Imbatranit e sufletul din mine ...

Imbatranit e sufletul din mine ...

de Mihai Eminescu

imbatranit e sufletul din mine
Ca un bordei pustiu in iarna grea.
Unde te-ai dus, pe cari cai straine
O, tinereta, tinereta mea!
Suspine n-am ah, de-as avea suspine,
De-as avea lacrimi, plange de-as putea!
Durerea cea mai cruda, cea mai mare,
Afland o forma, afla usurare.

Nimic, nimic! Cantarea spaimantata,
Popoare ce-o ridic la Dumnezeu.
Imnuri de glorii pe marimi ce-mbata,
Amorul bland si dulce glasul sau,
Ah! toata lumea este fermecata
De umbra unui dor... si numai eu
Ma furisez o umbra si nu pot
Sa scap de ea... de mine... si de tot!

Oricine-a plans si spune ca ferice
in lume nu-i, acela e-un nebun.
Ce stie el ce sunt dureri cand zice
Ca-ntr-al lui suflet armonii rasun
Caci armonie-i orice plans aice,
E-o impacare plansul... e un bun.
Cel ce nu poate plange, acela stie
Ce-i viata moarta, ce e moartea vie?

Acela are-ntr-insul gramadita
Vecia-ntreaga de dureri si chin,
A ei marime; ochiul nu s-a stins,
in lacrimi s-o traduci si in venin.
Icoane nu-s si vorbe nu-s; n-apara
Macar aproape ce inseamna...
O, fericiti acei ce pot de forma...

V-aduceti oare de-acei regi aminte,
Ce-n piramide, altii in pustiu,
Morminte mari, uriesesti morminte,
Un munte-ntreg le fu a lor sicriu?
Durerea care nu gasea cuvinte
Aflat-a semne mari, care o stiu.
Tu, taina muta, de zidiri marime
Vorbesc dureri, ce nu pot sa suspine.



Ah, ce-i cuvantul, ce-i coloare, sunet,
Marmura ce-i, pentru ce noi simtim?
O coarda-adanca imiteze-un tunet,
Un ah ! sa spuie cum ne chinuim.
Nu, nu... si fie forma cat de nuda,
N-ajunge-n veci durerea noastra cruda.
De bate-o inima sub alba haina,
Abia se misca cretii de omat.

Un semn ca sub ea se petrece-o taina,
C-un suflet e de groaza sfasiet.
Un semn abia ce poate, ce distaina
Din chinul nostru vorbe ce arat?
Neputincioase sunt semnele-orcare ...
Ce-arata fata marei ce-i in mare?
O foaie scrisa *** se cade
C-un ocean se misca, c-un imperiu arde.

Un cerc ce-i desemnat pe o hartie
S-arate ceea ce se misca-n cer,
incunjurand cu moartea ei pustie,
Pamantul greu cu a lui hemisfer,
Care vuind se misca-n vecinicie
in jur de soare,-n ocean d-eter
si toate astea intr-un cerc pe-o coala:
Marimea lumei si a firei fala.

Pe ce domnim?... pe cifre si pe semne...




Imbatranit e sufletul din mine ...


Aceasta pagina a fost accesata de 1866 ori.
{literal} {/literal}