Cezara - Partea a-V-a

Cezara - Partea a-V-a

de Mihai Eminescu

    Cezara catre Ieronim

Iarta dac-o femeie îti spune ca te iubeste. O femeie frumoasa si tanara, caci stiu ca sunt frumoasa. Dar stiu eu... tu esti atat de mandru, stii a privi atat de rece...Ah! cum as topi gheata ochilor tai cu gura mea -iubite! De ce sa mai îmbrac amorul cu valul rusinii... cand te iubesc, cand as primi sa fiu servitoarea ta, numai sa ma suferi într-un colt al casei în care vei locui tu, sa suferi ca sa sarut perina pe care va dormi capul tau. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? Tu crezi ca sunt o nerusinata, o rea, o femeie de defaimat: dar cugeta un lucru, ca as fi un miel, ca n-as vorbi un cuvant, ca as tacea privindu-te, daca m-ai iubi si tu pe mine. stiu eu cum e inima ta? Pot eu sti? Vin de-mi spune cum este... Ce se petrece în acea camaruta unde-as vrea sa locuiesc eu... numai eu. si stii tu cum ma cheama?
Cezara

. . .

    Ieronim catra Cezara

Ca esti frumoasa, cred; ca ma iubesti, îti multamesc; ca-mi oferi tot ceea ce tu crezi ca m-ar face fericit, ma face sa fiu în stare de-a-mi jertfi viata pentru tine. Îti sarut mana pentru vointa ce ai de-a ma face fericit, desi te înseli cand crezi ca amorul tau de femeie m-ar putea face. Amorul este o nenorocire si fericirea ce mi-o oferi, venin. Ca n-o stii aceasta este împrejurarea care te face adorabila. Dac-ai avea pentr-un moment ochii mei, ce altfel ti s-ar arata aceasta lume în care tu cauti si speri a gasi ce nu-i în ea — fericirea. Tu zici sa te iubesc. Daca te-as putea iubi ca pe-o stea din cer... da! Dar daca suspin, daca doresc... n-aud eu din toate partile aceleasi suspine ordinare, aceleasi doruri... ordinare; caci care-i scopul lor? Placerea dobitoceasca, reproducerea în musinoiul pamantului de viermi noi cu aceleasi murdare dorinte în piept, pe care le îmbraca cu lumina lunii si cu stralucirea lacurilor, aceleasi sarutari gretoase, pe care le aseamana cu zuzurul zefirilor si cu aiurirea frunzelor de fag. Este asa, sau nu?

Priveste-ti-i, acei tineri cu zambiri banale, cu simtiri muieratice, cu soapte echivoce, vezi acele femei care le raspund prin ochiri voluptoase si miscandu-si buzele — vezi! împrejurul acestui instinct se-nvarteste viata omenirii... Mancare si reproducere, reproducere si mancare!... si eu sa cad în rolul lor?... Sa cersesc o sarutare? Sa fiu sclavul papucului tau, sa tremur cand îti vei descoperi sanul... sanul care maini va fi un cadavru, si care dupa fiinta sa este si astazi? Sa ma frizez ca sa-ti plac, sa-ti spun minciuni ca sa petrec mintea ta usoara; sa ma fac o papusa pentru... cine o si mai spune pentru ce? Nu! nu ma voi face comediantul acelui rau care stapaneste lumea; mi-e mila de tine, de mine, mi-e mila de lumea-ntreaga. Mai bine mi-as stoarce tot focul din inima, ca sa se risipeasca în scantei, decat sa animez cu el o simtire pe care o cred nu numai culpabila, ci ordinara... Lasa-i sa se mangaie în simtirile lor, lasa-i sa se iubeasca, lasa-i sa moara cum au trait: eu voi trece nepasator prin aceasta viata, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Samburele vietii este egoismul si haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, cand ma sui pe o piatra nalta, îmi pare ca în cretii mantalei aruncate peste umar am încremenit si am devenit o statua de bronz, pe langa care trece o lume ce stie ca acest bronz nu are nici o simtire comuna cu ea... Lasa-ma în mandria si raceala mea. Daca lumea ar trebui sa piara si eu as putea s-o scap printr-o minciuna, eu n-as spune-o, ci as lasa lumea sa piara. De ce vrei tu sa ma cobor de pe piedestal si sa ma amestec cu multimea? Eu ma uit în sus, asemenea statuii lui Apollo... fii steaua cea din cer — rece si luminoasa! — s-atunci ochii mei s-or uita etern la tine!

