Te duci ...
de Mihai Eminescu
Te duci si ani de suferinta
N-or sa te vaza ochii-mi tristi,
inamorati de-a ta fiinta,
De cum zambesti, de cum te misti.
si nu e bland ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tau este
Cu chip de marmura frumos.
in fata farmecul palorii
si ochi ce scanteie de vii,
Sunt umezi infioratorii
De lingusiri, de viclenii.
Cand ma atingi, eu ma cutremur,
Tresar la pasul tau, cand treci,
De-al genei tale gingas tremur
Atarna viata mea pe veci.
Te duci si rau n-o sa-mi mai para
De-acum de ziua cea de ieri,
Ca nu am fost victima iara
Neinduratelor dureri,
C-auzu-mi n-o sa-l mai intuneci
Cu-a gurii dulci suflari fierbinti,
Pe frunte-mi mana n-o s-o luneci
Ca sa ma faci sa-mi ies din minti.
Puteam numiri defaimatoare
in gandul meu sa-ti iscodesc,
si te uram cu-nversunare,
Te blestemam, caci te iubesc.
De-acum nici asta nu-mi ramane
si n-o sa am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de mane,
Ca mani toti anii s-or urma -
O toamna care intarzie
Pe-un istovit si trist isvor;
Deasupra-i frunzele pustie -
A mele visuri care mor.
Viata-mi pare-o nebunie
Sfarsita far-a fi-nceput,
in toata neagra vecinicie
O clipa-n brate te-am tinut.
De-atunci, pornind a lui aripe,
S-a dus pe veci norocul meu -
Reda-mi comoara unei clipe
Cu ani de parere de rau!
Te duci ...
Aceasta pagina a fost accesata de 5486 ori.
