Eco

Eco

de Mihai Eminescu

Cu-ncetu-nsereaza si stele izvorasc Pe-a cerului arcuri marete. In umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crete Si stancile rar Ca stalpii rasar, Negriti si-ndoiti de furtuna In luna. Diamant e in aer, in codri ­ miros Si umbra adanc viorie; Si luna-i a cerului scurt argintos Si stele pazesc in tarie Si vaile sunt In aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor suier Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc, Din ceata pustie si rece, Un tanar, pe vanturi, cu capul in joc, Cu clipa gandirei se-ntrece Si calu-i turbat Zbura necurmat, Manat ca de-a spaimelor zana Batrana. Pe umeri de munte, din stanci de bazalt Castelul de nalta, se-ncrunta, Si-a murilor muche si crestetu-i nalt De nouri si ani se-ncarunta, Dar astazi e viu Si-n glas auriu Rasuna din umbra cea mare Cantare. In mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se vad trecatoare, Prin tactul cantarii pierdute de bard, Ivindu-se umbre usoare; Trec albe ca-n vant Dulci neguri de-argint, Palatul plutea in magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin crestet de stanci E-urmat de sageat-arzatoare, Din cai naruite, din garle adanci, Fugarul in tropot rasare Cu nara arzand Cu coama pe vant, O data-nca pinten l-impunge Si-ajunge. Iar tanarul sare usor de pe el Si prundul sub pasu-i rasuna. Frumos ca din basme si tras prin inel Si nalt ca si bradul din luna, C-un salt a suit Al boltii granit. Urcat intr-un arc de fereasta Adasta. Mantaua lui neagra in luna s-a-ntins De pare-o perdea in fereastra Si gratii de fier a lui mana-a cuprins Uitandu-se-n sala cea vasta. Pe stanci de bazalt Sta calu-i inalt Si coama-i i-o imfla in luna Furtuna.



Sala-i ca aerul scaldat in soare, Muiat de-a florilor suflet racoare. In ea frumoasele fiinte albe Par ganduri palide din visuri dalbe. De-umarul junilor de razim, zboara, De raze umede ochii-s izvoare, Ca-n vant se leagana zveltele poze Prin par ce flutura cununi de roze... Si beti de muzica plutesc ca vantul, Jocul e repede, incet e cantul Si pe cand sufletul sta de betie Plutesc fiintele... o vijelie... Pana ce aria dispare, trece... O raza timida in ziua rece. Apoi perechile stand risipite S-adun in grupele oranduite Si din amestecul de vise dalbe, Din trecatoarele fiinte albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor noptii regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Paru-i ca aurul fata-ncadreaza, Cununa-n undele-i se furiseaza, Se-ndoaie talia-i in alba haina Parca-i o temida a noptii taina. Pe-o lira gingasa si argintie Manuta-i coardele le-ncurca vie, Prin blande notele lirei de-amor Glasul ei tremura dulce usor: Prin bolta ferestei inguste Ma uit intr-al vailor rai, Cum codrii in cale-i supune Furtuna, copila de crai. Prin paru-i de aur, coroana Cu colturi in fulger si jar, Ea apele-n cale-i aplana Si-ndoaie batranul stejar. Prin poarta ingusta din murii Gradinei, cetatii-mi din stanci, Cobor in adancul padurii Unde-izvoarele murmur adanci. Prin nourii rupti trece luna Si-n sufletu-mi dor a patruns. Si parul mi-l imfla furtuna Si ochii-mi se-neaca de plans. Doresc doar ca in fundul marii Sa ma ia cu sine-n sarai, In nalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca sa intru cu luna In dome de nouri, ce pier ­ Doresc cu popoare de stele Sa merg drumul mare din cer. Ce caut eu nu va stiu spune, Eu singura nu stiu ce vreu, Atat e de tainic ascunsa Dorinta in sufletul meu. Mi-e ciuda pe frunza cuminte, Pe vorbarete valuri de rau, Ele-mi spun ce doreste-al meu suflet, Ce singura eu nu stiu. Si flori si crenge si stele In ciuda mea taine imi spun ­ Ah! cum le-as smulge pe toate Sa fac din ele cununi. In codru o creanga se-ndoaie, O poarta prin frunze, si-n prag Un chip cu ochi mari se iveste ­ Ah! cum mi-ar putea fi de drag. Un murmur feeric dezmiarda voios A salei tacere senina. Din bolta ferestei arcata pompos S-aude vibrand mandolina Si-un eco usor Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Si toata viata lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Aluneca-n cantecu-i moale S-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amesteca-n vorbe de miere Durere: Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc ­ stele li scapara-n cale, Apele plang clar izvorand in fantane ­ Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine. Luna pe cer trece-asa sfanta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Umezi se nasc stele pe bolta senina ­ Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina. Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi, casele-n luna ridica, Scartie-n vant cumpana de la fantana, Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana. Si osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la camp, toaca rasuna mai tare ­ Clopotul vechi imple cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! in curand valea si satu-amuteste, Ah ­ in curand pasu-mi spre tine grabeste, Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga, Ore intregi spune-ti-oi cum imi esti draga! Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umar ­ Si fir cu fir paru-ti aurit am sa-l numar, Ap-am sa beau din a ta gura frumsete, Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete. Imbratisati noi vom sedea la tulpina, Fruntea-mi in foc pe-ai tai sani se inclina, Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii ­ Stelele-n cer misca-auritele zodii. Ne-om rezima capetele-unul de altul Si surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam ­ astfel de noapte bogata Cine pe ea n-ar da viata lui toata? ...................................................
Pe varful de munte, in codri-mbracat, De nouri gramezi se aduna Si unul pe altul, maiestru urcat, Ei par o cetate in luna. Si boltile-n muri Si stalpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastra E-albastra. In halele-albastre ­ anstelatele bolti ­ Te uiti prin coloane de nouri Si luna iesind dintr-a stancilor colti Le imple cu mii de tablouri. Lumina-i de-argint In nouri s-a frant Si se-ncheaga prin naltele dome Fantome. In hainele albe de neguri de-argint Si cretii de roze purpure, Si parul pe frunte cu stele e prins, Ca ingerii albe si pure ­ Prin gene de nor, Ca visuri strecor, Ducand instelata lor viata Prin ceata. Un suier in noapte, prin codri, un vant, Un freamat ­ si totul dispare... Si nori se-ncretesc risipiti si s-avant. In luna stau stancile rare ­ Iar junele-iubit E-un brad putrezit Pe trunchi de granit, pe ruine Batrane.





Eco


Aceasta pagina a fost accesata de 3938 ori.
{literal} {/literal}