Femeia? Mar de cearta ...

Femeia? Mar de cearta ...

de Mihai Eminescu

Femeia? Ce mai este si acest mar de cearta,
Cu masca ei de ceara si mintea ei desarta,
Cu-nfricosate patimi in fire de copila,
Cu fapta fara noima, cand cruda, cand cu mila,
A visurilor proprii eterna jucarie?
Un vis tu esti in minte-i — si astazi te mangaie,
Iar maine te ucide. Cu-acelasi ras pe buza
Ea azi asculta soapta-ti de-amor sa o auza,
Iar maini cu mii propuneri te chinuie si stie
Ca orice nerv in tine il rumpe si-l sfasie.
Comedianta veche ca lumea — comedie
Ea joaca azi — juca-va de astazi ani o mie,
Cu-aceeasi masca mandra, neteda, miscatoare —
Si cel iubit de dansa azi rade, maine moare.
Si asta nerozie, cruzime intrupata,
In lumea cea de chinuri ea oare ce mai cata —
Ea, cea ce nu gandeste, gandind doara cu gura?
Caci sarutari si vorbe de-amor i-a dat natura,
Si rasul cel mai vesel, zambirea-mbatatoare,



Atata-ntelepciune e-n gura ei de floare,
Atata-ntelepciune pari a vedea, s-atata
Placere pare-aduce in inima-amarata,
Cand capul c-oboseala pe umaru-i ti-l culci
Sau cand te uiti in ochii-i ucizatori de dulci,
Incat chiar mantuirea cea vecinica ti-o sfermi
Si redevii un Sisif — sacrifici pentru viermi:
Sa le compui in lume o haina-n generatii —
Sacrifici si mandrie, si minte, s-aspiratii.
O, moarte, dulce-amica — sub mantia ta larga
Acoperi fericitii — si magica ta varga
Atinge cate-o frunte de om, ce te doreste:
Il face ca titanii, detot despretuieste,
Despretuieste lumea, pe sine — si-n sfarsit —
Despretuie gandirea ca e despretuit,
Priveste asta viata ca pas spre mantuire,
Ocazie durerei, o lunga adormire
In inimi spaimantate — un chin si o povara,
Ce veacuri ce trecura pe umeri i-ncarcara.
A vietii comedie miscata e de aur —
Cand scena astei viete e-al mantuirii faur.
Ironica e ziua ce vesel te priveste
Pe cand in fire-o fiinta pe alta prigoneste,
Ironica-i miscarea a florilor in vant
Cand sug cu radacina viata din pamant;
Ironic e pamantul — visternic de viete
Cand sanul lui ascunde seminte mii, razlete,
Care iesind odata l-a soarelui lumina,
Cu capul se saluta, se sug cu radacina.
O lupta e viata si toata firea-i lupta,

Milioane de fiinte cu ziua intrerupta
Sustin prin a lor moarte, hranesc prin putrezire,
Acea frumoasa haina ce-acopere pe fire.
In van creati la vorbe si le-azvarliti in vant:
Plodirea este rolul femeii pe pamant.
Priviti acele rasuri, zambiri, visari, suspine,
Dorinta de plodire o samana in tine.
Ce va certati cu noaptea si buiguiti cu luna?
De-ti face-o, de nu-ti face-o... totuna e, totuna.
De nu-ti fi voi in lume din nou sa prasiti neamul,
Oricare vita suie, oricare tont e-Adamul
Vietii viitoare... si fie-un par de gard,
Femei ramaie-n lume, de doru-i toate ard.
O, moarte! — nu aceea ce-omori spre-a naste iara,
Ce umbra esti vietii, o umbra de ocara —
Ci moartea cea eterna in care toate-s una,
In care tot s-afunda, si soarele si luna,
Tu, care esti enigma obscurei constiinti,
Cuprins-abia de-o minte, din miile de minti,
Tu, stingere! Tu, haos — tu, lipsa de viata,
Tu, ce pan’ si la geniu spui numai ce-i in carti;
O, slaba fulgerare... cea, carui nu te teme,
Ingheti nervul vietii din fugatoarea vreme,
Cand altii cu-a lor ganduri mereu in lume sapa,
— Istorie e viata ce scrisa e pe apa; —
Pe tine, dulce-amica, pe tine, intuneric,
Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric
Al lumii sclipitoare — pe tine, gand de noapte,
Te stinge o femeie cu tainicele-i soapte.
Nimic nu e in soapta-i — stii tu ce ea sopteste?

Ea nu ma vrea pe mine — pe tine te uraste.
Cand imi zambeste mie, ea-atunci s-a pus la panda;
Tu esti jertfa la care tinteste-a ei izbanda,
Ea n-a stiut vodata, ca ce voieste-i alta —
Ca tu esti inamicu-i si ca eu sunt unealta.
Unealta chinuita! unealta de ocara,
Cand eu cunosc prea bine iubirea ca-i amara,
Ma mint pe mine insumi, doresc si cred c-amorul
Folos mi-aduce mie...




Femeia? Mar de cearta ...


Aceasta pagina a fost accesata de 2227 ori.
{literal} {/literal}