Musatin si codrul

Musatin si codrul

de Mihai Eminescu

Saraca tara-de-Sus,
Toata faima ti s-a dus!
Acu cinci sute de ai
Numai codru imi erai...
imprejur nasteau pustii,
Se surpau imparatii,
Neamurile-mbatraneau,
Craiile se treceau
si cetati se risipeau
Numai codrii tai cresteau.
Verde-i umbra nepatrunsa
Unde-o lume e ascunsa
si in umbra cea de veci
Curgu-mi raurile reci
Limpegioare, rotitoare,
Avand glasuri de izvoare.
Bistrita in stanci se zbate
Prin paduri intunecate
si mereu se adanceste
Unde apa-abia clipeste,
si deodata vede ca
Apa i se-mpiedica
si de stanci i se iezeste;
Ea s-aduna si tot creste,
Se iezeste-n mandru lac
Ale carui ape tac,
Iar copacii umbra-i fac,
Pe deasupra frunza deasa
in adanc apa vegheaza
Iar stejari din mal in mal
Pe deasupra-i se praval,
Varfuri sprijin deolalta
si imi fac o bolta nalta,
De varfuri ei se-mpletesc
si in umbra stapanesc
si in vecinica racoare
Undele-s scanteietoare.
Dintr-un mal la celalalt
A cazut un trunchi inalt,
Mi-a cazut de-a curmezisul,
De ii spanzura frunzisul,
Punte lunga de-un copac
Peste-o liniste de lac,
Punte lunga, punte mare,
De mi-o poti trece calare.
Iar Musatin tinerel,
Trece puntea singurel,
Cu pieptarul de otel,
Cu cusma neagra de miel,
Cu zeghea alba pe el.
Cum venea la vanatoare,
Purta arcul pe spinare,
Tolba de sageti el are;
Cu lungi plete pan-pe spate,
Dar la frunte retezate.
Copilas in haine strimte,
Usurel mi se mai simte;
De ocheste-o caprioara,
soimul pe deasupra-i zboara;
De-si intinde mana-n sus,
soimu-n palma i s-a pus;
si tot vine chiuind
si din frunza tot pocnind,
si cand prinde a canta,
Codrii-ncep a rasuna:
­ Auzi draga, auzi mama
Pe Musatin cum te cheama?
Nime-n juru-i nu era,
Numai mierla suiera,
Iara el se cobora
Unde apa tremura.
Cucul canta, mierla-i zice:
­ Ce cati tu, baiet, pe-aice?
­ Creste, codri, si te-ndeasa,
Numai de-o carare-mi lasa,
si te trec in curmezis,
Doar de-oi da de-un luminis
si in el izvor de apa
Sa vad soimul cum se s-adapa.
Zice codrul linistit:
­ M-am pus de am infrunzit
Pentru ca tu m-ai dorit.
Iara valurile suna,
Miscatoare se aduna,
Printre panzele de frunze
Cearca soare sa patrunza,
Ard in umbra la racoare
Petele scanteietoare
si pe-a undelor bataie
Varsa lumina vapaie,
Pe siroaie limpezi, lungi,
Zboara razele ca dungi.
Sub un vechi stejar pletos
Ce-si lasa crengile-n jos
Musatin se intindea
Punand arcu-alaturea:
­ Codri, codri, dragul meu,
Parca ti-as fi spus-o eu
Sa suni din frunza mereu.
Ca, de cand nu te-am vazut,
Multa vreme a trecut
si, se cand nu te-am catat,
Multa lume am imblat.
Codrul i se inchina
si din ramuri clatina:
­ Mai Musatin, mai Musatin,
Voios ramurile-mi clatin
si voios ti-as cuvanta:



