Serbarea de la Putna - Congresul
de Mihai Eminescu
Seara s-a intrunit, in sfarsit, mult doritul congres.
Cand ne-am adunat insa in sufrageria manastirii, dispozitiunile nu erau deloc potrivite pentru o discutiune chibzuita.
Oameni tineri cu totii, eram oarecum ametiti de viile emotiuni prin care trecuseram in timpul zilei, porniti mai mult spre cearta decat spre sfat si cu desavarsire indisciplinabili. Tinea fiecare sa-si spuna in toata libertatea parerea si sa-si dea pe fata simtamintele si iluziunile, mai ales iluziunile.
Ne-ndesuiam in sufrageria prea stramta pentru noi, bajbaind ca roiul de albine in stup, si era parca peste putinta ca cineva in lumea aceasta sa ne poata potoli.
Ca prin farmec ne-am astamprata insa cand s-a ivit in mijlocul nostru comisarul, pe care trebuia neaparat sa-l invitam la congres, desi tineam mult ca discutiunile sa se urmeze ca-n coltul stiut al cafenelei.
D-l Renei intelegea si el lucrul acesta. Si-a exprimat dar multumirea pentru silintele ce ne-am dat in timpul zilei sa-i usuram sarcina, ne-a sfatuit sa pastram si acum buna randuiala, apoi a incheiat: "Desi nu sunt preot, binecuvantez lucrarile d-voastra si va las sa discutati in toata libertatea!"
Acela a fost raspunsul pe care reprezentantul guvernului austriac l-a dat celor ce se plangeau ca li se inabuse glasul.
Ramasi noi intre noi, ne-am constituit sub conducerea unui birou ales ad-hoc, apoi am inceput discutiunile.
Noi, vienezii, eram inca de mult dumiriti asupra celor ce urmau sa se stabileasca in congres. Gandul nostru era sa se aleaga un biurou permanent, care ii convoaca pe studenti cand ici, cand colo si-i tine stransi la un loc, ca sa faca o intinsa si staruitoare propaganda pentru restabilirea unitatii in viata culturala a poporului roman, un gand pe care l-am exprimat cu toata claritatea si in apelul adresat publicului. Mijloacele de propaganda aveau sa fie o biblioteca poporala ieftina si bine aleasa, o foaie literara ilustrata, un ziar national, concrete date de celebritati romane, reprezentatiuni teatrale date de cei mai buni actori romani, intruniri si serbari nationale ca cea de la Putna, toate aceste fara de nici o tendinta politica.
Cestiunile aceste nu puteau sa fie discutate intr-un congres care trebuia sa se margineasca la cel mult trei sedinte. Aveam deci sa stabilim o ordine de zi mai scurta si sa alegem, inainte de toate, biroul permanent.
Dupa ce publicul deduse navala asupra manastirii, noi, membrii comitetului, ne-am retras in clopotnita. Aduseseram, ce-i drept, cateva brate de fan, pe care le-am asternut pe jos, ca sa dormim pe ele asa gatiti de sarbatoare cum eram; era insa peste putinta ca-n niste momente atat de solemne sa ne pierdem timpul dormind, si am petrecut noaptea parte facand inspectiune prin manastire, unde unele cocoane incepusera sa fumeze, parte discutand si puind lumea la cale.
Aici s-a stabilit ordinea de zi a congresului in cele patru puncte publicate de G. D. Teodorescu in darea lui de seama.
Dupa ce s-a deschis sedinta, ne-am incredintat ca va mai fi inca mult pana la intrarea in aceasta ordine de zi.
Toti aveau dreptul de a vorbi si putini erau care nu tineau sa se foloseasca de dreptul acesta.
S-a pus o cestiune de principiu si s-au rostit cuvantari multe, lungi si des itnrerupte, care ne-au trecut peste miezul noptii fara ca sa ajungem la rezolvarea chestiunii prealabile.
Luand drept punct de plecare apelul adresat de noi publicului, un sfatos a pus intrebarea daca unitatea culturala asupra careia staruim noi e cauza celei polticie ori efectul ei.
