Cezara

Cezara

de Mihai Eminescu

Era-ntr-o dimineata de vara. Marea si-ntindea nesfarsita-i albastrime, soarele se ridica incet in seninatatea adanc-albastra a cerului, florile se trezeau proaspete dupa somnul lung al noptii, stancile negre de roua abureau si se faceau sure, numai p-ici pe colea cadeau din ele, lenevite de caldura, mici bucati de nisip si piatra.

Din niste colti de stanci despre apus se ridica o manastire veche incunjurata cu muri, asemenea unei cetatui, si de dupa muri vedeai pe ici pe colea cate-un varf verde de plop ori de castan. Acoperamintele tuguiete de olane mucigaite, bolta neagra a bisericii, zidurile imprejmuitoare risipite si napustite in risipa lor de plante grase, de furnici ce-si fondau state, de procesii lungi de gaze rosii care se soreau cu nespusa lene, poarta de stejar de o vechime seculara, scarile de piatra tocite si mancate de mult umblet, toate astea laolalta te faceau a crede ca este mai mult o ruina oprita curiozitatii decat locuinta.

in dreapta manastirii se ridicau dealuri cu paduri, gradini, vii, satucene cu casute albe presarate prin dungile vailor, in stanga un drum trecea ca o cordea prin o nemarginire de lanuri verzi care se pierdeau in departarea orizontului, in dreptul ei marea, a carei suprafata era rupta pe ici pe colea de cate-un colt de stanca ce iesea de sub apa.

De-a lungul zidurilor imprejmuitoare mergeau cararuse pe coasta dealului, curmate in cursul lor de musunoaie de cartite. Pe una din carari vedem un calugar batran mergand spre poarta manastirei, cu mainile unite dupa spate. Rasa i-e de siac, e-ncins cu gaitan alb, metaniile de lana spanzura c-un colt din san, papucii de lemn se taraie si clapaiesc la fiecare pas. Barba alba i-e cam rara, ochii ca zarul neexpresivi si cam tampiti; nimic resignat sau ascetic in el.

Ajuns la poarta, trage clopotelul, un frate ii deschide, el intra in curtea ce semana a parasita a manastirei, cu pardoseala ei de pietre patrate printre care cresteau in voie fire de iarba nalta, si-n mijlocu-i c-un iaz ale carui maluri erau salbatacite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumanarele, sulcina si mazarichea care-si tese paturile ei de flori asupra intregii vegetatii pe care o sugruma cu incalciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit si multicolor raspunde c-o scara ce da-n curte. Batranul deschide usa tinzii si se face nevazut inauntrul cladirii.

in zidul lung si nalt al manastirii, privit din gradina, se vad feresti cu gratii negre, ca ferestrele de chilii parasite, numai una e toata-ntretesuta cu iedera si in dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se vad in oale roze albe ce par a cauta soarele cu capetele lor. Acea fereastra dadea intr-o chilie pe peretii carei erau aruncate cu creionul fel de fel de schite ciudate ici un sfant, colo un catel zvarcolindu-se in iarba, colo icoana foarte bine executata a unei rudaste, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, in fine, o carte de schite risipita pe perete. Un dulap cu carti bisericesti, un scaun cu spata nalta, haine calugaresti spanzurate intr-un cui, o lada zugravita cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o pereche de papuci si un motan negru, iata toata imbracamintea. Prin mreaja vie si tremuratoare a ferestii patrundeau razele soarelui si umpleau semiintunericul chiliei cu dungi de lumina in care se vedeau mii de firicele miscatoare care toate jucau in imperiul unei raze si dispar din vedere deodata cu ea.

Pe scaun sade un calugar tanar. El se afla in acele momente de trandavie placuta pe care le are un dulau cand si-ntinde toti muschii in soare, lenes, somnoros, fara dorinte. O frunte nalta si egal de larga asupra careia parul formeaza un cadru luciu si negru sta asezata deasupra unor ochi adanciti in boltele lor si deasupra nasului fin, o gura cu buze subtiri, o barbie rotunjita, ochii multumiti, cum am zice, de ei insii privesc c-un fel de constiinta de sine care-ar putea deveni cutezare, expresia lor e un ciudat amestec de vis si ratiune rece.

S-apropie de fereastra si se uita in gradina jos la iarba moale, crescuta-n umbra virgina a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi lua creionul si desemna pe perete o portocala. Lua un papuc, il puse pe masa si se uita la el, apoi deschise-o carte bisericeasa si pe-un colt de pagina zugravi papucul. si ce profanatie a cartilor bisericesti! Toate marginile erau profile de femei, popi, cavaleri, cersitori, comedianti... in sfarsit, viata in realitatea ei, mazgalita in fiecare colt disponibil.

Deodata intra batranul.
Binecuvanteaza, parinte.
Domnul. Ei, Ieronime, zise batranul vesel si-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, strengariule?

Eu? Dar cand am mai lucrat eu ceva? Aceasta presupunere jigneste caracterul meu, parinte... Eu nu lucrez nimica; ma joc desemnand cai verzi pe pereti; dar sa lucrez...? Sunt mai intelept de cum arat.

Faci rau ca nu-nveti pictura.
Eu nu fac nici rau, nici bine, caci nu fac nimic. Ma joc.
ingropi talantul, fiule, ingropi talantul.
ingrop pe dracul, parinte.
Apage Satana! zise batranul sarind intr-un picior si aruncandu-i-se-n brate. Ieronim incepu sa rada.

Dumnezeu stie, tata, de unde iei atata veselie. Eu am momente cand sunt trist, tu... nu cred.

Eu trist, Ieronime? Sa ma ia dracul, fatul meu, dac-am fost trist vrodata. Tristetea fuge de mine ca cumatru-meu de tamaie. Dar lasa asta... hai in oras cu mine. Azi, intrand la staretul tau, am facut o fata catranita si turceasca... am spus ca-mi trebuiesti tu pentr-o comandare, am mintit ca totdeauna in sfarsit, iti concede societatea mea serioasa de cioclu. Noi, Ieronim, ne-om duce in oras... stiu intr-un loc vin bun, stii colea, phiu! om juca carti cu alti fratiori, om fuma din lulele lungi cat ziua de azi si ne-om uita pe feresti la duduci! Se-ntelege ca fara...

Se-ntelege.
Ma mir cine dracul te-a calugarit pe tine, blestematule Ieronime?
Ma mir cine dracul te-a calugarit pe tine, parinte?
Cine? Dracul. S-ar insela cineva crezand ca toate usurintele calugarilor aveau vreo insemnatate. Asa numitele lor blastamatii erau niste copilarii, cu toata libertatea vorbelor cu care le-mbracau. Un pahar de vin, un joc de carti, o lulea de tutun, din cand in cand o privire repezita asupra profilului unei copile zambitoare astea erau in fapta si intotdeauna toate renumitele lor desfranari. Tot farmecul consista in misterul cu care imbracau fatarnic micile lor pasuri lumesti.

Ieronim isi arunca rasa pe el, taie o fata sinistra, mucalitul batran taie una smintita de tot, spre a face efect asupra sparietului portar, si amandoi iesira repede din manastire, spre a-si stampara graba mersului abia in drumul mare, ce ducea la oras.




Cezara
Cezara - Partea a-II-a
Cezara - Partea a-III-a
Cezara - Partea a-IV-a
Cezara - Partea a-V-a
Cezara - Partea a-VI-a
Cezara - Partea a-VII-a
Cezara - Partea a-VIII-a


Aceasta pagina a fost accesata de 7853 ori.
{literal} {/literal}