Eco

Eco

de Mihai Eminescu

Cu-ncetu-nsereaza si stele izvorasc Pe-a cerului arcuri marete. In umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crete Si stancile rar Ca stalpii rasar, Negriti si-ndoiti de furtuna In luna. Diamant e in aer, in codri miros Si umbra adanc viorie; Si luna-i a cerului scurt argintos Si stele pazesc in tarie Si vaile sunt In aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor suier Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc, Din ceata pustie si rece, Un tanar, pe vanturi, cu capul in joc, Cu clipa gandirei se-ntrece Si calu-i turbat Zbura necurmat, Manat ca de-a spaimelor zana Batrana. Pe umeri de munte, din stanci de bazalt Castelul de nalta, se-ncrunta, Si-a murilor muche si crestetu-i nalt De nouri si ani se-ncarunta, Dar astazi e viu Si-n glas auriu Rasuna din umbra cea mare Cantare. In mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se vad trecatoare, Prin tactul cantarii pierdute de bard, Ivindu-se umbre usoare; Trec albe ca-n vant Dulci neguri de-argint, Palatul plutea in magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin crestet de stanci E-urmat de sageat-arzatoare, Din cai naruite, din garle adanci, Fugarul in tropot rasare Cu nara arzand Cu coama pe vant, O data-nca pinten l-impunge Si-ajunge. Iar tanarul sare usor de pe el Si prundul sub pasu-i rasuna. Frumos ca din basme si tras prin inel Si nalt ca si bradul din luna, C-un salt a suit Al boltii granit. Urcat intr-un arc de fereasta Adasta. Mantaua lui neagra in luna s-a-ntins De pare-o perdea in fereastra Si gratii de fier a lui mana-a cuprins Uitandu-se-n sala cea vasta. Pe stanci de bazalt Sta calu-i inalt Si coama-i i-o imfla in luna Furtuna.



Sala-i ca aerul scaldat in soare, Muiat de-a florilor suflet racoare. In ea frumoasele fiinte albe Par ganduri palide din visuri dalbe. De-umarul junilor de razim, zboara, De raze umede ochii-s izvoare, Ca-n vant se leagana zveltele poze Prin par ce flutura cununi de roze... Si beti de muzica plutesc ca vantul, Jocul e repede, incet e cantul Si pe cand sufletul sta de betie Plutesc fiintele... o vijelie... Pana ce aria dispare, trece... O raza timida in ziua rece. Apoi perechile stand risipite S-adun in grupele oranduite Si din amestecul de vise dalbe, Din trecatoarele fiinte albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor noptii regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Paru-i ca aurul fata-ncadreaza, Cununa-n undele-i se furiseaza, Se-ndoaie talia-i in alba haina Parca-i o temida a noptii taina. Pe-o lira gingasa si argintie Manuta-i coardele le-ncurca vie, Prin blande notele lirei de-amor Glasul ei tremura dulce usor: Prin bolta ferestei inguste Ma uit intr-al vailor rai, Cum codrii in cale-i supune Furtuna, copila de crai. Prin paru-i de aur, coroana Cu colturi in fulger si jar, Ea apele-n cale-i aplana Si-ndoaie batranul stejar. Prin poarta ingusta din murii Gradinei, cetatii-mi din stanci, Cobor in adancul padurii Unde-izvoarele murmur adanci. Prin nourii rupti trece luna Si-n sufletu-mi dor a patruns. Si parul mi-l imfla furtuna Si ochii-mi se-neaca de plans. Doresc doar ca in fundul marii Sa ma ia cu sine-n sarai, In nalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca sa intru cu luna In dome de nouri, ce pier Doresc cu popoare de stele Sa merg drumul mare din cer. Ce caut eu nu va stiu spune, Eu singura nu stiu ce vreu, Atat e de tainic ascunsa Dorinta in sufletul meu. Mi-e ciuda pe frunza cuminte, Pe vorbarete valuri de rau, Ele-mi spun ce doreste-al meu suflet, Ce singura eu nu stiu. Si flori si crenge si stele In ciuda mea taine imi spun Ah! cum le-as smulge pe toate Sa fac din ele cununi. In codru o creanga se-ndoaie, O poarta prin frunze, si-n prag Un chip cu ochi mari se iveste Ah! cum mi-ar putea fi de drag. Un murmur feeric dezmiarda voios A salei tacere senina. Din bolta ferestei arcata pompos S-aude vibrand mandolina Si-un eco usor Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Si toata viata lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Aluneca-n cantecu-i moale S-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amesteca-n vorbe de miere Durere: Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc stele li scapara-n cale, Apele plang clar izvorand in fantane Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine. Luna pe cer trece-asa sfanta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Umezi se nasc stele pe bolta senina Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina. Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi, casele-n luna ridica, Scartie-n vant cumpana de la fantana, Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana. Si osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la camp, toaca rasuna mai tare Clopotul vechi imple cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! in curand valea si satu-amuteste, Ah in curand pasu-mi spre tine grabeste, Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga, Ore intregi spune-ti-oi cum imi esti draga! Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umar Si fir cu fir paru-ti aurit am sa-l numar, Ap-am sa beau din a ta gura frumsete, Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete. Imbratisati noi vom sedea la tulpina, Fruntea-mi in foc pe-ai tai sani se inclina, Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii Stelele-n cer misca-auritele zodii. Ne-om rezima capetele-unul de altul Si surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam astfel de noapte bogata Cine pe ea n-ar da viata lui toata? ...................................................
Pe varful de munte, in codri-mbracat, De nouri gramezi se aduna Si unul pe altul, maiestru urcat, Ei par o cetate in luna. Si boltile-n muri Si stalpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastra E-albastra. In halele-albastre anstelatele bolti Te uiti prin coloane de nouri Si luna iesind dintr-a stancilor colti Le imple cu mii de tablouri. Lumina-i de-argint In nouri s-a frant Si se-ncheaga prin naltele dome Fantome. In hainele albe de neguri de-argint Si cretii de roze purpure, Si parul pe frunte cu stele e prins, Ca ingerii albe si pure Prin gene de nor, Ca visuri strecor, Ducand instelata lor viata Prin ceata. Un suier in noapte, prin codri, un vant, Un freamat si totul dispare... Si nori se-ncretesc risipiti si s-avant. In luna stau stancile rare Iar junele-iubit E-un brad putrezit Pe trunchi de granit, pe ruine Batrane.





Eco


Aceasta pagina a fost accesata de 2219 ori.
{literal} {/literal}