Unii sustineau ca unitatea culturala nu se va putea realiza decat dupa ce se va fi facut unitatea politica, altii voiau sa ne convinga ca numai unitatea culturala poate sa ne duca la cea politica, iara noi ziceam ca ne e indiferent care e cauza si care efectul si consideram unitatea culturala ca scop, ceea ce multora le parea foarte abstract.
Pe la doua dupa miezul noptii am hotarat ca vom continua discutiunea mane si ne-am risipit la noroc.
Eminescu iar era dus cu gandul. Ascultase retras intr-un colt intreaga discutiune, adunase mereu in el si acum trebuia neaparat sa rasufle.
- Mai - mi-a zis el - acela care vrea sa faca ceva nu discuta, ci lucreaza. Sa vezi ca n-o sa ajungem la alegerea biroului central permanent. O sa ramanem tot noi si e mai bine asa. Mergem inainte, ii lasam sa discute, facem ce stim si lumea vine dupa noi.
- Dar daca altii ti se pun in cale?
- Dai fara de mila in ei!
Cu cateva saptamani de zile mai nainte eram si eu de parerea aceasta; incetul cu incetul, insa, am fost stapanit de simtamantul ca participarea la viata comuna e o jertva grea, si-mi parea lucru cu desavarsire invederat ca e o prostie sa aduci jertva aceatsa cand nimeni nu ti-o cere.
Toate prin oameni se fac, iar omaneii sunt multi si de multe feluri, cei mai multi tarzii la minte si nu putini porniti spre rautate. Adevarul dar numai incetul cu incetul si numai dupa multe framantari poate sa strabata si multe din acele pe care noi le vedem nu numai sigure, ci totodata si apropiate, abia dupa moartea noastra vor putea sa intre prin lucrarea comuna in fiinta. Zadarnic ne-am zbuciuma dac-am voi sa le facem mai nainte, si lucru cuminte e sa asteptam petrecandu-ne viata in o lucrare pe care putem s-o savarsim si singuri.
Nu ma incanta dar catusi de putin gandul ca voi avea sa port mai departe sarcina pe care o luasem asupra mea. Vedeam deslusit ca atunci si cu oamenii care discutasera asupra cestiunii prealabile nu se poate face ceea ce noi voiam si firea ma impingea spre alte treburi.
Eminescu insa, mai ales in momentele lui de neastampar, privea toate lucrurile din punctul de vedere al omului care nu moare niciodata si vedea in fiecare clipa intreaga desfasurare a vietii noastre nationale ca acutlitate. In gandul lui toate curgeau repede una dintr-alta, si de aceea el isi perdea bunul cumpat cand ii ziceam:
- Stai pe pace, c-o sa vie, dar mai tarziu!
Nu ne-am mai intors dar in clopotnita, si zorile de zi ne-au prins iar plimbandu-ne ca niste lunatici de-a lungul vaii umede.
Lucrurile au venit precum le prevazuse el.
A doua zi au plecat unii dintre studenti, cei ramasi insa, desi mai putini, tot n-au ajuns sa rezolve cestiunea prealabila.
S-a hotarat numai ca nationalismul are sa fie propagat fara de nici o restrictiune si a ramas ca noi cei din Viena sa conducem mai departe miscare.
Noi, membrii comitetului, eram stapaniti de simtamantul ca am facut destul si ca nu vom putea sa mai facem nimic. Spre a ne imbarbata, s-a dat "in saloanele" parintelui egumen o serata in onoarea noastra, si nota caracteristica a starii sufletesti in care ne aflam n-o pot da mai bine decat marturisind ca eu, persoana atunci importanta, am adormit in jetul ce mi se destinate alaturea cu stapanul casei.
Ioan Slavici - Amintiri (1924)
Ioan Slavici - Serbarea de la Putna
Serbarea de la Putna - La Viena
Serbarea de la Putna - In Bucovina
Ioan Slavici - Serbarea de la Putna - La Putna
Serbarea de la Putna - Masa festiva
Serbarea de la Putna - Congresul
Serbarea de la Putna - Descurcarea
Serbarea de la Putna - Incheiere
Aceasta pagina a fost accesata de 2863 ori.