. . .

Ieronim parasise manastirea dupa sfatul lui Euthanasius si traia izolat într-o chiliuta din oras, pe care si-o împodobise cu flori si cu schite zugravite de el. În aceasta sihastrie primea adesea vizitele lui Francesco. Într-o zi el îi arata acestuia scrisoarea Cezarei.

— Ei, ai de gand sa zici ba?

— Iata ce zic, raspunse aratand pe a sa.
— Fa ce vrei, dar astazi vino-n atelierul meu, caci tabloul mi-e gata. Plecara si venira — la Cezara acasa.
— Domnisoara Cezara, recomanda Francesco cand intrara.
— Cezara? murmura Ieronim uimit si se uita lung, serios, în fata rusinoasa si rosie a bietei fete. Ieronim se aseza în coltul unui divan si parea rau dispus... Francesco iesi; iar Cezara... s-arunca la picioarele tanarului cu mainile unite, tremurand si aproape plangand.

— O! zise ea încet, ca si cand s-ar fi temut de ceea ce zicea, si apucandu-i o mana o duse la buzele ei — poti suferi amorul meu? sa-l suferi numai... caci nu pretind sa ma iubesti; dar sa te lasi iubit... ca un copil... Am auzit ca esti urator de femei, singuratic si am desperat iubindu-te...

El îi cuprinse talia, o ridica încetinel de la pamant, o aseza langa el; apoi îi puse mana dupa cap si se uita drept si lung în ochii ei... Îi era ciudat... nu-i venea sa creada ceea ce vedea cu ochii.

— Drept vorbesti? întreba el. Ea-si pleca fruntea-n jos. Vazuse zambetul lui si vazuse destul pentru a nu spera nimic. Ah! gandi în sine, ce placere poate gasi un om ca el într-o papusa usoara, în aceasta masca de ceara a mea? Se întelege... Alt barbat s-ar simti magulit, el... nici magulit nu-i... stie ca i se cuvine amor si ma-ntreaba numai, precum un dascal pe eleva lui, amicabil însa destul de rece; "Adevarat vorbesti?"

O alta femeie, mai mandra de frumusetea ei, ar fi iesit vanata de manie si jignita de moarte din casa. Nu se ofera o femeie spre a fi refuzata. Ea? Era trista. Ar fi plans... ar fi plans de-ar fi murit, dar nu putea fi suparata pe el.

si el, cu cat o privea mai mult, cu atata o gasea mai frumoasa. Avea mila de ea, desi nu voia sa-i inspire sperante desarte, precum ar fi facut orice barbat în locu-i.

— Nu ca nu esti frumoasa, Cezara. Sa vorbim încet... te voi numi tu, caci îmi esti scumpa, desi nu te iubesc în felul în care as dori eu însumi. Asculta. Eu n-am iubit niciodata si poate ca nici nu sunt în stare. Dar un lucru crede. Nu iubesc pe nimeni, dar daca as iubi, sigur ca tu ai trebui sa fii amanta mea. Simt o adorare în inima mea pentru tine care poate ar deveni amor... daca... ei bine, daca nu m-ai iubi tu pe mine. Eu singur nu stiu cum sa-ti descriu simtirea ciudata care-mi raceste inima, adica nu mi-o raceste atata cat mi-o face somnolenta. Nu am dorinte si tu m-ai învatat de-a le avea... Îti pare ciudat asta... dar si mie. Pare ca te-as saruta... daca nu m-as teme ca mi-ai da sarutarea înapoi; parca te-as iubi... atunci cand ai fi suparata pe mine.

