Stefan cel Mare
de Mihai Eminescu
I Carpatii arate Seninele frunti Si focuri pe-orisice Culme de munti. Sa arza tulpine Intrege de brazi, Caci astazi ne vine Eroul viteaz, Ne vine Stefan cel Mare. Cum oare, o, tara, Tu n-o sa-l cunosti, Cand suna fanfara Chemarea de osti, Cand buciume suna In vai si pe plai Si oastea s-aduna Calare pe cai Pe steaguri cu semne de bouri?
II Pe crestete nalte a muntilor suri Claditi de asupra de negre paduri Trupine de brazi laolalta; Claditi-le falnic; dati-le foc, Si lumea priveasca un semn de noroc Pe orisice culme inalta. Manat de credinta, manat de profet, Din negre pustiuri, porni Mohamet, Starnind mulgatorii de iepe; Ineaca o lume in flacari si fum Si moartea-i neteaza al gloriei drum: E moartea stapana pe stepe. Ce zgomot de bucium si arme, ce val! Cand Stefan se suie calare pe cal Raspunde Suceava din urma, Si nimeni nu stie cum tu ai ajuns Sa stii de ce muntii sageata-ai patruns Si-a codrului cale se curma. Rasuna pamantul de tropotul des, De-atatea ostire de munte, de ses, Raspunde sunare din nouri; Cu sunet de bucium la munte si plai, C-o oaste intreaga calare pe cai. Cu steaguri cu semne de bouri.
Stefan cel Mare
Aceasta pagina a fost accesata de 9040 ori.
