Ursitorile

Ursitorile

de Mihai Eminescu


Codru-i alb si frunza-i neagra.
A lui mii de ramurele
De zapada ii sunt grele,
Vantul trece doar prin ele,
Vantul rece si vro tarca
Scuturand le mai descarca...
Alba-i noaptea cea cu luna,
De-n departe codrul suna,
Lupi-n palcuri se aduna.
Sufla vantul, sufla-intr-una,
Camp si cer mi le-mpreuna.
Te-apuc-o jale nebuna,
Jale lunga si intinsa,
Ca si tara toata ninsa,
Codri tremur ca o varga
Cat ii zarea ta de larga,
Lupii peste culmi alearga,
Strabatand ninsorile,
Palcuri zboara ciorile,
De mai zici cu zicatoarea:
Alba-i lumea, neagra-i cioara.

in temei de codri desi
Nu e partie sa iesi,
Nu-i carare, nici razor,
Nici urma de vanator.
Vicolind, troienele
Au umplut poienele,
S-au lasat pe crengi uscate,
Peste frunze scuturate,
Peste ape, peste toate.
in padurea nepatrunsa,
O cascioara e ascunsa,
Nu-i aproape sat, nici drum,
Singurica, nu stii cum,
Doar din horn ii iese fum...
Cine-n casa o sa-mi sada,
De nu-i pasa de zapada,
Care cade s-o sa cada
Tot gramada pe gramada,
De-ntrece gardu-n ograda,
Pan- la stresina-o s-ajunga
De s-alege iarna lunga?
Vaduvioara tinerica
sade-acolo singurica;
Cate zile sunt lasate
Nu mai merge pe la sate,
Cata-i vremea unei ierne,
Cat zapada se asterne,
Ea tot deapana si tese
Fire albe, panze-alese.
Parul ei cel negru, moale
Desfacut cadea la vale,
Ochii tineri si caprii
Stralucesc asa de vii,
Iar de rade are haz,
Cu gropite in obraz
si la unghiul dulcii guri,
si la alte-ncheieturi,
si la degete, la coate,
La-ncheieturile toate;
Ochii ard intunecosi,
Fata alba, buze rosi,
Iar cand merge leganata,
Tremur sanii ei deodata,

Tremura frumseta-i toata.
Nu-i subtire, ci-mplinita,
Cum e buna de iubita,
Nici prea mica, nici prea mare,
Plinuta la-ncingatoare,
Plinuta la sani, la fata,
incat ai ce strange-n brate.
Tot ce-ar zice i se cade,
Tot ce-ar face bine-i sade,
si la vorba de s-o-ntinde,
Vorba dulce bine-o prinde,
si de tace iarasi place,
Ca are pe vino-ncoace;
Oachesa si sprancenata
si la imblet alintata ­
Ar trebui sarutata.

Pe cand arde focu-n vatra,
Lupii urla, canii latra,
Iar ea toarce din fuior,
Leganand cu un picior
Albia c-un copilas,
Adormit si dragalas,
Alb ca felia de cas.

si ea zice-ncetisor:
­ Nani, nani, puisor,
Dormi, draguta, dormi in pace
Ca la vara eu ti-oi face
Sub cel tei batut de vant
Asternutul la pamant.
Vantul ca va aromi.
Iara tu vei adormi,
Vor patrunde stelele
Toate ramurelele,
Iara luna va strabate
A noastra singuratate,
Iar cand vantul va sufla,

Teiul se va legana,
Florile si-a scutura,
Iarasi te va destepta
Sub plutirea norilor,
in caderea florilor,
Pe-a izvoarelor sunare,
Pe de-a pururi calatoare,
La glas de privighitoare.

Cum ingana si viseaza,
Genele-i se-ngreuiaza;
Adormind astfel cum sade,
Fusul din mana ii cade;
Doar prin somn misca piciorul,
Ca sa-si legene ficiorul.
Focu-n vatra se potoale,
E-o caldur-asa de moale
si sub candela smerita
Ea adoarme zugravita;
Iar camasa sta sa-i cada
De pe umeri de zapada,
De pe muntii sanului,
Albi ca floarea crinului,
Asa dulci si plini si dragi,
Pe-a lor culmi avand doi fragi
si rotunzi si dragi si dulci,
Fruntea pe ei sa ti-o culci.
Adormise-asa frumos
Cu-a ei mani lasate-n jos,
Sub o candela smerita
Pare ca e zugravita.

Cum dormea cu ochiu-nchis,
Ea visa un mandru vis:
Un parete-a stat sa cada,
Nu mai e defel zapada,
Codrul tremura-nfrunzind,
Izvoarele-ntinerind

si ea vede mandru tei
Ce umbreste casa ei,
Ca-nflorea batut de vant
Cu crengile la pamant;
O cantare suna lina,
Iar in zare luna plina,
Iar baiatu-n somn, el, rade.
Teiul mandru se deschide,
Ies trei zane ca pe poarta,
Cate-o stea in frunte poarta:
Ele-s ursitorile
Rumene ca zorile,
si usoare calca, slabe,
Pietre scumpe-n mii de boabe
Pe-a lor valuri sunt podoabe.
si prin panze stravezie,
A lor glezne argintie
Nu s-ating nici de pamant,
Ci se leagana de vant,
Caci usor de mani se prind,
Trag un dant si mi-l intind,
Leaganul incunjurand
si din gura cuvantand,
Cuvantand cuvinte rare
Ca niste margaritare.

Una zise: ­ Drag baiat,
Vei fi mare imparat,
Caci asa iti este scris,
Cum ti-o spun acum in vis.

Alta zise: ­ Vei fi tare
Fara vro asamanare,
Cum nu-i alt viteaz sub soare.

Iar a treia-i zise: ­ Draga,
Ai sa aibi o minte-ntreaga,
Caci istet vei fi cu duhul
Ca si luna si vazduhul.

Iara muma cum viseaza,
Mainile-si impreuneaza
si se roaga catre zane:
­ Luminatelor stapane,
Nicaieri nu-i copilas
Asa bland si dragalas,
Nici in lume, nici in tara,
Ca-i frumos din cale-afara,
Drag imi e ca o minune,
N-am cuvinte a o spune,
Geaba caut si gandesc,
Nu stiu sa le potrivesc.
Nu-i dati daruri trecatoare
Cum dati altora sub soare,
Daruiti-i lui ceva
Ce in lume nimenea
N-a avut, nici n-o avea.

Atunci dantul se opreste,
Zana-a treia trist priveste,
Catre muma zise-asa:
­stii tu ce-ai cerut ori ba?
Nici o stii, nici o vei sti,
Dara eu voi implini
Ce-ai cerut in ceasul sfant,
Sfant in cer si pe pamant.
Pe copil se pleaca zana,
Peste el si-ntinde mana:
Numai tu vei mai avea
Ce nu are nimenea,
Ca acum ti-e dat de soarte
Viata fara moarte,
si ti-e data tinerete
Fara batranete.
O cantare suna lina,
Arde-n zare luna plina,
Peste varfuri trec scantei,
Intra zanele in tei.

Muma doarme, pruncul rade,
Copacul se reinchide.





Ursitorile


Aceasta pagina a fost accesata de 899 ori.
{literal} {/literal}