Intre nouri si-ntre mare
de Mihai Eminescu
Intre nouri si-ntre mare Zboara paseri calatoare Cum nu pot si eu sa zbor Sa ma iau pe urma lor! Si departe de la maluri Trec corabii peste valuri, Trec cu panze lucitoare Si se pierd in departare. Cum nu am aripi sa zbor, Sa ma iau pe urma lor! Ca m-as duce, tot m-as duce, Dor sa nu ma mai apuce, Peste undele cu spume, Peste mare, peste lume; S-as vedea cum trec cu toate, Randuri-randuri aratate, Innegrirea malurilor, Stralucirea valurilor, Stolul randurelelor, Tremurarea stelelor Poate ca mi-ar fi mai bine, Poate te-as uita pe tine. Alei puica, alei draga, Cumu-i frunza cea pribeaga E viata mea intreaga, Caci dragostea ta ma strica De nu m-aleg cu nimica; Viata trece, frunza pica, Trece fara mangaiere, Ca izvorul de durere, Trece si se prapadeste, Arde si se mistuieste, Fara noima, fara rost, Bine-ar fi, sa nu fi fost. Vai de-acela ce iubeste Si nu se invredniceste Sa castige ce-a dorit, Sa fie-a lui ce-a iubit. Puica cea dezmierdacioasa, Din ochi negri mangaioasa, Puica ademenitoare, Din ochi negri visatoare, Dragostea de puiculita Cu gusa de porumbita, Cu gurita mitutea, Cu gropite langa ea, Cu zambirea ei cu haz, Cu gropite in obraz, Si cu dragostea in ochi De ma tem sa n-o deochi. Noaptea cand te-nchipuiesc Imi vine sa-nnebunesc, Iara ziua as lua Lumea-n cap de jelea ta. Norilor, o, norilor, Unde-i tara florilor? Unde ea acum traieste, Iara campul inverzeste Si codrul vazand-o creste; Si cand trece prin gradina Toti copacii i se-nchina Si incep sa infloreasca, Pe ea s-o impodobeasca Caci vazand-o, toata tara Crede ca e primavara.
Intre nouri si-ntre mare
Aceasta pagina a fost accesata de 5510 ori.
