Pentru pazirea auzului

Pentru pazirea auzului

de Mihai Eminescu

Daca auzi in aer cantare dulce, veche,
O taie chiar cu sila de la a ta ureche
Caci cantecele-acestea te-nchina dezmierdarii
Si-ti leagana simtirea pe undele uitarii;
Se varsa inlauntru-ti a aerului miere
Slabanogindu-ti mintea si mandra ei putere
Si acea socoteala mareata-mbarbatata
A sufletului mandru o-ntuneca indata.
Prea dulce adormire in aer curge miere
Si inima-ti barbata devine de muiere,
Iar mintea ta cu partea ei cea nalucitoare
Nu inceteaza-n forme a plamadi, usoare,
Acele chipuri mandre in cantec intelese:
Cu chipuri patimase se umple ea adese.
Cand cantaretii nu-i vezi s-a fi muieri se-ntampla,
Atunci se bate-n tremur sangele tau sub tampla
Si-n primitorii creieri indata el incheaga
Poftite chipuri albe femei cu firea draga.
Nu fluierati de-aceea urechea-n versul iambic:
Picioru-usor se misca in saltul ditirambic,
Fara de randuiala, si dulce si molatec,
Ca ceara ea iti face sufletul muieratec.
De vrei sa scapi de ele, de-urmarea lor amara,
Astup-a ta ureche tu singur chiar cu ceara.
Nu spune-un basmu numai poetul cel vorbaret
De eroul Odisseu cel mult mestesugaret:
Si-au astupat cu ceara urechea, sa se culce,
La glasul de sirena adormitor de dulce,
S-astfel putut-a numai corabia-i s-o poarte
Pe langa a lor ostrov aducator de moarte,
Dorě paza si sie, urechei, inteleptul,
Cu gandul sa-si fereasca si inima si pieptul.
Caci far- de randuiala e al femeiei vers,
Ca de pe-o tabla gandul din minte ti l-a sters:
Te farmeca, urechei neavand invalitoare,
Sirena dezmierdarii de moarte purtatoare.

Cu drept cuvant de-aceea se prihanesc de carte
Asirienii antici din Asia departe,
Ce nu se-mbata insa nicicand cu dulce vin
Ci cu cantari molateci, cu-al glasului suspin.
Ei schilozesc baietii ca glasul sa-l subtie,
Ca gura lor ca gura muierilor sa fie.
Pareau c-a lor fiinte sunt cu muierea gemeni,
Cantau cu glasul dulce si rugator asemeni.
La canturi desfranate ei ascultau cu haz,
Se imbatau de patimi, se imbracau cu-atlaz
Si numai in odihna si-n desfatari de rand,
Culcati pe sub umbrare, traiau ei putrezind
in dulce lenevire si nu erau destoinici
S-asculte glasul aspru al trambitei razboinici:
Hranindu-si nalucirea cu ganduri moi, baietii,
Sa para cantarete ca li sunt cantaretii.

Cu cele-ndulcitoare a oamenilor glasuri,
Cu zicaturi s-asaman si glasul cel de pasari.

Ba-mpatimit se poate sa fie omul oare
Pentru jivine-adesea si necuvantatoare.
Onorie-mparatul mai mult iubea acusa
Decat cetatea Roma pe Roma catelusa.
Mai mult decat pe oameni, inimi impatimite
Iubesc flori, iubesc pasari cu penele-mpistrite.
Sunt oameni cari vecinic cu oameni nu se-mpac.
Si Xerxes se-ndrageste mai iute de-un copac:
Platanu-mpodobeste el ca pre o mireasa
Si spanzura in crenge gherdamuri mult frumoasa;
De ramuri el atarna cercei si cu inele
Si radacina vezi-o infrumsetand bratele.
Si varfu-ncununeaza surguci imparatesti
Sa semene cu-o mandra craiasa din povesti;
S-astfel impodobindu-l, el radacina-adapa
Cu o mult pretioasa, mirositoare apa.
Spre a-si pazi mireasa de orice ochi obraznic,
Strajeri el pune-n poarta, epitrop pune paznic.
Iar despre-un alt se spune ca mult au indragit
P-un chip pe care singur cu mana-i la cioplit:
Saruta,-mbratisaza el propria faptura
Si l-al ei genunche-si da sufletul pe gura.
El singur se jertfeste.




Pentru pazirea auzului


Aceasta pagina a fost accesata de 2535 ori.
{literal} {/literal}