— Nu pot fi... nu ma pot preface... în nimic, zise ea. E trist, adaose linistita si cu glasul putin mai adanc, caci de la amorul tau atarna fericirea vietii mele întregi... Acuma Castelmare are jocul liber... nu am cauze de-a ma opune casatoriei cu el, caci tu nu vrei sa stii nimica de mine. Nu mai voi sa fug de la tatal-meu, caci trebuie sa caut a-mi uita nenorocirea, de se poate, prin o alta nenorocire... Sunt femeie... am crezut ca sunt frumoasa... n-o mai pot crede... am crezut ca am dreptul de-a dispretui amorul unui om ce ma iubeste... mi s-a rasplatit cumplit acest dispret cu aceeasi masura.

— Cezara, zise el încet si înduiosat... ma lasi tu sa cuget asupra acestui lucru? Am o inima si o minte ciudata. Nimic nu patrunde în ele nemijlocit. O idee ramane la mine zile întregi pe suprafata mintii; nici ma atinge, nici ma intereseaza. Abia dupa multe zile ea patrunde-n fundul capului s-atunci devine, prin altele ce le-a fi gasind acolo, adanca si înradacinata. Cezara, ... simtirile mele sunt tot astfel. Pot vedea un om cazand mort pe ulita si momentul întai nu-mi face nici o impresie... abia dupa ore reapare imaginea lui si încep a plange... plang mult si urma ramane nestearsa în inima mea. Tu spui sa am mila de tine? Eu îti zic: ai mila de mine... caci daca vrodata iubirea ar patrunde în inima-mi, as muri de amor. Tu nu ma-ntelegi, numai simt ca amorul si moartea mea vor fi foarte aproape una de alta. Ceea ce am nemijlocit este simpatia... aceasta o ai întreaga. Iubeste-ma de voiesti, daca — lasa sa-ti spun acest dulce cuvant — daca ai îndurarea s-o voiesti. Tu gandesti ca eu nu te-as putea iubi? Te înseli... Lasa-mi numai timp... ca icoana ta sa patrunda adanc în inima, sa ma familiarizez cu aceasta idee, eu, care n-am fost iubit, nici am iubit pe nimenea... si gandesc cum ca tot as putea nebuni iubindu-te.

El o saruta pe frunte si iesi... Ea surase. Lua un joc de carti si le meni, ca sa vada dac-a veni maini, si zise lin, însirand cartile:

— Dac-a veni maini, l-oi iubi; daca n-a veni, atunci... atunci asemenea l-oi iubi

. . .

    Ieronim catra Euthanasius

Dezmierd un chip de copila în felul meu... adica umplu un album cu diferitele expresii ale unui singur cap. E ciudat ca ochii mei atat de clari, pot sa zic de-o cereasca claritate, nu pot cuprinde nimic deodata. Mazgalesc peretii. Am intrat la o copila înamorata de mine, pe care însa n-o iubesc... Am vazut-o rosie, sfioasa, turburata... Am zugravit în cartea mea aceasta expresie. A-ngenuncheat langa mine... m-a rugat sa-i sufar iubirea... nu-ti pot descrie expresia de nevinovatie, candoare si amor din fata ei... dar am schitat-o... E de sarutat schita mea. Poate ca e una din cele mai nimerite din cate-am zugravit. Am pus-o langa mine. Deconcertare si o dulce resignatie. Un profil îngeresc. I-am spus cuvinte bune. O raza de speranta în acea amabila mahnire a fetei. O adorabila schita. Dar simt ca din ce în ce schitele se familiarizeaza cu inima. N-o iubesc. Nu. Adio, parinte

. . .

O iubesti, fatul meu, fara s-o stii.
Cinis et umbra sumus.
Euthanasius




Cezara
Cezara - Partea a-II-a
Cezara - Partea a-III-a
Cezara - Partea a-IV-a
Cezara - Partea a-V-a
Cezara - Partea a-VI-a
Cezara - Partea a-VII-a
Cezara - Partea a-VIII-a


Aceasta pagina a fost accesata de 5691 ori.
{literal} {/literal}