La Heliade

La Heliade

de Mihai Eminescu

De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,
Ghirlanda n-as alege-o de flori plapande, june,
Ci falnica cununa a bardului batran;
Eu n-as alege lira vibranda de iubire,
Ci ceea care falnic imi canta de marire,
Cu focul albei Veste aprinde al meu san.
Ghirlanda ce se-nsoara cu silfele usoare,
Pe fruntea inspirata, pe fruntea-nspiratoare,
De bucle-ncungiurata, blondine, undoind,
Placuta-i a ghirlanda — sublima insa este
Cununa cea de laur, ce santa se-mpleteste
Pe fruntea cea umbrita de bucle de argint.
Ca visul e cantarea ce-o-ntoana Eol dulce,
Cand silfele vin jalnic prin lilii sa se culce,
Sa doarma somn de ingeri pe sanul alb de flori;
Sublim insa e cantul cand tipa si ia-n goana
Talazurile negre ce turba, se rastoarna,
Si spumega ca furii si urla-ngrozitor.
Astfel iti e cantarea, batrane Heliade,
Cum curge profetia unei Ieremiade,

Cum se razbun-un vifor zburand din nor in nor.

Ruga-m-as la Erato sa cant ca Tine, barde,
De nu in viata-mi toata, dar cantecu-mi de moarte
Sa fie ca “Blestemu”-Ti... sa-l cant, apoi sa mor.




La Heliade


Aceasta pagina a fost accesata de 2087 ori.
{literal} {/literal}