Oda ( in metru antic)
de Mihai Eminescu
Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei ‘naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Pana-n fund baui voluptatea mortii
Ne-nduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari…
Pot sa mai re-nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii tulburatori din cale,
Vino iar in san, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!
Oda ( in metru antic)
Aceasta pagina a fost accesata de 6957 ori.
