Un roman

Un roman

de Mihai Eminescu

In van oglinzi frumoase si florile-implu sala C-un aer plin de miros, molatec, de argint In sufletu-unui tanar e noapte si raceala Lumini pana in gandu-i cel negru nu se-ntind. In van tineri d-o varsta ciocnesc vesel pahare Si l-ale lor petreceri pre dansul il invit Ei nu vor sa-nteleaga zimbirile-i amare. Dup-o perdea s-ascunde in versuri adancit. Unde petrece-n gandu-i?... In valea lui natala In codrii plini de umbra, pin rape ce s-afund Unde izvoarele-albe murmure dulci esala Si scapar argintoase lovindu-se de prund. Ar vrea ca sa revada colibele de paie Dormind cuiburi de vultur pe stanci, ce se praval Cand luna pintre nouri, regina cea balaie, Se ridica pin codrii din fruntea unui deal Sa aib-ar vrea coliba de trestii mititica In ea un pat de scanduri, muschi verde drept covor Din pragu-i sa se uite la munte cum s-ardica Cu fruntea lui cea stearpa varandu-se in nori. Ar vrea sa rataceasca campii infloritoare Unde ale lui zile din raze le-a tesut. Unde-nvata din rauri murmurul de-ncantare Si pricepea din codri misterul lor tacut. O baba, ce atatea povesti, pe cate fuse De lana ce torsese, stia l-a invatat Sa talcuiasca graiul s-a pasarilor spuse Si murmura cuminte a raului curat. In curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare In dulcile-nmiitul al pasarilor grai In murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Isi zidesc monastire de ceara pentru trai. De spanzura pin ramuri de salcii argintoase O-mparatie-ntreaga-ntr-un cuib leganator A firii dulce limba, de el era-nteleasa Si il umplea de cantec, cum il umplea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stanca rezimata Privea uimit in raul ce spumega amar Si asvarlea vo piatra in apa-nvolburata Radea, canta degeaba plangea chiar in zadar. Vedea in zarea vaii nuci mari cu frunza lata S-o lume de flori albe pe siruri de ciresi Si iarba de pe pajisti e moale-amestecata Cu flori glabene s-albe, p-ici colo de maciesi. Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase Implu adormitoare tot aerul cel cald Visini-s cu crengi grele de boabe-ntunecoase Lanul calatoreste cu valuri de smarald. A ierburilor spice stau sure-verzi in soare, Crescute-ajung la braul unei copile. Lin Pin iarba mare trece, s-aminte luatoare Pliveste flori de aur si fire de pelin. Cununa-si impleteste si-o-ncaiera salbatec In pletele imflate, in parul incalcit Si ochi-i rad in capu-i, si fata-i jaratec A lanurilor zana cu chip frumos, rastit. S-apoi in codru trece si canta doina draga Salbatec este glasu-i, rastit, copilaros, El suna-n codrul verde, in lumea lui intreaga Albele ei picioare indoaie flori pe jos. Ah! de as fi ea striga o pasare maiastra Cu penele de aur, ca pasarile-n rai La santa Joi m-as duce s-as bate in fereastra Cu ciocul si i-as zice cu rugatorul grai Sa-mi deie un mar, in care inchis sa fie-o lume Palat de-argint in lunci si-n codrii infundat S-un fat-frumos de mire, inalt cu dulce nume Din sange si din lapte ficior de imparat. Ea canta si pocneste in crengi c-o varga lunga O ploaie de flori albe se scutura pe ea Un flutur ros si vanat se-nalta, ea-l alunga De pasu-i crengi se-ndoaie si glasu-i rasuna...



