O arfa pe-un mormant

O arfa pe-un mormant

de Mihai Eminescu

Prin gandurile-mi triste si negre treci frumoasa,
Ca marmura de alba, in haine de argint,
Cu ochii mari albastri in bolti intunecoase
si desfacut ti-e parul in valuri de-aur moale...
Deasupra fruntei tale e-un mandru cerc de stele
Astfel treci tu, copila, faptura mintii mele,
Minune-a Creatiunei, s-o singura gandire
Te face ca sa tremuri: o arfa pe-un mormant.

Da, da! in viata-mi trista tu treci cu-a tale stele
Albastre si in zboru-ti tu murmuri surazand...
E-amor? copilarie?... Sunt versurile mele
Ce-ocupa a ta minte de murmurezi visand?
Surazi!... Nu plange numai la finele poemei
       C-o arfa pe-un mormant.

Ah! de-as muri... tu, inger, fara sa stii vodata
Ca te-a iubit acela, ce zace in pamant,
C-un rai intreg de visuri, cerimea instelata
De cugetari inalte cu dansu-i ingropata,
Ca acea lume-ntreaga tie-a fost inchinata
Tu inocenta, alba, ai trece surazand...
Doar luna-n cer atuncea s-ar indoi in lira
s-ar suspina in noapte: o arfa pe-un mormant!




O arfa pe-un mormant


Aceasta pagina a fost accesata de 1574 ori.
{literal} {/literal}