Ta Twam Asi

Ta Twam Asi

de Mihai Eminescu

Fiica gingasa de rege, cand in haina ta bogata Treci in faeton de gala si te mladii zambitoare, Cum din frunzele-nfoiate rade proaspata o floare, Toata lumea ce te vede e de tine-nseninata. Zbori cu sase cai ca vantul si rasai ca aurora. Cu caciulele in mana si cu gurile cascate, Oamenii saluta-n cale pamanteasca zeitate. Tu te-nchini. Te simti nascuta spre norocul tuturora. Dar deodata in multime tu fixezi ochiul tau mare. De o umbra-nfiorata e gandirea ta cuprinsa... O femeie de pe strada si-a-naltat privirea-i stinsa Inspre tine... fara ura, far-amor, fara pasare. Tu? Unde te-apropii codrul se preface in gradina, Intristarea-n bucurie, bucuria-n fericire...



Secolii coroanei tale cu regala stralucire Pot sa scoata grau din pietre si palate din ruina. Ea? nascuta-ntr-o camara in mizerie obscura, N-auzi nici glas de muma, nici a preotilor psalme... S-a trezit cu comediantii cum juca batand din palme, Pe-a pierzarii cai parintii o-ndreptara s-o vandura. Ea? De-o intra in templu, sub negre boltituri Al mortii spirit doara il simte in tacere, Caci nu-ntelege blandul cuvant de mangaiere Din paginele unse a sfintelor scripturi. Ce-nseamn-acele candeli ce ard in orice colt Sub chipuri mohorate cu-adanci si slabe fete? Ce-nseamn-acea cantare patrunsa de blandete, Ce imple tanguioasa puternicile bolti? Rugamu-ne-ndurarilor, Luceafarului marilor! Din valul ce ne bantuie Inalta-ne, ne mantuie! Privirea adorata Asupra-ne coboara, O, maica prea curata Si pururea fecioara, Marie! Rapita de duiosul organelor avant, Pe cartea cea de ruga alunec-a ta drepata, Iar ochii tai cei umezi la ceruri se indrepata. Ea?... cade in multime cu fata la pamant. * De-ai muri copil de rege de-ale florilor miroasa, Ca de marmura un inger sub boltirile inalte, Pe un catafalc depusa un popor ar plange-ncalte, Dupa sufletul tau dulce, dupa sfanta cea frumoasa. Ea? Daca va cadea moarta intr-o noapte de betie Prin ciocnire de pahare si prin danturi desfranate... Vreun cioclu de pe uliti va-ncarca-o-atunci-n spate, Dara nici in moarte insasi liniste nu va sa-i fie. Nu. Nici maiestatea mortii nu sfinteste pe sarac... Caci scheletu-acela care a purtat ast-avutie De amar si de durere, preparat de-anatomie Va face-un pedant dintr-insul... Iar in urma, intr-un sac, Va fi aruncat in groapa cea comuna. O scanteie Ce-a pierit fara de urma. Si cu toate astea-i semeni Ca si lacrima cu roua. Parc-ati fi surori de gemeni: Doua vieti in doua inimi, si o singura femeie.

 


Ta Twam Asi


Aceasta pagina a fost accesata de 2343 ori.
{literal} {/literal}