Serbarea de la Putna - Incheiere

Serbarea de la Putna - Incheiere

de Mihai Eminescu



Reamintindu-mi azi, dupa treizeci si doi de ani, preocuparile noastre de atunci si dandu-mi seama despre faptele petrecute in urma, sunt cuprins de simtamantul ca rau am facut de am staruit ca Eminescu sa nu-si publice articolul.
Multimea a ramas, ce-i drept, si e si azi tot cum era atunci, parte tarzie la minte, parte pornita spre rautate si de rusinea care am patit-o noi, n-ar scapa nici azi cei ce ar voi s-o ieie prea repede inainte, dar ceea ce noi voiam s-a si facut incetul cu incetul, si deplina restabilire a unitatii in viata noastra culturala e numai cestiune de timp. Restabilirea se facea insa si mai curand si mai bine daca, organizandu-ne, noi, tinerimea de atunci, ne-am fi deprins a lucra impreuna si a ne margini in urmarirea scopului pe care-l precizaseram atat de bine in apelul adresta publicului, si organizarea s-ar fi facut daca noi am fi fost atat de staruitori ca Eminescu.
Constataseram un adevar cand am zis ca ideea serbarii nu de la noi a pornit si ca romanii vor ca cultura lor sa fie nationala si pretutindeni aceeasi. Nu am fi fost incurajati si sprijiniti daca dorul de unitate culturala nu s-ar fi ivit in toate inimile; nicaieri insa dorul acesta nu se deduse pe fata cu atata energie si in o formulare atat de rationala si de clara ca in "Junimea" de la Iasi.
In toamna anului 1869, cand am fost trimis pe neasteptate la Viena, eram lipsit de cunostinte literare si nu stiam daca sunt ori nu in lumea aceasta "junimisti" si "barnutieni", "sagunisti" si "baritieni".
Raposatul meu tata, om cu slabiciuni de carturar, era, ce-i drept, abonat la Gazeta si in urma la Albina, avea o mica biblioteca si tinea sa citesc ca sa ma luminez. Am si citit, cand eram mai mic, cu placere Alexandria, Isopia, cartea lui Leonat din Lombardia si alte carti vechi, pe care ni le aduceau gostinarii de la Sibiu. Cand a venit insa randul la publicatiile lui Papiu Ilarian, la ale lui Moise Bota, la Mugurul din Arad si la alte opere mai moderne, nu eram in stare sa urmez lectura si ascultam de mama, care zicea ca aceste sunt carti papistasesti, care smintesc mintea celor ce le citesc. Cu mult mai frumoase erau poeziile lui Petofi, ale lui Eotvos ori ale lui Vorosmarty, romanele lui Jokay ori novelele lui Kisfaludy. Am ajuns dar la universitate fara ca sa fiu in stare a gusta productele literare romane, care-mi pareau afectate, lipsite de avant si scrise in o limba pocita. Si tot cam astfel eram toti cei ce stiam romaneste, dar nu ne facuseram studiile gimnaziale la Blaj, la Brasov, la Beius, la Nasaud ori sub dascalia lui Pumnul. BUna si frumoasa era pentru noi numai limba pe car eo invataseram fiecare in satul sau: trebuia dar sa ne simtim ademeniti de "Junimea", care stabilise principiul ca limba cea buna vietuieste in graiul poporului si ca unitatea culturala nu se poate restabvili decat rxprimand in limba aceasta adevarul, care e pretutindeni acelasi.
Pe cand dar Eminescu, care le stia toate si judeca in cunostinta de cauza, sustinea noua directiune din convingere, noi ne orientam potrivit cu neputintele noastre.
In curand s-au format la Sibiu, Brasov, la Arad si la Nasaud cercuri junimiste si erau si in Bucovina sustinatori ai noii directiuni. Aveam la Sibiu Telegraful roman, pe care-l redacta Nicolae Cristea, iar la Arad s-a infiintat mai intai Speranta, apoi Biserica si scoala, sub redactiunea parintelui C. Gurban mai intai, apoi sub a d-lui Gherasim Serb si, in cele din urma, sub a parintelui V. Mangra, unul din cei mai zelosi propagatori.
In fata noastra se afla insa Blajul, care tinea la traditiunile sale si avea multe legaturi in Romania.
Eminescu, care trecuse pe la Blaj, isi daduse seama ca pentru uniti sustinerea directiunii date din Blaj e cestiune de conservare. Fruntasii bisericii greco-catolice voiau sa aiba conducerea in viata noastra intelectuala si in cea politica, pentru ca numai astfel puteau sa se sustina in mijlocul poporului roman si sa se intareaza facand prozeliti. Din gandul acesta pornise lupta contra lui Saguna, si cestiunea culturala se perdea in dosul celei politice, care era complicata si ea cu cea religioasa.
