Noaptea

Noaptea

de Mihai Eminescu

Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;
Dintr-un colt pe-o sofa rosa eu in fata lui privesc,
Pan' ce mintea imi adoarme, pan' ce genele-mi clipesc;
Lumanarea-i stinsa-n casa... somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin intuneric te apropii suranzanda,
Alba ca zapada iernii, dulce ca o zi de vara;
Pe genunchi imi sezi, iubito, bratele-ti imi inconjoara
Gatul... iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.

Cu-ale tale brate albe, moi, ratunde, parfumate,
Tu grumazul imi inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;
s-apoi ca din vis trezita, cu manute albe, dulci,
De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.




Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistita
si gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijloc
si surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragita.

O! desmiarda, pan' ce fruntea-mi este neteda si lina,
O! desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare,
Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare,
Pan' nu-i fata mea zbarcita, pan' nu-i inima batrana.





Noaptea


Aceasta pagina a fost accesata de 2901 ori.
{literal} {/literal}