Povestea Dochiei si Ursitorile
de Mihai Eminescu
In temeiul codrului
Cale nu-i, carare nu-i,
Ca de-a fost vrodata cale
Ea s-a prefacut in vale;
S-a implut cu spini si scai
Ca de urma nu-i mai dai,
De-i carare undeva
N-o mai stie nimenea.
Ca-i pierdura urmele,
Ciobanasi cu turmele
Si pierdura semnele
Padurari cu lemnele.
In temeiul codrului
Cale nu-i, carare nu-i,
Ci o rariste de brazi
Si un ochi voios de iaz
S-o gradina cu prilaz
S-o cascioara cu necaz,
Iar la usa casei creste
Teiul mandru ce-o umbreste
Ca un viu coperamant
Floarea-i cade fara vant
Scutura la pamant,
Iar pe prispa can' se vede
Cine langa leagan sede,
Vaduvioara tinerea
Ce se stie numai ea.
Si cum codrul se framanta,
Ea isi canta, ea-si descanta.
Leganand cu un picior
Ea zicea incetisor:
-Nani, nani, puisor,
Nani, nani, copilas,
O poveste spune-t-as,
O poveste dragalasa
Ca sa-mi cresti voinic in fasa.
Tata-meu era cioban,
Cate clipe-s intr-un an,
Tot atatia baci avea
Cu mii turme-alaturea,
Turme mii de mielusele,
Ciobanasii dupa ele
Turme mandre si de oi,
Ciobanasii dinapoi
Cu fluiere si cimpoi,
Mai avea de ma pricepi,
Herghelii de cai sirepi
Ce ca vijeliile
Ii impleteau campiile,
Ii pasteau mosiile,
Si de-a lungul raurilor,
S-asterneau pustiurilor
Si in valurile ierbii
Pasteau ciutele si cerbii
Si prin munti pierduti in nouri
Avea carduri mari de bouri
S-avea munti, s-avea paduri
Si cetati cu-ntarituri.
S-avea sate mii si mii
Presarate pe campii.
S-avea sate mari si mici
Pline toate de voinici.
Ce mai freamat, ce mai sbucium
Cand sunand voios din bucium
Chema tara la hotare
De-alergam cu mic cu mare
De curgeau ca raurile,
Si-nnegreau pustiurile.
Amar mie-ntr-un suspin
Lacrimile vale-mi vin,
Cu naframa de le sterg
Ele tot mai tare merg.
Si frumoasa mai eram
Cum n-a mai fost neam de neam
De-aur mi-erau pletele
Si le-mpleteau fetele,
Rumena ca un bujor,
Eram draga tuturor.
Au venit, mari-au venit
Imparati din rasarit
Sa ma ceara in petit,
Dar s-au dus cum au sosit.
Veneau crai si veneau soli
Invatati in multe scoli,
Cu cuvinte asezate
Ma cerura cu dreptate.
"Buna vreme, baci batran,
Imparatul nost' stapan,
Ne-a trimis a intreba
De mariti fata ori ba"
El raspunde-atunci cinstit:
"Dragi voinici, bine-ati venit,
Dragu-mi e sa v-ospatez,
Cu voi sa ma desfatez,
Dar oricat m-ati intrebat,
Fata n-am de maritat".
Da-mparatul din apus
Au venit si nu s-au dus,
Doua vorbe ca mi-au spus,
Inima ca mi-au supus.
Era mandru si-narmat,
Un ostean implatosat,
Era mandru si voinic,
N-avea grija de nimic.
El inalt si eu inalta,
Ne stau bine laolalta,
Potriviti cu de prisos,
Eu frumoasa, el frumos.
Amar mie-ntr-un suspin
Lacrimile vale-mi vin,
Cu naframa de le sterg.
Ele tot mai tare merg.
Auzit-am de-auzit
Petitori din rasarit
Ca eu stam sa ma marit,
Iar cum m-am maritat
Multe neamuri s-au sculat,
Casa doar ne-o vor strica
Si pe noi ne-or departa;
Mii de limbi curgeau in rauri
Rasarite din pustiuri
Si veneau adunaturi
Rasarite din paduri,
Mai calari si mai pe jos
Tot veneau in nour gros;
Veneau roiuri, veneau turma
Si lasau pustiu-n urma;
Veneau turme, veneau vale
Si surpau cetati in cale.
Geaba omul meu da piept
L-impingeau tot indarapt;
I-au infrant ostirile,
I-au rapit maririle,
Pustiit-au tarile,
I-au luat averile,
I-a-ngritu-i soarele,
I-au robit popoarele.
Eu in codrul cel pustiu,
Ratacind intr-un tarziu
Am aflat din limbi straine
Ca barbatul nu-mi mai vine.
Am aflat dinspre apus
Ca barbatul mi s-au dus,
S-a dus cale nenturata
De toti oamenii (urmata).
