In cautarea Seherezadei
de Mihai Eminescu
in mari de nord, in hale lungi si sure
M-am coborat si am ciocnit cu zeii,
Atarnand arfa-n vecinica padure.
M-am indulcit cu patima femeii,
in stele i-am topit aurul din plete,
in poale-am scuturat piatra cameii,
Din ochi i-am sarutat priviri sirete,
De umeri rezemat am ras cu dansa
s-am potolit din gura-i lunga sete
De-amor. Apoi m-am dus ea plans-a.
Mi-a deschis marea portile-i albastre
si Nordul frig durerea-mi calda stins-a.
M-am dus spre Sud und-insule ca glastre
Gigantici se ridic din sfanta mare,
C-ostiri de flori, semanaturi de astre.
si si-a imflat eterna mea cantare
Aripele de para-n cer pornite,
Pan-am pierdut pamantu-n departare,
De unde-albastre scandure-s urnite.
De ganduri negre-i grea antica-mi nava:
Nu stiu pe vane cai-s ori menite?
Viata mea-i ca lanul de otava:
E seasa far-adanc si inaltime.
Vulcanul mort si-a stins eterna lava.
Dar ah, ce vad? E vis? O-ntunecime
Ridica colti inalti din franta mare.
Cine imi spune ce minune-i? Nime?
Din ce in ce un rai in departare
Se desfasoara dintre stanci trunchiete,
Plesnite lin de undele amare.
Muntii inalti la cer strabat, se vede;
Vai cu izvoare s-adancesc sub soare
si dealuri mari paduri inalta-n spete:
E Orientul. Codrii cu grandoare,
Cu varfii nalti vor norii sa-i disfete.
Cetati prin ei isi pierd a lor splendoare.
Prin codrii lui, prin sesurile crete,
De-a vantului suflare-mbalsamata,
Din muntii-n nori si prin pustii marete,
Urbile-antice stralucind s-arata
si albe par si mitice cu basme
Uriesesti e tara presarata.
si norii spanzura pe cer, fantasme
De foc si aur ce-n ostiri se-nsira,
Codrii se plang si marea doarme-n spasme.
Ajung la tarm se-ndoaie ca o lira
Cu valuri instrunita-n lunge randuri,
Un mic liman, ce raze bland respira.
Corabiei apusene grea de ganduri
Sinistre eu pe valuri ii dau drumul,
Franta de stanci se risipeste-n scanduri.
Ce intalnesc intai pe tarm e-un tůmul,
Proroc prea sigur al vietei umane,
Tu esti cenusa iara viata-i fumul.
Nu crede insa ca in doruri vane
Caut norocul spre-a te-afla pe tine,
Noroc lumesc zambiri aeriane!
Las pe-altii sa zideasca din ruine
Zidiri de-o zi pe rabdatoarea spata
A vechiului pamant, ce nu-i de mine.
in furnicarii din Apus ei toata
Viata-si fac doruri nebune,
Nu stiu ca-n lume nu-i ceea ce cata.
Ei caut-adevar gasesc minciune.
Neam vine si neam trece toti se-nsala.
Eu adevar nu cat ci-ntelepciune.
Caci mintea cea de-ntelepciune goala,
Oricat de multe adevaruri stire-ar,
Izvor de amarare-i si de boala.
in lada aur oricat gramadire-ar,
Cu aur nu se stinge-n veci amarul
si Pace numa-n inima-i gasire-ar.
Usor trage prezentul la cantarul
intelepciunii... si ea-i fericirea.
Cu-a rasaritului averi samarul
Eu mi-l incarc, cu-a lui gandiri gandirea.
Eu pasu-ndrept, colo inspre caruntii,
Gigantici muri ce-n campi ii sadi firea.
Din codri-adanci, ce inmormanta muntii,
Ce-abia si-arat al lor cap in ninsoare,
Urcand in negre stanci diadema fruntii,
Prin sir de codri, palmi naltati in soare,
Prin lunci de dafin, pe-unde cresc maslinii,
Smochini s-atin pe verzi carari in floare.
Din prund inalta trunchii lor arinii
in lume risipiti, sub stanci ce pica
Izvoare sar prin muschii radacinii.
Prin mandrele gradini in cer ridica
Saraiuri albe cůpole de aur.
Cu sori pare plouata urbea-antica
si risipite prin dumbravi de laur
Stau casele-albe, azile linistite.
Pe porti sunt stihuri scrise-n limbi de maur
Iar caile-s cu marmura podite
si fara porti sunt sfintele dumbrave.
Pe scari inalte flori de foc sadite.
Pe scari culcate fete albe, suave,
Parul cel negru-l piaptana in soare,
Ori visatoare stau de-amor bolnave.
Ah, e cetatea cea stralucitoare
Unde-mparatul Indiei resade:
Un soare insusi este el sub soare.
Nevasta lui e-acea seherezade,
De-ntelepciune plina si de frumusete:
s-a o privi doar soarelui se cade.
*
intr-un sarai cu cůpola rotunda,
Pe scari de marmura imi urc piciorul,
Pe stalpi inalti las umbra sa patrunda,
Sub bolta portii calc de flori covorul,
Carare-i el prin de-aur nalte glastre:
in ele crinii mari intrec ivorul.
Pe murii albi marmorei s-urc pilastre,
Ce netezi, rosi, oglinde de purpura,
Reflecta frunze verzi si flori albastre.
Un miros racoros simtirea-mi fura.
Deschisa lin e usa unei sale
si noi minuni uimitii ochi vazura.
Cu umbre moi a gandurilor sale
Un pictor a-nflorit plafondul, murii,
Cu chipuri zvelte, basme-orientale.
Pe perini lungi culcate-s hurii
si din catui de-argint copar miroase
Cu fum albastru formele picturii.
De rosa catifea cu fir pe margini trase
Se-nalta intr-un baldachin perdele,
Umbrind un pat cu perini de matase.
Pe acel pat, un tron cusut cu stele,
Sta insirand margaritare-n poale
Regina cea-nteleapta. Dintre ele
Picioare de zapada, mici si goale,
Ea-ntinde surazand ca-n vis pe-un scaun
De visinie catifea si moale.
Dureri si ani, si toate imi disdaun
Aceste vise-aievea la vedere:
Ma mir cum in Olimp se mir-un faun.
Frumoasa e in visu-i de placere,
Cu fata alba ea lumina sala
si ochii ei izvoara de mistere,
Mari si adanci taiati-s ca migdala
si-n paru-i negru corpu-i de zapada
E cufundat o virgina Itala.
Cine-ar vedea far-in genunchi sa cada?
Am genuncheat. Eu am stiut, straine,
Ca ai sa vii a dorurilor prada
Ca sa m-asculti si sa duci de la mine
A-ntelepciunii s-a frumsetii floare,
Sa luminezi gandirile din tine.
Eu am stiut profeta vrajitoare
S-atrag cu-a tainelor si-a basmei raza
Poeti cu inimi ceruri-doritoare.
Ridica-te si vino de te-asaza
Ici, langa mine, sui pe perna asta...
Cu bratu-i gol si alb ea o-nfoiaza.
Am ascultat... M-am razimat cu coasta
De dulci gatite perini iar genunchiul
Plecat... c-adoratori din vremea foasta.
In cautarea Seherezadei
Aceasta pagina a fost accesata de 5187 ori.
