Zadarnic sterge vremea ...

Zadarnic sterge vremea ...

de Mihai Eminescu

Zadarnic sterge vremea a gandurilor urme! In minte-mi esti sapata ca-n marmura cea rece, Uitarea mana-n noapte a visurilor turme Si toate trec ca vantul dar chipul tau nu trece. In veci noaptea si ziua soptesc in gand un nume, In veci la pieptul bolnav eu bratele imi strang, Te caut pretutindeni si nu te aflu-n lume, Tu, chip frumos cu capul intors spre umar stang. Astfel in veci in minte-mi incremenisi frumoasa Si vad in veci aievea divinul tau profil. O, cum nu pot in brate sa te omor plangand, Tu, blond al vietii mele s-al dragostei copil! Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Imi pare c-a mea tampla pe piatra o am pus Si noaptea-ntreaga ochi-mi in lacrimi se ineaca Si mintea mea in noaptea de veci va fi apus. Pe cat mai am in pieptu-mi un pic macar de sange, In inima cat fibra din urma va trai, Avare, ele-n sine icoana ta vor strange, Cu dansa impreuna si ele vor muri! O, rai al tinereti-mi, din care stau gonit! Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam, Eu nu gandesc c-o clipa am fost si fericit, Ci mor, mor de durerea ca-n brate nu te am.




Zadarnic sterge vremea ...


Aceasta pagina a fost accesata de 2723 ori.
{literal} {/literal}