 Apoi si-aduse aminte era o zi frumoasa, El s-a trezit in lunca sub ochii ei de foc, Ea paru-si da-ntr-o parte din fata rusinoasa Isi pleca ochii timizi, si el a stat pe loc. Ce s-a-ntamplat de-atuncea nu vrea sa tie minte. Destul ca nu mai este si chipul ei cel bland, Surisul ei cel timid si ochiul ei cuminte Sunt duse fara urma de pe acest pamant. S-a stins. De-aceea insa el ar vrea inc-odata Sa vada lunca verde, valea pierduta-n flori Unde ades de bratu-i in noaptea instelata Sedea pe stanca stearpa spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori... enigme. Ah! ce stia pe-atunce De-a vietii grea enigma, de anii furtunosi? In lacu-adanc si neted din mijlocu-unei lunce El vedea zine albe cu parul de-aur ros. Si trestia cea nalta de vuia-n vant mai tare El asculta la glasu-i ca niste basme dulci Cand ratele salbatice increteau apa clara Scaldandu-se pin papuri cu ciucalai de fulgi. ......................................................... Trecura ani. E noapte. In camera bogata Pe-un pat alb ca zapada un inger sta maret O candela de aur c-un punct de foc arata Pin luminoasa umbra tablouri pe pareti. Culcata jumatate copila cu tristeta Suride. Plete lunge si blonde-cenusii Cad moale pe-albe perini. Iar buzele ei crete Surid..........tradand dinti argintii Ochi suri si mari iar fata-i de-acea albeata sura Umeda ca surfata unui margaritar... Pe brate de zapada, pe sini-i albi se fura Cate o raza slaba din punctul cel avar. Picioarele ei mice ating covorul moale Chinuind papucei de-atlas cari stau jos... L-a patului ei margini, cu fruntea n-a ei poale E in genunche dansul... Amar si-ntunecos. Sub umeri-unei-fete, ca marmura de pala Sunt umbrele-ntristarii vinete si adanci, In ochii mari si negri profunda-le-ndoiala Abia pot s-o ascunda sub genele lor lungi. Si mana-i tremuranda boteste involuntara Gazu-argintos din haina, din creti ce se desir In jurul gurei sale e o trasura-amara Si o zimbire cruda pe buzele-i subtiri. Nu te iubesc? zici crudo ce zici iti pare-o saga... Nu te iubesc atata cat stiu ca sa iubesc, Sa rascolesc cu bratul oceanele ce-alearga, Sa storc avar din ele amaraciunea-ntreaga Si intr-o picatura s-o beau... sa nebunesc? O vrei?... Spre-a crea unul din visurile tale As trebui sa fiu eu de trei ori Dumnezeu, As trebui sa turbur a firei lunga cale, Si-n clipa mea ce secoli ai veciniciei sale Abia putur-a face, aceea sa fac eu. Nisipul din pustie pot sa-l arunc c-o mana In cer si dansul negru desert sa fie iar? Ca sus pamant sa fie intins fara lumina Si negru fara stele, ca globu-ne de tina Si ale lui intinderi, cu gandu-mi sa le ar. Iar jos sa cobor mandra a cerului gradina Cu sori naltati pe lugeri, cu lune-n crenge verzi Iar tu sa treci, un inger... incinsa cu lumina Si in a ta privire eu mintile sa-mi pierz. Putere-as eu cu gandu-mi s-ardic insule-n floare A caror stanci sa cante plecandu-se pe val Din vanturi sa fac nimfe cu sufletele clare Ce-n aer leganate, albastre si usoare Sa treaca zimbitoare cu arfe de cristal. Si tu cand aparea-vei ziua sa para noapte Astfel de stralucita sa fie fata ta Incet numai paraie sa se uimeasca-n soapte Din crengi de arbori mandri sa cada rodii coapte Si pasul tau sa calce pe un covor de nea, Si orice dulce idee ar trece-n fruntea-ti alba





 Aievea sa se faca cu ochii chiar vazand De ai dori de stele albastre tu o salba A diminetii stele sub mana ta cea alba Sa se insire tainic si ziua inviorand. De ai dori in gandu-ti tu un palat de gheata... Sa se coboare Nordul cu munti-i plutitori Si vanturi uriase cu lungile lor brate Sa suie stanci pe stance... s-un munte sa inhate Cu codri-i sa-l aseze drept cupola din nori. De-ai vrea ca mari sa sece, pustii sa inundeze Oceane sa devie lungi si-nstelate vai Cu sir de stanci, cu codri, cu inflorite lese Dumbrave si gradine cu poamele alese Si-n locuri tainuite cu calde si dulci bai. Si de-ai muri, iubito, caci contra mortii n-are Nici Dumnezeu putere... atuncea cu amar As stinge c-o gandire sistemele solare As gramadi din ele o piramida mare Puind in ea a vieti-mi frumos margaritar : Figura ta de marmur . Si-n noaptea cea pustie In caos fara stele, in vecinicul nimic M-as arunca in doliu sa cad o vecinicie Iu viata mea sfarmata de-o lunga nebunie Etern, etern cu doru-mi desertul sa-l despic. Si daca vreodata lumea dezlantuita Ar reintra in viata si-n vechile ei legi Fiintele ei noua cu mintea lor uimita Cometul urmareasca in calea lui gresita Nelinistind in zboru-i evii vecii-ntregi. S-acel comet puternic cu coama lui zburlita, Ce exilat din ceruri e prin blestemul sau Etern-anomalie in lumea linistita Zburand cu-a lui durere, adanca-neghicita Acela sa fiu eu! Nu-i asta... zise dansa nu ma-ntelegi, iubite. Prin pletele lui negre ea-si strecura adanc Manutele-i de ceara Sunt taine neghicite Ce nu le pot pricepe, desi le simt si plang! Nu este-asa ca-n ochi-ti traieste o veche vina Ca e-o durere veche in vorbele-ti ce-ascult? In inima-ti e-o parte cu totului straina, Este ceva in tine ce-i mort demult, demult.

 


Un roman


Aceasta pagina a fost accesata de 1986 ori.
{literal} {/literal}