Gelozie

Gelozie

de Mihai Eminescu

Cand te-am vazut, femeie, stii ce mi-am zis in sine-mi? N-ai sa patrunzi vreodata inluntrul astei inemi. Voi pune usii mele zavoare grele, lacat, Sa nu patrunza-n casa-mi zambirea ta din treacat. Si cum? dar intelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gandurile-ti arde si inima-ti sfasie. Caci ma-ntrebam, se poate c-atat de-mpodobita Cu inima si mintea, sa nu fie iubita? Caci prea, prea e frumoasa... Dorinta-i guraliva, Ademenirea-i blanda, putut-a sta-mprotiva Atator vorbe calde soptite cu durere, Ce aerul il imple c-un val de mangaiere? Putut-a impotriva atatora sa steie Cand e asa de dulce si nu-i decat femeie? Stiind ca o sageata din arcul cel cu gene E chiar durerea insasi a vietii pamantene, Venin stiind ca este sarutul zanei Vineri, Venin mi-era suflarea si ochii tai cei tineri Si nu voiam ca dansii cu dulce viclesug S-aprinza al meu suflet pe-al patimilor rug; Si zborul cugetarii-mi, mandria din cantare-mi, Eu nu voiam c-un zambet al tau sa mi le sfaremi... Priveai la mine straniu si te mirai ca tac... Tu nici visai ca-n gandu-mi eu falcile-ti dezbrac De carnurile albe si gingase si sterpe, Ca idolului mandru scot ochii blanzi de serpe, Tu nici visai ca-n gandu-mi eu fata ta o tai, Ca ce ramase-atuncea naintea mintii-mi, vai! Era doar inceputul frumos al unui les... Ba mai treceai cu mana prin perii tai cei desi, Si nici visai ca gandu-mi te face de ocara Pentru ca porti pe oase un obrazar de ceara Si ca priviri grozave, ca mani fara de trup, Se intindeau asupra-ti, cu ele sa te rup, Si pe cat de frumoasa si gingasa la port Eu te priveam atuncea c-un rece ochi de mort. Dar m-ai invins... Patruns-ai a inimei camari S-acum lucesti ca steaua fatala peste mari Pe gandurile mele... si treci asa frumoasa Ca marmura de alba, cu gene lacramoase, Si cum plutesti n-atinge piciorul de pamant... Atarni precum atarna nadejdile... de vant. Ma misc ca oceanul cu suferinti adanci, Ce bratele-i de valuri le-atarna trist de stanci. Se nalta si recade si murmura intruna Cand luneca pe negre paduri de paltin luna: Patruns el e de jalea luminei celei reci... In veci de el departe si el iubind-o-n veci. De s-ar lasa pe sanu-i, din cer vrodinioara, El ar simti ca-nluntru-i cu ceru-ntreg coboara Si-ar cadenta durerea-i pe-al veacurilor mers C-un univers deasupra-i si-n el cu-n univers. Astfel domnesti pe visu-mi si pe singuratate-mi Si misti in al meu suflet un ocean de patemi. Iar bratele-mi s-arunca ca valurile marii Ah, in desert nici nu pot ca sa te dau uitarii S-arunca inspre cerul cel luminos, recad Si mistuit de chinuri ca Tantalus in iad. Dar in zadar! caci astfel a fost vointa sortii Ca tu sa-mi dai durerea si voluptatea mortii Si sa-mi rasai din marea de suferinti, inalta Ca marmura eterna iesita de sub dalta.





Gelozie


Aceasta pagina a fost accesata de 2456 ori.
{literal} {/literal}