Am aflat din rasarit
Ca barbatul mi-au murit,
S-au murit si mi-l bocea,
Lumea-intreaga (il plagea)
Plans-au toate schiturile
Toate rasaturile
Si apusurile toate
Si noroade, limbi si gloate,
Miazanoapte, miazazi
Nu-l mai putura trezi.
Plans-au, mari, pe cei regi,
Pe-mparatii lumii-ntregi,
S-o furtuna se lasa
Ce pamantul l-inneca
Miazanopate si apus
Neamuri mii pe cale-au pus.
Roiuri mari si pradatoare
A strainelor popoare
Ce curgeau, mar, curgeau,
Capat nici nu mai aveau,
Ca sa puie mostenire
Pe sarmana omenire.
Cand gandesc l-asa dureri
Pare-mi-se c-au fost ieri,
Cand gandesc l-ai mei ciobani,
Pare-mi-se mii de ani...
Iara cand am auzit
Ca barbatul mi-au murit,
Teiu-acesta am sadit,
Creste teiul si-nfloreste
Si viata mi-o umbreste.
Si in umbra-i cum traiesc
Eu nu mai imbatranesc.
Dragul mamei copilas
Multe-n lume spune-ti-as
Dar ma tem sa nu ma lasi
Ci mai dormi, mari, un pic
Ca esti crud de ani si mic
Dormi la umbra, dormi in pace
Ca mama tie ti-a face
Sub cel tei batut de vant
Patisorul la pamant.
Multe-s ramurelele,
Tot or bate stelele,
Iara luna va strabate
Dulcea ta strainatate,
Iar cand vantul v-aromi,
Mandru mi te-a adormi,
Si cand vantul va sufla,
Teiul se va legana
Florile-si va scutura
Iarasi te va destepta
Sub rotirea norilor
In caderea florilor
Sub lucirea stelelor
Si la jocul ielelor
Sub frunza stejarilor
La glasul isvoarelor.
Unde-i crucea la cai
-Nu mai plange, mai -
Cresc ca fratii doi molizi,
-Razi, puiule, razi -
Unde-s pasari in copaci
-Taci, puiule, taci -
S-adun fete si flacai
-Dormi, puiule, hai! -
Si cum canta, cum suspina
Glasul codrului o-ngana,
Si cum doina-si tragana
Teiul mi se leagana,
Adormind-o florile
Si privighetorile
Suna dulce, -o auzi ici,
Inceputul unei muzici
Triste si aeriene
Ca sunarea din organe;
Muma-adoarme, puiul rade,
Teiul vechi i se deschide
Ies trei zane ca pe-o poarta
Cate-o stea in frunte poarta,
Ele-s ursitorile,
Luminand ca zorile,
Mani usoare, glasuri slabe,
Pietre scumpu-n mii de boabe
Le incarca cu podoabe.
Si prin frunze stravezie
A lor glesne argintie
Mai nu calca pe pamant
Si-s purtate ca de vant,
Cand usor de mani se prind,
Trag un dant si mi-l intind,
Leaganul incinjurand
Si din gura-ncet cantand.
Una-i zice: Drag baiat,
Sa fii mare imparat,
Caci asa fel ti-o fost dat.
Alta-i zice: Sa fii tare
Fara de asemanare
Cum nu e viteaz sub soare.
Zise-a treia: Fii cuminte
In purtare si cuvinte,
Si istet sa fii cu duhul
Cum e luna si vazduhul.
-Ah, mai stati, mai stati o clipa,
Nu-i dati daruri ce in pripa
Sunt supuse la risipa.
Daruri ce le dati multira
Dati-le si-acum altora,
Ce deasupra tuturora
Daruiti-l lui ceva
Ce in lume nimenea
N-a avut si n-o avea.
Zana-a treia sta pe loc
Ochii ei sunt plini de foc
Si la muma se uita
Si astfel ii cuvanta:
Dochie, draguta mea,
Stii tu ce-i drept ori ba?
Nici o stii, nici o vei sti
Si eu tot voi implini.
Zana pe copil se pleaca,
Ochii-n lacrimi i se-neaca
Si ea zice-ncetisor:
Nani, puisor,
Cerul cand o sa te scoli
Ti-o trimite soli,
Ca ti-e dat acum de soarte
Viata fara moarte
Si ti-e data tinereta
Fara batraneta.
Un cuvant macar sa nu zici.
E sfarsitul unei muzici,
Blande si aeriene
Ca sunarea din organe
Muma doarme-n cantul eu,
Intra zanele in tei.
Muma doarme, pruncul rade,
Teiul vechi se reinchide,
Iara pruncul si cu muma
Fata-n fata dorm acuma
Si cum dorm cu ochiu-nchis
Au visat acelasi vis.
Povestea Dochiei si Ursitorile
Aceasta pagina a fost accesata de 3177 ori.