Pe cand apoi blajenii si cei de o seama cu dansii, crescuti anume pentur lupta, erau staruitori, neobositi si fara de crutare in alegerea mijloacelor, noi ceilalti, nefiind manati de convingeri puternice inainte, ne dedeam sfiiciosi la o parte, indata ce adversarii ni se puneau cu oarecare indrazneala in cale, si indrazneala nu le lipsea niciodata.
Eminescu nu si-a scris dar articolul ca sa combata prin el lipsa de scrupule a celor ce ne silisera sa ne retragem si sa renuntam la continuarea lucrarii incepute, ci ca sa ne convinga pe noi ca e buna calea ce apucaseram, sa ne deie un fel de satisfactiune si sa ne imbarbateze a merge inainte.
Daca vorba ar fi fost numai de literatura, lucrul acesta ar fi fost de prisos.
Eminescu publicase in Convorbiri literare o poveste frumoasa. Noi eram insa de parere ca el n-o scrisese bine.
- Scrie tu alta mai bine, ca la voi la Siria, mi-a zis el.
Am scris Zana Zorilor si am trimis-o la redactiunea Convorbirilor, desi ma indoiam ca ea va fi publicata. D-l I. Negruzzi insa nu numai mi-a publicat-o, ci a tinut totdeauna sa-mi faca impartasirea ca indeosebi lui V. Alecsandri i-a placut mult limba si felul meu de a povesti. Nu se putea sa nu iubesc si sa nu pun sus in gandul meu oamenii mie necunoscuti, care, desi traiau la Iasi, gaseau ca e frumoasa sirieneasca noastra si bun felul de a povesti pe care-l invatasem de la bunicul meu.
Si asa ca mine simteau toti. Simpatiile noastre erau firesti si sincere. Eminescu nu se multumea insa cu atat numai, deci staruia sa lucram si sa luptam.
Acesta e rostul articolului scris de Eminescu in noiembrie 1871, si d-l I. Radulescu a judecta bine lucrurile cand a luat hotararea de a publica azi, dupa treizeci si doi de ani, acele fragmente gasite in manuscriptele ramase de la Eminescu.
Publicatiunea aceasta arunca o viua lumina nu numai asupra tineretelor lui Eminescu, ci si asupra unei intregi si foarte intinse lucrari, care se urmeaza si astazi. Toti noi cei ce stateam atunci in legatura, fie directa, fie indirecta, cu dansul am ramas ceea ce eram atunci, n-am incetat niciodata a lucra pentru realizarea programului stabilit dupa impulsiunile primite de la dansul si am profitat fiecare, potrivit cu putintele sale si cu temperamentul sau, ca sa facem ceea ce la Putna hotarasem a face.
Multi au lucrat pentru restabilirea unitatii in viata culturala a poporului roman, noi insa am lucrat numai pentru aceasta, si daca unii dintre noi au luat ori iau inca parte la viata politica, au facut-o ori o fac aceasta numai pentru ca in lumea in care traim succesele culturale atarna de la cele politice. Totdeauna si pretutindeni preocuparile noastre au fost culturale si numai culturale, caci in tineretele noastre ne-am deprins a privi toate cestiunile din punctul de vedere cultural.
Am avut in timpul celor treizeci si doi de ani care au trecut de cand cu serbarea de la Putna adeseori ocaziunea de ma convinge ca nimeni dintre contimporanii mei nu a ajuns, in ceea ce priveste ideea nationala, la o conceptiune atat de clara ca Eminescu, iar clasificarea aceasta s-a facut in timpul framantarilor sufletesti prin care am trecut in timpul petrecerii noastre la Viena.
Adunati din toate tarile in care soarta i-a risipit pe romani, noi ne-am deprins a privi toate lucrarile din punctul de vedere al intregului popor roman si a cauta pretutindeni ceea ce se potriveste cu interesele tuturora. Pe cand Eminescu repeta mereu in coloanele Timpului ca Romania nu e o expresiune geografica, ci centrul vietii nationale romanesti, noi repetam mereu in Tribuna si in Gazeta Bucovinei ca soarele pentru toti romanii la Bucuresti rasare.
Adeseori a mai trebuit dar sa patim rusinea pe care o patiseram dupa intoarcerea noastra de la Putna, caci trebuia neaparat sa intram in conflict cu interese particulare ori cu susceptibilitati individuale. Miscarea pentru restabilirea unitatii in viata culturala a romanilor nu insa de noi fusese pornita si astfel a mers si merge inainte si fara ca noi sa luam parte la ea, caci e, cum prevazuseram noi, in natura lucrurilor ca prin cultura sa ne apropiem unii de altii.

Ioan Slavici - Amintiri (1924)




Ioan Slavici - Serbarea de la Putna
Serbarea de la Putna - La Viena
Serbarea de la Putna - In Bucovina
Ioan Slavici - Serbarea de la Putna - La Putna
Serbarea de la Putna - Masa festiva
Serbarea de la Putna - Congresul
Serbarea de la Putna - Descurcarea
Serbarea de la Putna - Incheiere


Aceasta pagina a fost accesata de 205 ori.
{literal} {/literal}