Surori
de Mihai Eminescu
O gingas copil de rege cand in haina-ti infoiata
Treci in faetonu-ti mandru... se mladie nalta-ti poza
Cum din frunzele-nfoiate rade un boboc de roza
Ce frumoasa treci prin lume de-aratarea-ti luminata.
Ochii tai cei mari si negri stralucesc de-o juna viata
Fata-ti marmura lovita de rasfrangerea-aurorei,
Parul tau negru si luciu lin in respirarea borii
in cununa lui de roze albe s-imfla si se-ncreata.
sase cai l-a ta trasura zbor pin vuietul multimei
Cari cu caciule-n mana si cu gurile cascate
Saluteaza-n a ei cale pamanteasca zeitate.
Tu surazi. Te simti nascuta spre fericea omenimei.
Toti o stiu asta, caci buna zic ca esti dulce copila,
Ca un ochi nu s-urca-n lacrimi inspre tine in zadar
si ades cand noaptea pune ochiol lumei otar,
Nestiuta cauti praguri, scunde, vrednice de mila.
Dar deodata in multime, tu opresti ochiul tau mare
De-o idee dureroasa al tau suflet e cuprins...
Spune inger, ce durere al tau suflet a atins
De s-a-ntunecat deodat-a ta privire razatoare.
O femeie din multime a-naltat cu nepasare
Ochiul ei cel trist si rece, fata-i jun-adanc palita,
Una din acele fiinte, cu adanc dispret privita
Din pierzarea ei s-arunca ochiul bolnav, negru, mare.
Fara de nici o speranta curge viata-i otravita
De eterna remuscare, de dispret, de saracie,
Nici o raza de iubire in viata ei pustie
Pur ce e, nu se atinge de-a ei frunte umilita.
Pata ei i-nchide pragul milei si a indurarei
Chiar compatimirea goala, ce nimica nu pretinde,
Se intoarce de la dansa de la cea care se vinde,
inainte-i si-ndaratu-i mute-s usile sperarii.
Tu? Unde te-apropii, codrul se preface in gradina,
intristarea -n bucurie, bucuria-n fericire,
Secolii coroanei tale cu regala stralucire
Pot s-ardice grau din piatra si palate din ruina.
Ea? Nascuta in camara unei saracii obscure
si obscene; niciodata glasul bland al rugaciunei,
Mila mamei, voia tatei n-a-ndrumat sufletu-i june.
Pe-a pierzarii cai ei insii o-ndreptara s-o vandura.
in inima ei de mica semanat-a fost icoana
A coruptiei adance... nici o raza de virtute,
Nici un sambure d-iubire. Lacomiei cei astute
Unei mame desfranate victima cazu... Sarmana!
Da, da! De trei ori sarmana, caci cu toat-a ei cadere
Fara de masura-n lume... si cu toata desperarea
Fara de masura-n suflet... ea e buna... ochiu-i are
Pentru orice neferice lacrimi, mila si durere.
Ea de toti dispretuita, e in stare sa se-nchine
La vederea-unei copile, ce-n biserica se duce
Ar ruga ca sa n-o uite-n inchinarea ei cea dulce
si ar vrea ca sa-i sarute pentru-o vorba-ale ei mane.
Cu o fata aspra, rece, multumita ea respinge
A sarmanului ce-ajuta. Al ei ochi, pare ca-ntreaba:
Merit si eu multamire?... si-ntinzandu-i mana slaba
Ea ii da tot, tot ce are, si el rade cand il plange.
in biserica de intra candelele aurie
Pentru ea-s nepasatoare... Alba ca paretele la ele
Ea se uita... Numa apasa bataia inimei grele
Ar plange?... ah lumea-ar zice cum ca este fatarie.
De aceea doar cu mana a ei inima s-apasa
Cum o doare... si nimica... nici un mod nu-i de scapare
indaratu-i desperare si-nainte-i desperare,
Nici un ochi nu se abate l-a ei viata-ntunecoasa.
O Doamne!gandeste-n sine, cei ce-azvarl cu pietre-n mine
Cum ca drept si bun veghezi tu zic asupra tuturor...
Vars-o raza, numai una din eternul tau amor
intr-a sufletului noapte si in inima-mi de tina!
Pulbere-s far- de vointa, inima mea pustiita
Ah! nimic nu e de vina la cumplita mea viata
Nici nu o simteam in mine, cand am fost dusa de brata
Pe acea cale pierduta, ne-nturnata, pangarita.
Un pictor cu fruntea mare, ce un univers ascunde
Carui de model serveste ea de-o Venere antica,
La privirea ei mareata, lui din mani penelu-i pica:
Unde-am mai vazut el zise chipul tau Madona, unde?
Doar in fruntea mea?... Frumoasa ea era si cu uimire
S-apropie el de dansa... un copil. Cu dinadinsul
El i-ofera-a lui iubire... Rece ea privi la dansul
Desi se topea-n dorirea-i sufletul de fericire.
Sunt cazuta... gandi dansa... nimeni nu s-uita la mine
s-as avea dreptate-acuma in prapastia-mi de-a trage
Pe orce om...Pe cei ce urasc, da!...Dar ast cap cu visuri drage
Cu gandirile-i marete...? Ah! lasa sa mor mai bine,
inviind panza cea goala c-umbra gandurilor sale
Va uita curand pe-acea ce cu-amoru-i o imbie
Merit sa-i leg viata sfanta de-un moment de nerozie...
Binecuvantata fie dulcea ochiului tau jale!
Astfel este ea... ca tine! Totusi cand tu treci cu fala
imprejur, nainte-n urma-ti urari lungi, fete senine...
Ea? suieru-unui nemernic, rasul fetelor batrane...
Aratand nepasatoare... dar fiind atat de pala.
De-ai muri ucisa doara de a florilor miroase
Ca de marmura un inger, in mijlocul domei nalte,
Pe un catafalc depusa, un popor ar plange-ncalte
Dupa sufletu-unui inger, dupa sfanta cea frumoasa.
Ea? de se va surpa moarta intr-o noapte de betie
Prin ciocnirea de pahare si prin danturi desfranate,
Care par atat de veseli si-s atat de desperate!
De-a muri, nici chiar in moarte liniste nu va sa-i fie.
Nu nici maiestatea mortii nu sfinteste pe sarac.
Poate ca scheletul, care a purtat asta-avutie
De frumseta si durere... preparat d-anatomie
Va face-un pedant dintr-insul. si in urma intr-un sac
Va fi aruncat in groapa cea comuna. O scanteie,
De a careia viata n-a intrebat in lume nime!...
si sunt milioane de-oameni, cari-n trista omenime
Au mai tot aceeasi soarte. Ce de plans, ce trist-idee!
Samanati cu toate astea... e aceeasi fata blanda,
Ochii negri sunt aceeasi, parul, bratul si statura...
E un joc, o ironie, ce-ntamplarea si natura
A creat... sau este o noima in ast doliu, mai profunda ?
Cine stii de nu ti-i sora... Daca-n nopti de ratacire
insusi tatal tau calcat-a peste pragul depravarii
si-un moment obscur nascut-a asta fiica a durerii
Ce raspundere-are-n lume-asa numita fericire.
Poate ca prin sange este mai aproape de-al tau sange
Decat orice om in lume... si cand cugeti ca-ntamplarea
Lesne-ar fi putut pe tine sa te nasca-n depravare
si pe ea-n leagan de aur... sufletu-n tine se strange.
Surori
Aceasta pagina a fost accesata de 5050 ori.
