li-i rusine, Caci tu esti tinta tuturor. Virtutea nu mai e un merit, Caci merit nu-i cand nu e lupta. Asupra ta ei nu se-ntarat Cu viata-n joc, cu mintea rupta; Manand cu anii colbul scolii, Ei cred far-a fi inteles, Din carti stravechi roase de molii Isi implu mintea cu eres. Ei nu patrund a ta marire Minune-i pentru dansii tot. Necercetand nimic in fire, Nimic nu stiu, nimic nu pot; Caci nu-i supusa lamuririi Gandirea-n capul intelept La toate farmecele firii Se bat cu manile pe piept. Urmand a cartilor straveche Statornic, nemiscat invat, E surda azi a lor ureche Privindu-ti firea cu dispret; Legata-n lant e a lor minte Si rodul mintii e salbatec, Se plac in mistice cuvinte Si-esplica totul enigmatic.


E impartita omenirea ...


Aceasta pagina a fost accesata de 4658 ori.
{literal} {/literal}