Sa traiesti Maria-ta!...
Hai Musat, sa ne-ntelegem
si-mparat sa ni te-alegem,
imparat izvoarelor
si al caprioarelor,
Asezat la vrun parau,
Sa scoti fluierul din brau,
Tu sa canti si eu sa cant,
Frunza-mi toata s-o framant,
S-o pornesc vuind in vant
Pe izvoare,
in ponoara,
Unde pasarile zboara,
Unde crengile-mi se pleaca
si caprioarele joaca.
Apa-i zice...: ­ O, copile,
Mainile intinde-mi-le,
Vino-n fundul luminos,
Ca tu esti copil frumos!
Iar Musatin ii raspunde:
­ Geaba ma momesti in unde,
Geaba, codri, dragul meu,
imi suni din frunze mereu,
Cand m-oi duce de la tine,
Frunza-o plange dupa mine,
Ca de suflet ma apuca
Dor de cale, dor de duca,
si desi mi-asa de jele
De plansul maicutei mele,
Eu m-as duce, m-as tot duce,
Dor sa nu ma mai apuce.
si m-as duce-n cale lunga,
Dor sa nu ma mai ajunga.
in zadar in vant ma cheama
Dor de casa, glas de mama,
in zadar rasuna-n vant,
Caci asa menit eu sunt:
Sa-mi fac cale pe pamant,
Sa-mi intind cararile,
Sa cutreier tarile,
tarile si marile.
Fire-ar tare glasul meu,
Ca sa treaca tot mereu
De oriunde oi fi eu:
Peste ape, peste punti,
Peste codri de pe munti,
Sa ajunga pan-acasa,
Unde mama-mi sta de tasa,
si sa-i spuie-n multe randuri
Nu muri, mama, de ganduri.
­ Nu te duce, mai copile,
Ci de ai in lume zile,
Toate daruieste-mi-le!
Tu sa stii, iubite frate,
Ca nu-s codru, ci cetate,
Dar demult sunt fermecat
si de somn intunecat;
Numai noaptea cand soseste
Luna-n cer calatoreste,
Umbra-mi toata mi-o petrece
Cu lumina ei cea rece.
O, atunci un corn imi suna,
Toti copacii impreuna
Suna jalnic frunza-n luna,
Iara lumea mea s-aduna,
Caci copac dupa copac
Toti deodata se desfac.
Din stejar cu frunza deasa
Iese mandra-o-mparateasa,
Cu par lung pan- la calcaie
si cu haine aurie,
Mandra-i este rochia
si o cheama Dochia.
Din copaci fara de numar
Ies copii cu soimi pe umar
si copile multe iese
Cu-a lor manece sumese,
si pe umerele goale
Poarta donite si oale;
si porneste-atunci un zbucium,
Suna-un dulce glas de bucium,
Pe carari fara de urme
Vin cerboaicele in turme
si mugesc incet atat,
Cu talangele de gat
si asteapta rabdatoare
Mani frumoase de fecioare,
De le mulg in donicioare.
Caci sa stii, iubite frate,
Ca nu-s codru, ci cetate,
Dar vrajit eu sunt demult,
Pana cand o sa ascult
Rasunand din deal in deal
Cornul mandru triumfal
Al craiului Decebal.
Atunci trunchii-mi s-or desface
si-n palate s-or preface,
Vei vedea iesind din ele
Mii copile tinerele,
si din brazii cat de mici
Vei vedea iesind voinici,
Caci la sunetul de corn
Toate-n viata se intorn.
Iara soimul, sprintenel,
Pe deasupra-i zboara el:
­ Hai Musatin, mai Musatin,
Voios aripile-mi clatin
Pe-al tau coif m-as aseza
si din gura-as cuvanta:
­ Sa traiesti, Maria Ta ­
­ Ramai, codri, sanatos,
Ca ma cheama apa-n jos
si menit in lumea sunt
Sa-mi fac cale pe pamant.



si Musatin s-apropie
De Bistrita argintie,
Luntrea ce juca pe val
O dezleaga de la mal,
Sare-n ea si ii da drum,
Ca sageata zboar-acum,
si mergand, mergand departe,
Apa-n doua o desparte,
in largi brazde de argint
Ce se misca stralucind,
si in umbra mi-l cuprind
si prin valea boltitoare;
Numai p-ici si pe colea
Soarele mai patrundea,
Ici e umbra, colo soare
Pe ape tremuratoare.
El pe maluri inflorite
Vede turme ratacite,
Caii pasc langa paraie,
Ca la lebede se-ndoaie
Gatul lor. Iar capul mic
Ei deodata il ridic
si urechile ciulesc
Pe cand luntrea o zaresc.
El plutea, plutea mereu,
Codrul suna bland si greu.
Cand deodata zi se face.
Codru-n doua se desface
si pe ape rotitoare
Scanteiaza mandru soare.
si-nainte-i vede-un munte
Cu-a lui crestete carunte,
S-a cladit stanca pe stanca
incepand din vale-adanca,
si purtand pe el paduri
Peste nourii cei suri,
isi ridica in senin
Crestet de zapada plin.

si spre mal se-ndreapta iara
Luntrea mica si usoara,
Iar Musatin se coboara,
Calea muntelui apuca
Pana-n varfuri sa se duca,
Pan-ce noaptea l-au ajuns
in cel codru nepatruns.
Dar cu noaptea-n cap porneste,
Se tot urca voiniceste,
Doara culmea va sui-o
Pe cand s-o miji de ziua.
Pe culmea cea inaltata
El ajunge deodata
si facandu-si ochii roata
El priveste lumea toata;
Vede cerul sfantului
si fata pamantului:
Ca departe se-ntind sesuri,
Ce cu ochii nu le masuri,
Unde soarele cel sfant
Parca iese din pamant;
Colo-n zarea departata
Nistrul mare i s-arata
Dinspre tarile tatare
si departe curge-n mare
La Liman ca si o salba
Se-nsira Cetatea Alba.
Iar pe fata marii line
Trec corabiile pline,
Trec departe de pamant,
Panzele umflate-n vant.
Iar privind spre miazazi
Dunarea el o zari
intr-un arc spre mare-ntoarsa
si pe sapte guri se varsa.
De la Nistru pan-la ea
tara mandra se-ntindea
Vede sesuri fumegand,
Dealuri mandre inverzind,
Vede codri cum coboara,
Deal cu deal, scara cu scara,
Rasfirandu-se pe ses,
Unde raurile ies,
si pe varfuri de paduri,
Manastiri cu-ntarituri,
Vede targuri, vaduri, sate
Pe campie presarate,
Vede mandrele cetati
Stapanind pustietati,
Vede turmele de oi
Cu ciobanii dinapoi,
Cu fluiere si cimpoi,
Iara hergheliile
Petreceau campiile
si s-asterneau vantului
Ca umbra pamantului
si de-a lungul raurior
S-asterneau pustiurilor.
Iara soimul tinerel
Pe deasupra-i zboara el
si din gura-i cuvinta:
­Sa traiesti, Maria-Ta!
Cata lume cata zare
De la Nistru pan-la mare:
Fa-ti odata ochii roata
C-aceasta-i Moldova toata.




Musatin si codrul


Aceasta pagina a fost accesata de 3104 ori.
{literal} {/literal}